Probabil că nu este o surpriză faptul că cea mai frecventă întrebare pe care o primesc atât de la creștini, cât și de la necreștini este: „De unde știu că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?”. Iar motivul pentru care această întrebare se află în fruntea listei nu este greu de determinat.
Autoritatea Bibliei este fundamentul pentru tot ceea ce credem ca și creștini. Ea este sursa doctrinei și a eticii noastre. Astfel, trebuie să putem răspunde la această întrebare atunci când ni se pune.
Permiteți-mi să spun de la început că nu există un singur răspuns la această întrebare. Cred că există mai multe moduri în care creștinii pot ajunge să cunoască că Scripturile sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu poate folosi cu siguranță dovezi istorice pentru a ne convinge de adevărul Cuvântului Său (deși este important să înțelegem limitele dovezilor). Și Dumnezeu poate folosi mărturia bisericii pentru a ne convinge de adevărul Cuvântului Său.
Dar, trebuie să remarcăm faptul că, de-a lungul istoriei bisericii, mulți creștini s-au convins originea divină a Bibliei într-un alt mod: citind-o. În loc să fie convinși prin cercetarea profundă a dovezilor istorice, mulți au ajuns să creadă că Biblia vine de la Dumnezeu observându-i caracterul distinctiv și puterea.
Tatian este un astfel de creștin. Tatian a fost un filozof păgân din secolul al II-lea care s-a convertit mai târziu și a devenit discipolul lui Iustin Martirul. El a fost, de asemenea, autorul unei lucrări apologetice cunoscute sub numele de Cuvânt către greci (c.165). În această lucrare, Tatian își prezintă argumentele în favoarea adevărului creștinismului. Într-un capitol, el își relatează experiența personală a convertirii și povestește cum a examinat cu atenție toate scrierile religioase păgâne și le-a găsit incoerente, problematice și, uneori, de-a dreptul malefice. Dar, apoi, s-a întâmplat să dea din întâmplare peste Scripturi și a început să le citească:
“Am fost determinat să am încredere în ele datorită limbajului lipsit de pretenții, caracterului neartificial al scriitorilor, previziunii afișate cu privire la evenimentele viitoare, calității excelente a preceptelor și declarației că guvernarea universului este centrată pe o singură Ființă. Iar sufletul meu fiind învățat de Dumnezeu, discern că prima clasă de scrieri [păgâne] duce la condamnare, dar că acestea [Scripturile] pun capăt sclaviei care este în lume.”
Aceasta este o afirmație profundă. Tatian, un intelectual impresionant, nu s-a lăsat convins de dovezile istorice sau de mărturia bisericii (deși, așa cum am menționat mai sus, ambele sunt legitime atunci când sunt utilizate în mod corespunzător), ci de calitățile interne ale Scripturilor însăși. Era ceva în Scripturi care s-a trezit la viață pentru el. Cum a discernut el acest lucru? „Sufletul meu fiind învățat de Dumnezeu”, relata el. Probabil că aceasta este o referire la lucrarea Duhului Sfânt.
Iar Tatian nu era singurul care gândea așa. Un secol mai târziu, Origen spune ceva foarte asemănător:
„Dacă cineva meditează asupra spuselor profetice… în chiar actul de a le citi și de a le studia cu sârguință, mintea și sentimentele sale vor fi atinse cu siguranță de o suflare divină și va recunoaște că cuvintele pe care le citește nu sunt spusele oamenilor, ci limbajul lui Dumnezeu.”
Și reformatorii au gândit în acest fel. Aceștia credeau că adevărul Scripturii poate fi stabilit, cu ajutorul Duhului Sfânt, chiar din Scripturi. La asta se refereau când spuneau că Scripturile se auto-autentifică.
O astfel de realitate nu ar trebui să fie o surpriză. La urma urmei, Isus a spus:
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine” (Ioan 10:27).
Michael J. Kruger, Canon Fodder
