În familia mea au existat mereu oameni care au lucrat pentru ei înșiși, deținând propriile lor afaceri. Din totdeauna am știut că vreau să fac și eu același lucru. Per general, planul meu a fost să dezvolt o abilitate sau un meșteșug care să-mi permită să fiu creativ, să-mi stabilesc propriul program și să am suficient succes financiar astfel încât să nu fiu nevoit să petrec mult timp îngrijorându-mă cum să am bani pentru lucrurile de care am nevoie.
În anul 1973 am înființat Mathis Photo, iar în câțiva ani, soția mea și cu mine am reușit să ne cumpărăm o casă, două mașini noi, să ne bucurăm de călătorii și să începem să economisim pentru pensie. Acestea erau obiectivele mele și începusem să le îndeplinim. Doar eu și soția mea lucram dintre toți ai casei. Într-un mod intenționat, am luat decizia de a continua să facem exact ceea ce făceam pentru o perioadă lungă de timp, fără să ne extindem sau fără să ne asumăm să muncim mai mult decât ne putem descurca singuri. Ulterior, după o perioadă de timp, ne-am mutat într-un mic spațiu comercial, dar chiar și atunci, faptul că lucram împreună s-a dovedit a fi ideal.
Dacă am fi avut angajați, am fi adăugat mai multe servicii și locații suplimentare, aș fi trebuit să devin manager și să renunț la munca propriu-zisă, pe care o iubeam. Majoritatea deținătorilor de afaceri nu par să împărtășească aceste obiective și consideră că extinderea afacerii lor este întotdeauna cea mai bună opțiune. În consecință, mulți se confruntă cu stresul oferirii salariilor, calitatea muncii are de suferit și adesea afacerile lor eșuează.
Din nefericire, de multe ori se presupune că măsura succesului unei afaceri constă în vânzările totale, numărul de anagajați pe care afacerea îi deține, numărul nou de locații adăugate sau mărimea depozitului pentru produse. Se pare că munca pe care o facem cu plăcere și cu ajutorul căreia asigurăm pur și simplu traiul pentru noi înșine și pentru familiile noastre începe să ocupe un loc tot mai în spate.
O afacere mică de familie, chiar și una care are succes de mulți ani, este rareori apreciată. Așa-numitul „Magazinul Mama și Tata” capătă de obicei o conotație negativă, chiar dacă un individ, un cuplu sau câteva rude care conduc împreună o afacere sunt aproape întotdeauna modelul cel mai sustenabil pentru crearea de produse și servicii excelente pe o perioadă lungă de timp.
Pe vremea când eu și soția mea am avut în gestiune o cafenea pentru o perioadă de mai mulți ani, a fost necesară angajarea de personal pentru a îndeplini munca. Am stabilit, totuși, că cel mai bun model pentru a reuși să realizăm ceea ce ne propusesem cu privire la acea cafenea a fost să o păstrăm într-o singură locație. După această experiență remarcabilă, în următorii 15 ani am lucrat din nou singur și m-am bucurat foarte mult de ceea ce am făcut.
Cartea Eclesiastului din Vechiul Testament prezintă această observație:
„Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui” (Eclesiastul 5:18).
Nu este nicio rușine dacă facem acest lucru.
Acest lucru nu trebuie să ne facă să îi discredităm pe cei care aspiră să lucreze într-o afacere în continuă creștere sau pe cei care încearcă să urce pe scara corporativă. Cu toate acestea, oricine intenționează să înceapă o afacere ar fi înțelept să analizeze cu atenție modul în care dorește să abordeze creșterea afacerii și să știe care sunt obiectivele finale în ceea ce privește compania. Aveți în plan să faceți cât mai mulți bani, să oferiți locuri de muncă pentru cât mai mulți oameni sau să vindeți afacerea unui conglomerat mare? Sau vă doriți să aveți o viață bună, cu cât mai puțin stres și griji?
Cuvintele din Efeseni 6:7- 8 servesc ca un ghid pentru modul în care lucrăm, indiferent de dimensiunea pe care o are întreprindea noastră:
„Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”
Autor: Jim Mathis
