
Conform cercetărilor, americanii se îngrașă în medie între trei și cinci kilograme în perioada cuprinsă între Ziua Recunoștinței și Anul Nou. Deși mulți oameni plănuiesc să scape de acea greutate în plus imediat ce începe noul an, de prea multe ori acest lucru nu se întâmplă. Asta înseamnă că, în fiecare an, cele câteva kilograme în plus din timpul Sărbătorilor continuă să se adauge și contribuie la ceea ce poate ajunge să fie o problemă serioasă de greutate care de cele mai multe ori cauzează probleme de sănătate, inclusiv diabet, cancer și boli de inimă.
Adrienne Youdim, medic internist specializat în pierderea în greutate și nutriție medicală și autor al bestsellerului „Hungry for More: Stories and Science to Inspire Weight Loss from the Inside Out” („Foamea după mai mult: Povești și știință pentru a inspira pierderea în greutate din interior”), a declarat pentru CBN News că putem evita să adunăm kilogramele în plus de sărbători, în timp ce ne bucurăm de bunătăți cu moderație, folosind șapte strategii de bun simț.
- MÂNCAȚI PROTEINE: Consumul multor proteine, cum ar fi carnea de pește sau pui, leguminoasele, care sunt surse de proteine vegetale, precum fasolea, lintea, bobul, soia, năut, ne face mai puțin predispuși să mâncăm dulciuri în exces. „Proteina este macronutrientul care potolește cel mai mult foamea”, a spus ea.
- UMPLEȚI JUMĂTATE DIN FARFURIE CU LEGUME PROASPETE: Aceste alimente sunt sărace în calorii, sunt foarte sățioase și sunt pline de nutrienți. „Eu personal ador rucola”, a spus Dr. Youdim, „o mănânc în fiecare zi. Iar o cană de rucola are între două și cinci calorii, dar are 30 de vitamine, minerale și antioxidanți.”
- ALEGE APĂ MINERALĂ ÎN LOC DE ALCOOL: Alcoolul are „calorii goale”, ceea ce înseamnă că băuturile sunt pline de calorii cu puține substanțe nutritive sau deloc. „Alcoolul interceptează de fapt unii dintre hormonii care atenuează foamea”, explică Dr. Youdim: „Leptina este un hormon eliberat de celula de grăsime care îi spune creierului nostru că suntem sătui, iar alcoolul blochează de fapt acest hormon”.
- BEȚI O CEȘCUȚĂ DE CEAI CALDĂ DUPĂ MASĂ: Băuturile calde, de preferință ceai din plante, ajută la frânarea dorinței de a continua să mănânci. „Este nevoie de timp pentru ca stomacul nostru, sau intestinul nostru, să transmită faptul că s-a umplut cu mâncare”, a spus Dr. Youdim. „O băutură caldă trimite un semnal către creier care notifică faptul că mâncarea a fost primită și acei hormoni ai foamei ar trebui să fie opriți.”
- DORMIȚI SUFICIENT: Cercetările arată că persoanele care nu dorm suficient sunt mai predispuse să mănânce în exces alimente nesănătoase. „De asemenea, s-au făcut studii în care, în doar două nopți la rând nedormite, s-a observat că hormonii foamei cresc cu aproximativ 30%, iar atunci când au chestionat persoanele implicate, acestea au poftit la alimente nesănătoase, dar care aduc multă plăcere papilelor gustative”, a spus Dr. Youdim. „Deci, atunci când oamenii sunt lipsiți de somn sunt mai predispuși să se îndrepte spre gogoși, bugeri sau cartofi prăjiți. Nu poftești la broccoli, morcovi sau fasole verde atunci când ești lipsit de somn.”
- MĂNÂNCĂ CU MĂSURĂ ÎNAINTE DE PETRECERE: Dr. Youdim spune că „economisirea caloriilor” poate avea efectul de a se întoarce împotriva ta. Persoanele care plănuiesc să participe la o cină sau la o petrecere specială unde mâncarea va fi fantastică pot aproape să se înfometeze înainte de eveniment, ceea ce poate fi o greșeală. Acest lucru în sine poate duce la consumarea a mult mai multe calorii decât mănânci în mod normal. Dr. Youdim recomandă în schimb fie consumul un shake de proteine înainte de a ieși pe ușă, fie o masă ușoară cu 1-2 ore înainte.
- NU MÂNCA PE FOND EMOȚIONAL: Încetează să mai folosești mâncarea pentru a te simți mai bine din punct de vedere emoțional, deoarece atunci când emoțiile sunt puternice, avem tendința de a mânca în exces. „De ce ne este cu adevărat foame, nu-i așa? Avem tendința de a folosi mâncarea pentru a calma multe, multe emoții, nu doar tristețea, ci adesea și plictiseala”, a declarat Dr. Youdim, care recomandă să învățăm să facem față emoțiilor noastre prin folosirea unor ieșiri creative, exerciții fizice și relații cu ceilalți.
Sursa: CBN News
