
De-a lungul anilor am lucrat în cadrul mai multor companii și organizații și am avut o varietate de roluri. Majoritatea dintre ele aveau misiuni clar stabilite. Unele aveau declarațiile de misiune tipărite și afișate în locuri strategice în clădirile lor pentru a servi drept memento-uri continue ale răspunsurilor la întrebări precum „De ce suntem aici?”, „Ce facem?” și „De ce lucrăm?”
O declarație de misiune poate servi drept GPS corporativ (sistem de poziționare globală) pentru a ghida luarea deciziilor într-un mod similar cu planificarea călătoriilor: Unde suntem? Unde vrem să mergem? Cum vom ajunge acolo?
Aceasta este o idee bună de aplicat și pentru noi, într-un mod individual. Mulți oameni nu își pun niciodată astfel de întrebări, dar ar fi benefic să ne întrebăm: „Care este misiunea mea? Ce îmi doresc să realizez cu viața mea – și de ce?” O declarație personală de misiune vă poate ajuta să găsiți răspunsuri la aceste întrebări importante. Acestea pot duce la o serie de răspunsuri, care pornesc pur și simplu de la câștigarea existenței, împlinirea nevoilor de bază și posibilitatea de a plăti facturile, până la urcarea pe scara corporativă și obținerea a cât mai mult profit posibil. Cunoscându-ne talentele, abilitățile și interesele, ne-am putea dori să le folosim cât de bine putem – și să fim recunoscuți pentru acest lucru.
Există un element și mai convingător pentru a determina care ar trebui să fie misiunea noastră, în special pentru oamenii credincioși de pe piața muncii, cei care mărturisesc că sunt ucenici ai lui Isus Hristos. Unul dintre cele mai memorabile cântece pe care le-am auzit vreodată este „Misiunea”, o melodie înregistrată cu ani în urmă de Steve Green. Refrenul, repetat pe tot parcursul cântecului spune: „Iubirea față de Domnul Dumnezeul nostru este pulsul misiunii noastre, izvorul din care slujirea noastră se revarsă”. Deseori m-am întrebat: „Este acesta pulsul misiunii mele?”
În urmă cu mai bine de 100 de ani, misionarul Oswald Chambers a exprimat cuvinte similare care au fost surprinse în cartea sa devoțională, Tot ce am mai de preț pentru Cel Preînalt. El a spus:
„Chemarea lui Dumnezeu este o expresie a naturii Sale; slujba care rezultă în viața mea mi se potrivește și este o expresie a naturii mele… Prin urmare, când primesc natura Lui și aud chemarea Lui, vocea Lui divină răsună în toată natura Sa și în natura mea și cele două devin una în slujire”.
Ceea ce înseamnă lucrul acesta într-un mod practic, în viața de zi cu zi, va fi, evident, diferit pentru fiecare dintre noi. Mai jos sunt câteva principii biblice pe care le putem lua în considerare:
Suntem lucrători împreună cu Dumnezeu
Avem privilegiul de a colabora cu Dumnezeu în realizarea scopurilor Sale eterne.
„Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9).
Suntem reprezentanții lui Dumnezeu – oriunde mergem
Așa cum ambasadorii străini reprezintă națiunile care i-au trimis, noi suntem chemați să reprezentăm familia lui Dumnezeu și împărăția Sa.
„Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20).
Suntem ispravnicii lui Dumnezeu, administratorii a ceea ce El ne-a încredințat
Tindem să ne considerăm timpul, talentele și resursele materiale ca fiind ale noastre, și le punem la dispoziția celorlalți doar atunci când ne simțim înclinați să facem acest lucru. Cu toate acestea, Scripturile ne învață că tot ceea ce avem ne-a fost dat de Dumnezeu pentru a folosi și a gestiona pentru cinstea și gloria Lui.
„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10).
Autor: Robert J Tamasy

