Aceasta-i ziua în care Hristos murea pe crucea Golgotei. Acolo sus, pe deal, Dumnezeu ne iubea prin Fiul Său, iar noi Îl condamnam la moarte pe Cel care era Învierea și Viața. Mielul lui Dumnezeu a fost așezat pe altarul suferințelor ca să nu mai fie nevoie de miei și jertfe, și nici să nu mai existe vinovăție de păcat pentru cei ce cred în El.
Zi de durere, de chin cumplit, cu toată mânia acumulată în timp și revărsată asupra Lui, cu Gabata și Via Dolorosa, cu biciul nemilos și sabia rece…cu iubitorul de oameni, Hristos, și mulțimea Ierusalimului în clocot de ură.
Procesul Lui a început în noapte. I-au fost aduse acuzații mincinoase rând pe rând. Autoritățile religioase și politice luaseră deja hotărârea că trebuie să fie dat morții. La ora 9 dimineața Domnul Isus a fost răstignit pe o cruce de lemn, avându-i alături pe cei doi tâlhari. Vreme de trei ceasuri întunericul cuprindea lumea ca un semn că avea să moară unicul Fiu al lui Dumnezeu. La ceasul al nouălea, ora 15, avea să-Și dea duhul strigând: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul.” Strigătele de pe cruce, împlinirea profețiilor privitoare la sfârșitul vieții Lui, mărturia dușmanilor, confirmau fără rezerve că a fost Fiul lui Dumnezeu.
Așa a suferit și murit Domnul Hristos…pentru noi și în locul nostru. Dragoste la superlativ pentru păcătoși, iertare deplină pentru cei vinovați, veșnicie pentru neprihăniți.
Simțim cu Domnul,
Ioan Cocîrțeu
