Există în fiecare din noi o foame, o dorință după transcendent, după imortalitate, după ceva cu semnificație mai mare decât pentru aici și acum, după ceva ce bunurile, facilitățile tehnologiei, sau satisfacțiile împlinirii biologice nu o pot realiza. Sigur că această dorință poate fi înăbușită de greutățile vieții, sau anesteziată cu plăceri efemere, dar fiecare din noi, atunci când de dăm răgazul să coborâm în noi înșine și să avem un dialog interior cu noi înșine, știm intuitiv că suntem creați pentru ceva mai mare, mai bun și mai frumos, ceva care să dea semnificație întregului spectru de împliniri mai mici, cum ar fi satisfacția personală, profesională, sau familială. Această împlinire o descoperim atunci când ne întâlnim cu Dumnezeu, sau mai bine zis, când ne lăsăm găsiți de El.
Pentru mulți se ridică atunci întrebarea: Cum aș putea să-l cunosc pe Dumnezeu? Sau care sunt căile prin care pot să ajung la El? Oricât ar părea de surprinzător, acestea nu sunt puține și nu cred să fie vreun om pe pământ care să nu se fi intersectat, cel puțin odată, măcar cu una din ele. Am să descriu câteva, pornind de la cele mai generale și mergând spre cele mai specifice.
GREUTĂȚILE
Se știe că „prietenul la nevoie se cunoaște”. Nicicând această afirmație nu e mai adevărată ca atunci când avem parte de un necaz, sau o încercare. În fața unui examen nu există student ateu, când treci printr-o boală, sau o situație dificilă ce te conștientizează de insuficiența resurselor proprii și de neputința celor din jur, gândul ți se ridică invariabil în sus ca la o ultimă speranță de ajutor. De multe ori o boală, moartea celui drag, trădarea celui pe care-l iubești, pierderea unui loc de muncă ce oferea stabilitate, au făcut ca edificiul pe care se clădea viața acelei persoane să se clatine și în furtună să-L caute și să-L găsească pe Dumnezeu. Unii au putut să spună privind retrospectiv că tocmai acel eveniment dramatic a fost punctul de cotitură, momentul ce le-a schimbat viața. E adevărat că sunt și alții, nu puțini care, după ce copilul a luat examenul, boala s-a vindecat, și-au recăpătat slujba, sau au ieșit din criză, uită și își văd de drumul lor și se întorc la vechile obiceiuri, la vechea viață. Uitarea și nerecunoștința sunt caracteristici nu prea onorabile a rasei umane.
EXPERIENȚELE CELORLALȚI
Așa cum noi avem parte de încercări și alții trec prin ele, uneori cu mult mai mari și mai dramatice ca ale noastre. Cunoașterea acestora ne lărgește orizontul și ne face conștienți că nu suntem singuri, că situația noastră nu este unică în lume, iar mângâierea pe care ei o primesc ne încurajează să o căutăm și noi, pentru că atunci când Dumnezeu face un bine, nu-L face doar pentru beneficiul persoanei în cauză, ci și pentru a fi o mângâiere și o călăuză pentru alții. Experiențele celorlalți ne asigură că nu mergem solitari pe cale, ci alături de o mulțime de alții ca noi, cu aceleași temeri, aceleași slăbiciuni, aceleași victorii și bucurii.
CONȘTIINȚA
Suntem produsul influențelor părinților, familiei extinse, a comunității, școlii (sau școlilor), a cărților, filmelor, melodiilor, bisericii, societății (lista poate continua) în care ne-am format, toate informațiile primite fiind procesate de propria minte și personalitate. Am fost educați că binele trebuie răsplătit, iar răul pedepsit și ori de câte ori încălcăm, sau este încălcată o normă de conduită, ceva în noi strigă și ne avertizează cu privire la acel lucru. Credem, cumva intuitiv, că există un bine absolut și un rău absolut, universal valabil. Conștiința e ”vocea lui Dumnezeu din mintea noastră”.
RAȚIUNEA ȘI NATURA
Când se internează cineva într-un spital, primul lucru care se face, este să se recolteze un set de analize. În general câteva zeci de numere, tipărite pe niște coli de hârtie, reprezintă constante ce ne arată că respectivele organe (măduvă, ficat, rinichi, cord, etc) funcționează în parametrii normali. O glicemie prea mare, sau prea mică sunt nocive, la fel se întâmplă cu tensiunea, sau cu hemoglobina. Constantele nu se întâlnesc numai la nivelul corpului nostru. Pământul pe care îl locuim și Universul în care ne aflăm sunt caracterizați de constante. Dacă Pământul ar fi prea aproape de Soare, s-ar evapora toată apa, dacă ar fi prea departe, am sfârși înghețați, dacă oxigenul din atmosferă ar reprezenta 25% din atmosferă ar izbucni incendii, dacă ar fi 15% am muri sufocați; dacă rata de expansiune a Universului ar fi fost mai mare nu s-ar mai fi format galaxiile, dacă ar fi fost mai mică, ar fi colapsat toată materia. Un astrofizician pe nume Hugh Ross a calculat probabilitatea ca toate constantele descoperite până acum (câteva zeci) să apară și să se potrivească din întâmplare. Rezultatul a fost de o șansă la 10 la puterea 138. În Univers sunt 10 la puterea 70 atomi, deci practic este imposibil să existe o planetă ca a noastră, într-un Univers ca cel în care ne aflăm. Informația conținută într-o celulă este echivalentă cu cea conținută într-un volum gros de vreo 1000 de pagini dintr-o bibliotecă (când mă gândesc la cele câteva zeci de miliarde de celule conținute de corpul uman, mă ia amețeala). Rațional este mai logic, mai plauzibil să crezi că în spate există un Proiectant inteligent, decât să afirmi că totul e rezultatul hazardului.
ARTA
Muzica, pictura, sculptura, literatura și în general orice ne trezește simțul estetic, ne fac să ieșim din cotidianul materialist, ne transpun într-o lume superioară, de altă natură, ne hrănesc cu ceva ce nu se găsește în sfera biologicului, ne înalță spiritual. Nu întâmplător acestea s-au dezvoltat în corelație cu religia, tocmai pentru că l-au înălțat pe om și L-au apropiat de divinitate. Când eram copil și treceam prin-un moment mai dificil, era suficient să aud o muzică bună (Ceaikovsky era preferatul meu, dar nu numai), o piesă radiofonică, să văd un film, sau să citesc o carte, pentru ca să mă simt răpit din mijlocul problemei, mângâiat de o ființă superioară care alunga norul îngrijorării din mintea mea și mă îmbrățișa cu bunătatea ei.
BISERICA
Atunci când auzim cuvântul Biserică, pentru mulți se face asocierea cu prelați corupți și oameni ipocriți moralizatori care te arată cu degetul, în timp ce ei își permit să trăiască în vicii ascunse. Mass-media este responsabilă în foarte mare măsură de această imagine. În realitate Biserica reprezintă toți oamenii, din toate timpurile a căror viață a fost schimbată de Dumnezeu, care au avut experiențe cu El, care au lăsat mărturii scrise și un tezaur de înțelepciune de neegalat. E adevărat că va trebui să facem puțin efort pentru a ajunge la el, dar efortul ne va fi răsplătit. Întâlnirea cu acești oameni te recalibrează, îți redă demnitatea, te ajută să revii pe cale, te face să ridici capul în sus. Experiențele lor de viață sunt revigorante și motivante și ne arată cât de viu și de prezent în realitatea cotidiană este Dumnezeu.
SCRIPTURA
Putem afla multe lucruri despre o persoană vizitându-i casa. Putem aprecia situația financiară, simțul estetic, dacă este căsătorit, sau are copii, însă pentru a ști cum este, cum gândește, ce caracter are, este necesar să ne întâlnim cu ea. O scrisoare în acest sens ne va ajuta mult mai mult. Biblia este o colecție de scrieri ce imortalizează experiențele directe și speciale multor oameni (peste 40 de autori) cu Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu alege să comunice cu cineva, în special un mesaj important, nu o face doar pentru persoana în cauză, ci pentru întreaga comunitate. În Scriptură aflăm despre caracterul lui Dumnezeu, că e bun, credincios, răbdător, milostiv, drept, sfânt, că este dragoste, vedem ce standarde morale a pus în legile Sale, aflăm despre promisiunile Sale. Suntem părtași evenimentelor prin care diferiți oameni ai credinței (sau necredinței) au trecut și le putem vedea destinul. Citirea Bibliei în mod regulat, constituie o lectură obligatorie pentru cineva care vrea să se întâlnească cu Dumnezeu și să rămână alături de El.
ISUS HRISTOS
Dumnezeu este spirit transcendent, ce ne surclasează pe toate planurile, moral, intelectual, în putere. Aparține unui alt ordin de mărime. În esența Sa nu vom putea niciodată să pătrundem, așa cum nu putem pătrundem în Soare să vedem cum este, pentru că ne-am topi. Dar asta nu înseamnă că nu putem ști ceva despre El, că nu-L putem cunoaște, măcar în parte. Pentru că El e așa de mare, iar noi așa de mici, pentru a ne salva și pentru a ne revela cât mai clar cine este, s-a întrupat în Fiul Său, a venit la noi într-o formă palpabilă, accesibilă. Sunt multe religii pe fața Pământului și cred că avem de învățat lucruri extraordinare din fiecare, însă există o particularitate care face diferența. Budda a fost un iluminat, Moise și Mahomed profeți, Lao Zi filozof, Confucius învățat, dar numai Isus Hristos a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu. ”Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” spune în deschiderea Evangheliei sale Ap Ioan. Au fost unii care s-au întrebat de ce Dumnezeu nu a venit cu fală și mare strălucire în lumea noastră. De ce a făcut-o atât de discret. Răspunsul este că atunci când ființa ta dragă ți-a căzut într-o groapă și zace inconștientă, nu chemi fanfara și nici nu te îmbraci cu cea mai bună haină, ci de dezbraci de ea, cobori în groapă și o scoți de acolo. Măreția lui Dumnezeu s-a manifestat tocmai în capacitatea de a se smeri și de a purta vina noastră colectivă cu scopul de a ne ierta și de a ne îndumnezeii. Revelația completă a lui Dumnezeu s-a realizat în Isus Hristos și cine vrea să-L vadă pe Dumnezeu așa cum este El în caracter nu o va putea face decât privind la Hristos.
Mai sunt și alte căi pe care aș putea să le enumăr: rugăciunea și o viață de ascultare discretă, constantă zi cu zi. Toate căile sunt bune și nu trebuie să ne limităm doar la unele. Fiecare reprezintă canale prin care putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, niciuna neexcluzând-o pe cealaltă.
Autor: Dr. Mihai Tudor Gavrila
