Ați avut vreodată un șef care, ori de câte ori iesea din birou, oferea un moment pentru sărbătorire. Am avut oportunitatea de a avea câțiva superiori în preajma cărora îmi făcea plăcere să mă aflu, dar am avut și câțiva șefi a căror absență mă facea să răsuflu ușurat.
Aceștia nu erau oameni răi, dar stilul lor de management era de așa natură încât crea o atmosferă opresivă atunci când erau prezenți. Toată lumea se simțea încordată, nimeni nu era sigur ce urma să facă șeful sau cum le va perturba rutinele obișnuite. Astfel, absența lor de la birou atenua imediat tensiunea și aducea un mediu de lucru mai plăcut.
Chiar dacă avem cei mai buni șefi, există tendința de relaxare atunci când aceștia sunt plecați. Nu vom fi chemați brusc în biroul lor. Avem timp să lucrăm și să finalizam proiectele atribuite înainte ca aceștia să se întoarcă. S-ar putea chiar să fim tentați să ne punem picioarele pe birou și să ne relaxăm puțin, știind că nu e nimeni care să ne ordone „Dă-ți picioarele jos de pe birou!”
Unii oameni aleg să profite de această situație. Din punctul lor de vedere, atunci când șeful este plecat înseamnă că pot să lenevească puțin la locul de munca, la fel cum spune și zicala: „Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă”. Dar oare ce se întâmplă dacă șeful face brusc o schimbare de planuri și se întoarce pe neașteptate, întrerupând „vacanța” improvizată?
Pentru aceia dintre noi care ne considerăm „ambasadori ai lui Hristos” (2 Corinteni 5:20), importanța de a rămâne sârguincioși în a-I sluji lui Dumnezeu și celor pentru care lucrăm este și mai mare. Isus Hristos le-a spus ucenicilor Săi „pilda talanților”, o pildă despre un om de afaceri care a plecat într-o călătorie. El a dat celor trei slujitori ai săi sume diferite de talanți (bani), având încredere că în absența lui ei îi vor folosi cu înțelepciune.
Când „șeful” s-a întors a cerut fiecărui slujitor să dea socoteală cu privire la banii lui. Doi dintre ei au folosit talanții, au investit banii primiți, astfel omul de afaceri le-a lăudat munca credincioasă. Cel de-al treilea își îngropase pur și simplu singurul talant, oferind scuza:
„Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul (banii) în pământ; iată-ţi ce este al tău!’” (Matei 25:24-25).
Răspunsul acesta nu a fost acceptabil. Șeful l-a concediat pe servitorul cel leneș, i-a luat banii și i-a dat celui mai întreprinzător dintre robi. Apoi a declarat: „celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!” (Matei 25:29). Doi slujitori au auzit cuvintele: „Bine, rob bun și credincios”. Celălalt a fost alungat.
Scriind ucenicilor lui Hristos din Corintul antic, apostolul Pavel a declarat:
„Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” (1 Corinteni 4:1-2).
Pentru noi, cei din piața muncii, acest lucru nu implică doar expresiile adevărului biblic, ci și reprezentarea corectă a Dumnezeului pe care îl slujim.
Într-o zi, ni se va cere tuturor să dăm socoteală de modul în care am folosit abilitățile, oportunitățile, experiența și resursele pe care Domnul ni le-a încredințat. Acesta este motivul pentru care ni se spune:
„Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi la venirea Lui să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El” (1 Ioan 2:28).
Autor: Robert J. Tamasy
