Te-ai gândit vreodată că poate ar fi nevoie pentru evanghelicii, protestanții, neoprotestanții, creștinii care folosesc rețelele de socializare, de un manual de utilizare a lor? Și nu, nu mă refer la acele termene și condiții interminabile în dreptul cărora să dai scroll până ce dai accept, chiar dacă n-ai citit nimic din cele menționate acolo. Nu, nu vorbesc nici despre acel manual de utilizare pe care, în cel mai bun caz, îl consulți abia atunci când ți se defectează sau nu funcționează ceva la obiectul cumpărat pe care vrei să-l folosești (asta dacă nu l-ai trimis deja în garanție!).
De la o vreme în care interacțiunea principală dintre doi oameni avea loc față în față, am sărit cu totul, în doar câțiva ani, într-o lume virtuală în care fiecare poate spune ce vrea despre el, își poate crea un profil anume și poate da impresia celorlalți că este în modul în care el sau ea vrea să fie văzut(ă). Însă faptul că saltul acesta a venit dintr-odată, fără o perioadă de tranziție destul de îndelungată pentru a putea fi analizată la rece, a-i fi observate pericolele și a fi trase semnalele de alarmă necesare, mulți oameni credincioși, ba chiar slujitori, au căzut pradă pericolului (sau pericolelor!) pe care rețelele de socializare îl pot constitui.
Tocmai ce-am terminat de lecturat o carte tare faină! E vorba de „Reactivitate”, scrisă de Paul David Tripp și tradusă în limba română de editura Scriptum. Cartea a apărut spre finele anului trecut în limba noastră și cu doar un an înainte a fost publicată în limba engleză. Faptul că la o distanță atât de scurtă de când a fost tipărită în limba originală a fost căutată a fi tradusă îmi spune din start că trebuie să fie ceva deosebit la ea și extrem de important. Cu gândul acesta (poate o fi defect profesional, nu știu!) am început lecturarea acestei cărți.
Când vine vorba de lumea online, de rețelele de socializare, Paul Tripp ne avertizează cu privire la vorbirea noastră, la păcatul care a cuprins întregul pământ și care afectează în mod negativ și felul în care interacționăm unii cu ceilalți. Însă, nu-i fac aici un sumar al cărții, ci vreau să te las pe tine să-i descoperi bogățiile. Totuși, aș vrea să amintesc un lucru, printre multele lucruri care mi-au plăcut din carte. În capitolul 11, autorul vorbește despre demnitatea ființei umane, care a fost creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De multe ori, aflându-ne în spatele unei tastaturi și în fața unui monitor de calculator sau având în mâinile noastre un telefon mobil care face posibil accesul la rețelele de socializare, uităm că cei cu care interacționăm sunt tot oameni, care au și ei luptele lor, care au problemele și necazurile lor. Dar, atunci când cineva ne comentează nu după placul nostru, tindem să uităm că este o ființă omenească, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Și dacă persoana respectivă este mereu împotrivitoare și aruncă mereu cu noroi? Oare chiar există vreun om pentru care dragostea lui Dumnezeu să fie insuficientă? Oare chiar există un păcat atât de mare pe care Dumnezeu să nu poată să-l ierte (fiindcă ar fi neputincios)? Oricum ți-ar comenta cineva și oricât de mai bun față de el ai crede că ești, te rog, nu uita: Și el are tot atâta nevoie de Dumnezeu pe câtă ai și tu.
Dacă poți și fiindcă poți, fii o lumină. Fă ca lumina Evangheliei lui Hristos să strălucească și în aceste rețele sociale pe care le folosești.
Dar, hai, ia o pauză de la ele, caută cartea și citește-o!
Lectură plăcută!
Autor: Timotei Stoica
