
„Finanțele bisericii: Administrarea resurselor în spiritul viziunii și al valorilor” este tema Conferinței Pro Lider 2024. Evenimentul aflat la cea de-a opta ediție va fi găzduit, în perioada 16-18 mai, de Biserica „Casa Pâinii” din Ocna Mureș.
Câștigarea, dărnicia, economisirea, alocarea și investirea banilor sunt părți vitale ale existenței noastre și slujirii din cadrul bisericii. Prin urmare, relația noastră cu banii nu este ceva ce putem ignora, ci este un aspect esențial de care trebuie să ținem cont în vederea împlinirii misiunii și viziunii bisericii. Deci, ce spune Biblia despre gestionarea banilor în acord cu principiile biblice și în spiritul viziunii și al valorilor?
Cui se adresează?
Conferința ProLider 24 este pentru ECHIPA DE CONDUCERE A BISERICII, nu doar pentru echipa administrativă!
Conferința ProLider 24 se adresează pastorilor, echipelor pastorale, liderilor care sunt implicați în implementarea viziunii și decid cum sunt gestionate finanțele pentru a duce la îndeplinire mandatul încredințat bisericii locale.
Conferința despre „Finanțele bisericii” NU se adresează casierilor bisericii, contabililor sau administratorilor. Nu facem instruire despre cum se taie o chitanță, cum se ține registrul de casă sau cum se fac operațiunile bancare.
Așa cum am pregătit materialul conferinței, conținutul oferă liderilor bisericii unelte practice, necesare pentru administrarea evlavioasă a finanțelor, dar și un context sănătos în care să fie dezbătute cele mai arzătoare întrebări legate de finanțarea viziunii bisericii locale.
Acest lucru presupune:
- Asumarea perspectivei biblice asupra gestionării finanțelor
- Cultivarea dărniciei cu generozitate în biserica locală
- Practicarea integrității în administrarea finanțelor pentru prevenirea pericolelor financiare,
- Cultivarea unor modele biblice și practici sănătoase.
În concluzie, conferința aceasta este pentru tine și echipa ta decizională. Dacă Dumnezeu v-a chemat să slujiți bisericii Sale și v-a dat o viziune, atunci această resursă vă va fi de mare folos pentru a vedea planul lui Dumnezeu împlinit în contextul în care El v-a așezat.
Evenimentul începe joi, 16 mai de la ora 16:00 și se va încheia sâmbătă, 18 mai la 12:00. Găsiți Biserica „Casa Pâinii” din Ocna Mureș, pe adresa: Str. Cloșca 1, România.
Pentru mai multe detalii și înscriere, completați FORMULARUL AICI! Pentru mai multe detalii despre program, vorbitori, ateliere și alte detalii organizatorice, vedeți pagina oficială a Conferinței Pro Lider 2024 AICI!

