Mari, multe și minunate sunt miturile aruncate în Ziua Reformei cu privire la evenimentele și persoanele Reformei. Nu-i de mirare, când privești la predilecția pe care fiecare o avem de a ne reinventa eroii din trecut.
Să-l luăm pe Luther de exemplu. Unii îi atribuim fapte și vorbe înflorite. Alții îl aducem pe nedrept în vremurile noastre, așezându-l ca un spin în contemporaneitate.
Adevărul este că Luther, ca și ceilalți Reformatori, au fost oamenii vremurilor lor. A ne juca cu „dacă ar fi trăit astăzi… dacă ar fi vorbit cu noi așa cum vorbea el… etc.” este un exercițiu anacronic. Este greșit să-l analizezi cu lentilele vremurilor de azi și este greșit să-l aduci pe Luther-ul secolului XVI în vremea noastră ca să ne spui cum s-ar fi comportat el prin bisericile noastre.
Luther nu a fost un creștin modern. Contextul mentalității și a lumii fizice în care trăia este total diferit. Pentru mulți dintre noi, de exemplu, studiul personal, în privat, al Scripturii este central în viața de credință pe când participarea la rânduielile (sacramentele) lăsate de Cristos sunt pe plan secund. Pentru Luther și vremea lui, ideea studiului biblic personal ca element central al vieții de credință era ceva bizar. Până la urmă, majoritatea enoriașilor erau analfabeți (și nu își permiteau într-o viață să-și cumpere o carte). Cum să vorbim astfel de un Luther în relație cu viața diferită a bisericii locale de azi?
De fapt, Luther, lumea și vremea sa sunt profund înstrăinate de sensibilitățiile creștinului modern. Pietatea lui Luther era adânc înrădăcinată în membralitatea și apartenența în biserică, în adunarea publică a bisericii, în Cuvântul predicat mai mult decât citit, în sacramentele botezului și ale Cinei Domnului. Era o lume a căror oameni credeau că spiridușii pot sări pe tine când mergi prin pădure, unde în spatele fiecărui fulger era un mesaj sau un semn divin, unde Dumnezeu și Diavolul se băteau pentru fiecare suflet într-un război spiritual cosmic.
Așadar, pentru a-l înțelege pe adevăratul Luther, Luther mitologizat (greșit-înțeles, anacronic privit și fals împopoțonat) trebuie lăsat deoparte, la fel ca și în cazul celorlalți reformatori. Avem responsabilitatea și privilegiul, în calitate de creștini, să dialogăm constructiv cu sfinții din trecut, privindu-i în contextul vremurilor lor pentru a avea claritate cu privire la vremurile prezente.
Viața lor a fost la fel de complexă ca și a noastră. Dar într-o altă perioadă a istoriei. Într-o altă gândire. Într-o vreme cu miros și gust diferit. Teologia lui Luther trebuie întotdeauna ținută în relație cu biografia lui Luther. Poziția sa la Worms a fost fenomenală. Scrierile sale târzii despre evrei sunt grețoase. Contradicțiile și eșecurile fac parte din cine a fost și ce a făcut. Iată unde găsim punctul comun cu oamenii secolului XVI.
Slăbiciunile lor au fost tocmai tăria lor. Încăpățânarea sa extremă și convingerea că are dreptate (înfruntând biserica și imperiul la Worms în 1521 și alungând radicalii de la Wittenberg în 1522) au făcut parte din același caracter ce a dus la atacul arogant asupra evreilor. Cu toții putem învăța cum tăria dintr-o anume zonă poate fi slăbiciune în altă zonă.
Pe de altă parte, la un nivel mai profund, Luther s-a luptat la fel ca noi cu cele mai adânci întrebări perene ale existenței umane: cum pot avea parte de îndurarea lui Dumnezeu? Ce este harul? În ce constă fericirea? Cum leg viața de zi cu zi de lupta credinței? Cum pot trece prin moartea celor dragi fără să o iau razna? Viața lui Luther a navigat pe aceste întrebări iar teologia-i reflecția sa asupra tuturor acestea.
Autor: Iosua Faur
Pastorul Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Brăila
