Ierusalim… cetatea iubită de către orice evreu, atât de iubită încât de Paște, atunci dar și astăzi, evreii se salută spunând „La anu’ la Ierusalim!”. Era în inima și-n minte lor spunând:
„Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!” (Ps. 137:5, 6).
Iubită de ei, dar și de Hristos.
A călătorit la Ierusalim de mai multe ori. De data aceasta altfel decât orice altă dată. Venea pentru ultima oară, venea din dragoste și cu lacrimi în ochi, venea pentru suferință, venea să moară.
L-au cinstit ca pe un mare împărat. Așa era. Era Marele Împărat al poporului Său. Dar tot aici, unde I s-au închinat, la doar câteva zile, aveau să-L condamne la moarte cu o ură oarbă, fără milă și fiind gata să-și atragă asupra lor vina unui sânge nevinovat. Ce-i omul… adesea întunecat și atât de schimbător în gândurile lui. Cum e Hristos Domnul? Credincios lui Dumnezeu și iubitor de om.
Avea să fie recunoscut ca speranța lui Israel. Cel care le-a vindecat bolnavii, le-a dat pâine și pește, le-a înviat morții și a trimis în adânc demonii. Era Cel de care ei aveau nevoie la gândul că până și Roma va putea fi clătinată cu El. Cu toată pregătirea făcută de Domnul, și ei au făcut totul ca să fie cu adevărat o sărbătoare. L-au ascultat atunci când, deși nu înțelegeau nimic, au fost trimiși după măgăruș. Au pregătit procesiunea cu ramuri de palmier și covor de haine. Într-un veritabil cor al străzii strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Pe drept, a fost o recunoaștere a Lui în toată măreția lucrării pe care a făcut-o. Mi-aș dori să trăiesc sărbătoarea din Ierusalim… ca atunci, ca acolo…
Dar Isus plânge. Vine dinspre Betfaghe și Betania plângând. Nu se putea bucura de starea națiunii. Vedea în ei păcat, știa că au refuzat dragostea fără de margini prin care El voia să-i adune, tot așa cum își strânge cloșca puii. Era convins că acolo era euforia momentului dar urma strigătul fără stăpânire „…la moarte, răstignește-L!”. Avea să vină trădarea, palmele, arginții, spinii, crucea…și Isus plângea. Dar nu plânge pentru El, ci plângea pentru ei. Era trist și apăsat de faptul că n-au cunoscut vremea cercetării lor.
Acesta este Domnul Isus. Așa suntem noi…
Te invit să te închini, să cânți și să recunoști domnia și Împărăția lui Hristos. Nu uita un lucru! Ca să trăiești veșnic El a plătit scump. Cu viața. Noi avem totul deplin în El pentru că a suferit, a murit și a înviat pentru noi!
Sărbători binecuvântate!
Pastorul Ioan Cocîrțeu
