Profesiunea de medic are avantajul că te pune în contact cu o multitudine de oameni din toate categoriile sociale, din toate profesiile, de toate religiile și orientările politice, etc. Pacienții vin țintit pentru o problemă medicală la doctorul care are competență în acel domeniu, dar adeseori poartă cu ei un bagaj emoțional, un istoric de patologii mult mai mare decât lasă să se vadă la primul contact.
În cartea sa, „Mitul normalității” dr. Gabor Mate analizează bolile din perspectiva psihologului, constatând că în ultimele decenii, incidența bolilor autoimune, cardiovasculare, a diabetului, a afecțiunilor psihice, au crescut de câteva ori, mai ales în rândurile femeilor și în țări dezvoltate. El concluzionează că factorii traumatici și de stres constituie fundamentul pe care mai târziu va apărea boala.
Abuzurile sexuale, dificultățile materiale, mai ales sărăcia extremă, segregarea rasială, mediul insalubru, anumite credințe limitative, agresivitatea părinților, sau a celor din mediu ( școală, serviciu), creează o stare de stres permanent care produce un nivel crescut de factori inflamatori, factori ce pot, pe un anumit tip de organism, să declanșeze boala. Este ca și cum cetățenii unei țări ar trăi permanent cu frica unei invazii și se înarmează. Problema apare când se iscă conflicte între ei și pentru că au arme, încep să le folosească declanșând un războiul civil. De fapt, multe dintre boli sunt expresia acestui război interior, sau interiorizat, purtat mulți ani și de care nu au fost conștienți, sau nu au vrut să fie conștienți.
Sensibilizat de aceste informații, am început să pun întrebări pacienților, mai ales celor cu probleme autoimune. Este și o dorință de a verifica acuratețea noțiunilor aflate. Rezultatul a fost șocant. Între-o zi a intrat în cabinet o pacientă cu o ruptură de mușchi la umăr. Venise la mine știind că asta mi-e calificarea. Printre altele mi-a spus că suferă de 4 ani de poliartrită reumatoidă (PR). În practica mea medicală am întâlnit destul pacienți cu această afecțiune autoimună, ce afectează în special articulațiile. Am pus chiar proteză de umăr la o pacientă cu poliartrită și am putut constata (pe viu cum se spune), calitatea structurii musculaturii umărului, care era deteriorată și asemănătoare cu a cartonului. Așa că am înțeles contextul în care s-a produs ruptura la această pacientă, mai ales că nu afirma să fi suferit un traumatism conștient în cei 4 ani de când fusese diagnosticată cu PR.
Am întrebat-o dacă a avut vreo traumă emoțională și oftând, mi-a spus că în urmă cu 5 ani, îi murise tatăl, iar apoi că are un soț care este un om foarte bun, până când consumă alcool, după care îi produce multă supărare. Tot acest stres acumulat ani și ani de-a rândul, se manifesta acum printr-o boală care îi afecta articulațiile și îi sensibiliza mușchii umărului.
O altă pacientă a venit tot cu o problemă de umăr, dar pe fondul unei spondilite anchilozante (o afecțiune autoimună ce afectează coloana vertebrală și articulațiile cu care aceasta se conectează la oasele mari ale bazinului). Și ei îi murise tatăl la 12 ani, fiind obligată de situația materială a familiei (era de la țară) să lucreze în condiții grele (ridica la vârsta aceea 40 de kg, ea fiind o persoană foarte slabă constituțional). Mai târziu, la 18 ani, i-a murit și fratele mai mare, „mâna dreaptă” cum spunea ea.
Până acum am dat exemplu doar de femei, dar într-o postare anterioară am vorbit de un bărbat cu scleroză laterală amiotrofică (o boală autoimună în care sunt afectați nervii motori). Toți acești pacienți sunt oameni foarte buni, care se pun la dispoziția altora într-un mod sacrificial și se neglijează pe ei în folosul celorlalți.
Trebuie înțeles că tratamentul nu se poate adresa doar unei afecțiuni imediate, el presupune explorarea mai adâncă a contextului general. Sunt pacienți care cred că dacă fac o infiltrație, iau o pilulă, sau fac o operație rezolvă problema și uneori așa este, dar în cazurile cronice, tratamentul este mai amplu necesitând schimbarea stilului de viață și vindecarea unor traume interioare mai adânci. Altfel, se coase doar un petec, dar „ruptura” mare rămâne. Se tratează doar vârful icebergului.
