Cât de multe știi despre pocăință? Iată șapte puncte critice pe care trebuie să le cunoști pentru a înțelege pocăința.
Când vine vorba de pocăință, există șapte lucruri care sunt importante de știut.
- Pocăința este un cuvânt mare, un cuvânt al lui Dumnezeu.
- Pocăința este inițiată de Dumnezeu. În Fapte 18:11, Luca a scris că Dumnezeu a dat chiar și neamurilor pocăința pentru viață.
„ Aici a rămas un an şi șase luni şi învăța printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu”. - Pocăința este o schimbare a minții și transmite ideea întoarcerii de la păcat la Dumnezeu. Bonnell Thornton a descris pocăința astfel:
„Unii se pocăiesc adesea, dar niciodată nu se reformează; seamănă cu un bărbat care călătorește pe o cale periculoasă, care pornește și se oprește frecvent, dar nu se întoarce niciodată înapoi. Pocăința acoperă întregul proces de întoarcere de la păcat la Dumnezeu”. - Pocăința este folosită cel mai adesea pentru a descrie convertirea celor pierduți. Este procesul de trecere de la necredință la credința în Isus Hristos.
- Pocăința este însoțită de întristarea evlavioasă. Acest lucru este mult mai profund decât doar să te simți întristat că ai fost prins făcând ceva greșit. Mâhnirea dumnezeiască recunoaște goliciunea vieții păcatului și consecințele dureroase pe care aceasta le aduce în viața altora.
2 Corinteni 7:10 „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căiește niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea”. - Pocăința nu poate fi redusă la o formulă. A mărturisi păcatele și a-i cere lui Dumnezeu să ierte acele păcate nu echivalează cu pocăința. Mult prea mulți credincioși aplică această formulă în fiecare zi, dar nu experimentează niciodată o schimbare a inimii sau a minții.
- Bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință. Această bunătate este văzută și experimentată cel mai clar prin credința în lucrarea terminată a lui Isus cu privire la iertarea păcatelor.
„Sau arăți dispreț față de bogățiile bunătății, toleranței și răbdării lui, fără să-ți dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te conduce către pocăință?” (Romani 2:4)
Voi încheia această postare împărtășind două citate despre pocăință.
„Pocăința evanghelică este pocăința păcatului ca păcat: nu a acestui păcat și nici a acela, ci a întregii mase. Ne pocăim de păcatul naturii noastre, precum și de păcatul practicii noastre. Ne plângem de păcat în noi și fără noi. Ne pocăim de păcat însuși ca fiind o insultă la adresa lui Dumnezeu. Orice altceva în afară de aceasta este o simplă pocăință de suprafață și nu o pocăință care ajunge până la capătul răutății. Pocăința faptei rele, și nu a inimii rele, este ca oamenii care pompează apă dintr-un vas care curge, dar uită să oprească scurgerea. Unii ar bara pârâul, dar fântâna încă mai curgea; ar elimina erupția de pe piele, dar lăsau boala în carne”. Charles Haddon Spurgeon
„Pocăința adevărată te va schimba cu totul; părtinirea sufletelor voastre va fi schimbată, atunci vă veți desfăta în Dumnezeu, în Hristos, în Legea Lui și în poporul Său”. – George Whitefield
