
Toți avem oameni în jurul nostru mai citiți, mai educați, mai destepți sau mai înțelepți decât noi. Sunt cel puțin trei modalități de a ne raporta la ei: (1) ignoranță față de ei, (2) denigrarea, invidia, bârfa, eliminarea și (3) atenția, respectul, deschiderea.
Nici unul dintre noi nu poate crește mental, emoțional sau spiritual fără o formă de asimilare a unor cunoștinte sau experiențe. Pur și simplu nu există creștere fără mentorare, indiferent că mentorii se numesc părinți, profesori, superiori ierarhici, etc.
Din păcate, marea majoritatea oamenilor se opresc din a învăța intenționat și planificat atunci când părăsesc băncile unei școli sau facultăți. Sunt câteva sezoane ale vieții în care învățăm diferite lucruri. Dacă în prima parte e vieții, de la părinți sau tutori, ne descoperim pe noi înșine și cum funcționează viața, în a doua parte, în tinerețe, încercăm să ne definim viitorul, pasiunile, abilitatile și drumul vocațional.
Din experiență, am văzut că aici se opresc marea majoritate a oamenilor din învățatul intenționat. După vârsta de 30-40 de ani, urmează probabil, cel mai important sezon al vieții, cel în care ar trebui să începem să dăm înapoi societății din ceea ce am acumulat mental, material și spiritual. Dar prea puțini o fac pentru că nu mai au mentori, nu au modele sănătoase. Criza modelelor de viață bune este cea mai mare criză a omenirii. Am înțeles valoarea mentorării doar atunci când am început să dau și altora din resursele personale, intrând astfel într-o spirală ascendentă a dezvoltării personale.
Azi, cred că nu există scop mai măreț decât să dai și altora din ceea ce ai primit. Fără oameni de la care să învăț, fără cărți citite, fără mentori cărora să le pot împărtăși gândurile, planurile, viziunile, tristețile și bucuriile, n-aș putea crește și n-aș putea deveni eficient. Vrei să crești, vrei să ieși din mediocritate, vrei să găsești un scop al vieții, drumul tău? Smerește-te, caută, întreabă, ascultă, ia notițe, meditează, roagă-te, începe să dai din ceea ce ai.
Cristian Galea
Consilier Local în județul Arad
