Va veni o zi în care dorințele și visele noastre nu se vor mai alia cu puterea trupului.
Atunci, acestea vor rămâne neîmplinite sau doar parțial împlinite prin trupul acesta și vom căuta ajutorul celor din jur.
Deși ignorat, mesajul Scripturii ne amintește să-L slujim pe Dumnezeu încă din tinerețe. Cu siguranță că această slujire implică nu doar energie fizică, ci o preocupare la nivelul minții (inimii) pentru a asimila și împlini voința normativă a lui Dumnezeu (Biblia) în întreaga noastră ființă.
Cel care învață să-L slujească pe Dumnezeu din tinerețe va face acest lucru cu bucurie chiar și atunci când anii se vor aduna peste viața acelei persoane.
Cel care amână și, poate, așteaptă venirea bătrâneții va avea dificultăți în a se consacra cu întreaga energie pe care altădată o irosea în zadar. Desigur, nu se poate generaliza, deoarece unele persoane ajung la mântuire și devin conștienți de această responsabilitate târziu în viață, dar mă tem că la mulți credincioși obișnuința comodității și chiar a ignoranței este mai prezentă decât obișnuința de a renunța la sine și de a face eforturi constante în a-L sluji pe Domnul prin slujirea semenilor.
Nu este niciodată prea târziu, dar oamenii ocupați sunt mai puțin preocupați să vadă defectele celorlalți, și astfel, nu mai au energie de risipit în a fi analiști ”politici”. Nu este o informație nouă, dar există mai mulți observatori decât oameni care fac ceva efectiv, sacrificându-se pe ei înșiși.
Hristos s-a dăruit mai întâi pe sine însuși și apoi a explicat de ce a făcut acest lucru. Deși venirea Lui a fost prevestită, modelul de slujire prin renunțare la sine a fost confundat cu lipsa de valoare și de importanță. A venit vulnerabil, dar vulnerabilitatea sa umană a servit unui scop divin. Dincolo de limitarea umană pe care a îmbrățișat-o, a rămas Dumnezeu. Renumele exemplului Său a ajuns până la marginile lumii și Dumnezeu L-a înălțat în toate privințele mai presus de orice nume din univers și din toate timpurile.
Exemplul Lui trebuie să-l urmăm și noi – nu ca salvatori ai omenirii (pentru că Dumnezeu este deja salvator), ci ca oameni care se jertfesc pentru bine, pentru a fi un exemplu și a se bucura pentru transformarea veșnică a celor din jurul lor, bine pe care Dumnezeu îl folosește, pentru a schimba definitiv inimile celor care nu-L cunosc.
Să ne sacrificăm viața nu doar teoretic, ci practic în slujba Lui, iar când nu vom mai putea face multe, să devenim observatori ai minunilor pe care Dumnezeu le va fi făcut prin noi și prin contribuțiile celor care gândesc asemănător din jurul nostru.
14.12.2023
Cu drag,
Andrei Mereuță
