În urmă cu câțiva ani, o echipă de fotbal a unui liceu din Michigan, Statele Unite ale Americii, și-a anulat ultimele cinci jocuri ale sezonului deoarece deținea scorul 0–4 și nu marcase niciun punct de la începutul sezonului. Este destul de dureros să pleci fără nicio victorie și fără a înscrie, dar este mai dureros să știi că a fost cineva care a renunțat la acel grup de sportivi.
Gândiți-vă la posibilele victorii pe care acei atleți nu vor avea ocazia să le experimenteze niciodată. Nu mă refer aici la victoriile de pe teren. Din cele raportate, echipa ar fi terminat probabil cu scorul 0–9. Cu toate acestea, victoriile de durată nu au la bază puncte pe un tablou de bord sau numărul de victorii și înfrângeri. Ceea ce contează sunt victoriile vieții pe care sportivii nu le-au putut experimenta în acel sezon. Presupun că antrenorii și oficialii sportivi nu auziseră niciodată de celebrul citat al lui Winston Churchill, „Nu renunța niciodată – niciodată, niciodată, niciodată, nu renunța la nimic, mare sau mic, măreț sau neînsemnat. Nu renunța niciodată….”. Pentru el, „renunțarea” era un cuvânt profan format din mai multe litere.
Peste douăzeci de ani, acei sportivi și-ar putea dori ca antrenorii lor să nu fi renunțat la ei. Chiar dacă ei nu au avut parte de victorie și nu au câștigat, momentul ar fi putut fi unul decisiv pentru dezvoltarea și modelarea caracterului lor.
Din păcate, renunțarea este un lucru care a pătruns în multe segmente ale societății, inclusiv în lumea afacerilor și cea profesională. Oamenii renunță fără să cugete la posibilele repercusiuni care pot avea loc. Cred că acest cuvânt trebuie eliminat din vocabularul nostru. Din punctul meu de vedere, el este ca un cuvânt de blestem, care se transformă în blestem pentru toți cei care îl trăiesc.
Nu voi uita niciodată conversația pe care am avut-o într-o tabără sportivă cu un băiat de 16 ani. Într-una din zile, în timpul liber, l-am văzut stând singur cu capul în mâini. Ceva îl tulbura, așa că am stat lângă el sperând să-l ajut. L-am întrebat pur și simplu: „Ce s-a întâmplat?” Mă așteptam să primesc răspunsul tipic al unui tânăr: probleme cu prietena; alcool sau droguri; lupte între prieteni sau probleme la școală. Așa că, am fost șocat când el mi-a spus: „Urăsc faptul că ai mei părinți m-au lăsat să renunț la tot ceea ce am început”.
Tânărul a continuat să explice că a abandonat tot ceea ce a început. Apoi a izbucnit: „Mi-aș dori ca ei să mă facă să duc la bun sfîrșit ceea ce am început”. Wow! De obicei aud exact opusul: „Urăsc că părinții mei mă pun să termin tot ce încep.” Dar acest sportiv a vrut să fie încurajat, nu a dorit să renunțe.
Biblia abordează în mod clar importanța de a nu renunța, de a confrunta adversitatea, sub orice formă s-ar ivi aceasta.
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4).
Familiile, echipele, afacerile, organizațiile, bisericile și școlile noastre ar trebui să fie locuri în care să se cultive un spirit de a duce totul la bun sfârșit – și de a încheia lucrurile bine. Cuvântul „renunțare”, ar trebui eliminat din conversațiile noastre. În Galateni 6:9 apostolul Pavel ne aduce aminte ce răsplată vom primi dacă nu renunțăm:
„Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”
Cei din jurul nostru ne vor cunoaște fie ca pe un om care abandonează fie ca pe o persoană care duce totul la bun sfârșit. Alegerea este a noastră, dar diferența dintre cele două schimbă viața. Deoarece Dumnezeu ne modelează și ne șlefuiește în luptă și necazuri. Vom rata ceea ce El încearcă să facă în viețile noastre dacă renunțăm atunci când lucrurile se îngreunează.
Autor: Dan Britton
