Pentru orice credincios, Duminica Floriilor este semnalul pentru începerea unei săptămâni de introspecție și meditație. Citind în Scriptură, mergem cu sufletul la gură pe urmele pașilor lui Hristos spre cruce (și spre înviere).
Intrarea în Ierusalim, este un eveniment care aruncă o rază de lumină pe întreaga narațiune din această Săptămână a Patimilor. Bucuria celor care L-au întâmpinat pe Isus, este ilustrată în popor prin utilizarea masivă a florilor, ceea ce creează o atmosferă de sărbătoare. La aceasta se adaugă verdele crud și atunci când este cazul, lumina zilei de primăvară.
Cu toate acestea, Evanghelia după Luca ne spune că Isus a plâns pentru cetate, lucru paradoxal, având în vedere entuziasmul mulțimii care-L întâmpina. Desfășurarea evenimentelor ne ajută să înțelegem motivul. Isus vedea dincolo de aparențe opoziția acerbă a liderilor religioși, instabilitatea poporului și putreziciunea din interiorul acestui sistem religios. Era conștient că tot acest cumul de factori îl va duce către cruce, iar Ierusalimul urma să fie șters de pe fața pământului. Odată intrat în cetate, s-a dus direct către templu, instituție emblematică pentru evrei și ce găsește, este o atmosferă de business care eclipsa spiritul închinării, esența de a fi a acelui loc.
Pentru mine sunt două aspecte la care mă gândesc. Unul este legat de ucenici. Cred că alături de copii, au fost cei mai entuziaști lăudători. Problema lor era că scenariul pe care-l aveau în cap, nu avea să fie și scenariul real, proiectat de Dumnezeu. Poate credeau că avea să se instaureze Împărăția lui Mesia pe pământ, vor fi puși în funcții importante, romanii vor fi alungați și va urma o epocă de prosperitate. Chiar dacă toate aceste detalii nu erau clar conturate, se așteptau la ceva foarte bun în termeni omenești. Surpriza a venit peste câteva zile când Învățătorul lor a fost răstignit și i-a bulversat complet, evenimentul șocant căpătând înțeles, abia după Înviere și după ce L-au văzut pe Isus de mai multe ori.
Ca și ei, avem o percepție limitată și lumească despre Dumnezeu. Ne așteptăm ca odată cu credința să vină doar prosperitate, abundență și succes. Surpriza pe care ne-o rezervă viața este că nu se întâmplă întotdeauna așa, poate că regula este exact inversă: apare o boală, un deces, o pierdere, un necaz, o suferință, conflicte familiale, etc. Și te întrebi unde este Dumnezeu? Păi este acolo, îndeplinindu-și planul Său de transformare interioară după asemănarea Sa. Greșeala pe care o facem, este că avem impresia că Împărăția lui Dumnezeu este aici pe pământ și avem așteptările ei legitime, dar care sunt nerealiste pentru că trăim într-un câmp de bătălie. În universul nostru interior, da, trebuie să cultivăm raiul, la fel ca în relațiile noastre de familie, sau profesionale, însă, trebuie să fim conștienți de această luptă care se dă. Aici este un loc de formare a unui caracter frumos. Raiul, în toată plenitudinea sa e mai târziu.
Al doilea motiv de meditație este legat de Templu. Acesta simbolizează inima omului, acel for lăuntric unde are loc închinarea. Fiecare dintre noi, chiar dacă este credincios, sau nu, are o profunzime interioară unde-și depozitează valorile, unde se află ce este mai important pentru el, obiectul închinării sale, care-i va direcționa viața, conduita, reacțiile, faptele. Ierusalimul părea un oraș religios, dar la templu, zeul atotprezent, nu era Iahwe, ci era comerțul, lăcomia de bani. Scara de valori era răsturnată. Hristos se duce și răstoarnă ce era „răsturnat”, restaurând normalitatea închinării. Ideea este că poți din gură să spui lucruri frumoase despre Dumnezeu, să fii foarte religios și spiritual, dar în interior să ai cu totul alte interese, dumnezeul tău să fie altul: banii, puterea, plăcerea, faima. Aceste lucruri nu sunt rele în sine, dar când devin valori absolute, devin idoli și sunt nocive. Avem nevoie periodic de o evaluare, să vedem ce porumbei s-au mai adunat pe acolo (porumbei care de obicei ne ies pe gură) și de o curățenie interioară. Psalmistul spune:
„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” Psalmul (138)139:23-24.
Cu aceste gânduri în minte, vă doresc tuturor: Florii binecuvântate!
Dr. Mihai Tudor Gavrila
