Ai putea fi convins că starea de mâhnire și de tristețe din viața Mântuitorului este o stare de slăbiciune? Este El slab și pentru aceasta se întristează ? Nu! Tristețea este o stare de neputință? În nici un caz! El este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, starea de mâhnire vine din inima iubitoare, care a oferit totul pentru creație, iar cel pe care l-a creat i-a întors spatele într-un mod flagrant, păcătuiește cu nonșalanță! Istoria ne dovedește acest lucru trist cu fiecare generație, cu fiecare om de pe pământ!
Ne apropiem de sărbătorile pascale, din nou traseul Lui spre cruce este depănat, ne amintim de cât de încărcată a fost Săptămâna Mare, culminând cu răstignirea pe crucea odioasă a romanilor, dar vine și ziua în care deschiderea mormântului dovedește cine este El și puterea Lui nemărginită. Omul a căzut ca mort la pământ în fața învierii Lui.
Avem câteva momente din viața Mântuitorului în care putem observa starea de întristare care izvorăște din realitate. Cine a provocat această stare? La mormântul lui Lazăr, Domnul Isus plânge! Da, El plânge pentru că toate neamurile plâng, surorile lui Lazăr sunt întristate și singura salvare la care s-au așteptat a fost ratată… Dacă erai aici, am fi scăpat de probleme!, cu alte cuvinte. Da, este trist Domnul când negarea prezenței și intervenției Lui există. Dumnezeu are un calendar, un plan, o agendă știută de El, nu ni s-a divulgat aceasta, El ne-a încurajat:
Să nu vi se tulbure inima, aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine…!
Tristețea lor a fost preluată de El, astfel că aceasta s-a transformat în cea mai mare sărbătoare, învierea este sărbătorită! Ultimul cuvânt îl are El! Lazăre, ieși afară! Această autoritate o are doar El, acest lucru aduce bucurie!
S-a mâhnit atunci când, deoparte de cetate, privește spre Ierusalim și îi prevede viitorul. Viitorul cetății este condiționat de trăirea prezentă. În acel prezent despre care vorbea Domnul este refuzul de a se întoarce la El. Hristos a fost doar o sursă de succes și binecuvântare pentru mulți. Unii au fost înviați, ce bucurie s-a produs în casele acelea, au fost vindecați mulți, câtă mulțumire, de moment, au avut acei oameni și acele familii? A iertat multe persoane, a reabilitat mulți oameni… ce bine e să-L ai pe Isus aproape…, dar, din păcate, Isus a fost o sursă de profit, pentru a trece de necazuri, iar după ce au trecut apele învolburat pe celălalt mal, nu au mai avut nevoie de El… Privește spre cetate și se întristează, plânge pentru ea, viitorul este cunoscut doar de El și pentru oraș nu suna bine viitorul lui. Ruinele au fost văzute doar de Hristos, acest lucru aduce tristețe, mâhnire în inima Lui.
S-a întristat în grădina Ghetsimani, acolo sudoarea Lui a fost de neimaginat, picături de sânge au ieșit din El…, era lupta mare, s-a dat bătălia pentru noi, pentru sufletele noastre. În timp ce El suferea, ucenicii dormeau în gardă, iar alții au avut alte preocupări. Unul se pregătea să-L sărute, a făcut-o cu atâta ușurință, dar în spatele sărutului se afla cea mai josnică acțiune a unui om. Petru se pregătea să-l nege, iar ceilalți ucenici erau pe punctul să o ia la fugă, iar Fiul lui Dumnezeu a stat singur în grădina răcoroasă lângă soldații romani, gata să execute orice comandă a superiorului lor, dar cineva orchestra toate acțiunile întâmplate.
S-a mâhnit atunci când țintuit pe cruce a văzut preocupările oamenilor. Unii erau batjocoritori, alții erau indiferenți, soldații își împărțeau hainele care au aparținut Domnului, voiau să plece acasă cu hainele întregi… neștiind că Cel de pe cruce murea pentru păcatele lor, sfârtecat de durere. A fost trist atunci când a privit la creația Sa, care a beneficiat de toată protecția divină, dar nu i-a păsat de aceasta, nici măcar să schițeze un gest de recunoștință, așa e omul… nu-i nimic nou sub soare…
Se mâhnește și se întristează ori de câte ori mireasa Lui, biserica Sa, și-a pierdut elanul, menirea, standardele moralității, viziunea și nu se pregătește de nuntă. Când preocuparea miresei nu este aceea de a se pregăti pentru sărbătoare și prioritățile ei sunt greșite, este multă tristețe! Dacă biserica și-a pierdut scopul este cea mai mare tristețe și mâhnire a Lui. Duhul suspină în tăcere!
În aceste vremuri ar trebui să acordăm cel mai mult timp pregătirii de nuntă, nunta Mielului, să ne schimbăm prioritățile și să Îl așteptăm cu mare drag, să vorbim despre nuntă. Acest lucru produce bucurie și înseamnă că ne-am găsit rostul vieții. Biserica îi aparține Lui, este mireasa pentru care a plătit prețul de răscumpărare, El are grijă de ea și o va ocroti până la capăt! Într-un final, va fi bucurie mare la nuntă!
Sorin Cigher, 11 martie 2024
