Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. (Ioan 1:5)
Este puțin probabil ca să treacă o săptămână fără să auzim vești despre războaie, lovituri de stat, cutremure, genociduri, inundații, tornade, secetă, războaie civile, accidente îngrozitoare etc. Niciunul dintre noi nu știe ce ne rezervă viitorul sau unde va izbucni următoarea nenorocire. În nordul României, Ucraina, o țară de peste 43 de milioane de locuitori, este în plin război cu Rusia. În estul țării, Republica Moldova este și ea sub amenințare și cu tensiuni interne de destabilizare a situației politice, iar la Sud, dincolo de Marea Neagră, Turcia este în convalescență…în urma „celui mai mortal cutremur din istoria sa modernă”, soldat cu peste 47.900 de morți și sute de răniți.
Bineînțeles, Credința pe glob nu este o revistă de analiză politică a evenimentelor globale, ci mai degrabă urmărește să ne sensibilizeze la „împrejurările în care ne aflăm”, să ne ridice privirile spre un Dumnezeu omnipotent, „care face tot ce vrea” și să ne ajute să înțelegem care ar trebui să fie răspunsul Bisericii în aceste vremuri de criză. Oare cu ce scop le îngăduie Dumnezeu pe toate acestea? Reprezintă ele simple fenomene naturale sau judecata lui Dumnezeu asupra păcatului? Cum dorește Hristos să acționăm într-un context ca acesta? Cât de folositori putem fi noi în situații de urgență?
Citind în Scriptură, descoperim faptul că dezastrele naturale, cum ar fi cutremurele, pandemiile, inundațiile, tsunami-urile, secetele reprezintă uneori simple fenomene naturale, iar alteori judecata lui Dumnezeu. Dacă însă războiul din Ucraina sau cutremurele din Turcia și Siria reprezintă, după cum au sugerat unii, pedeapsa lui Dumnezeu – nu putem judeca noi. Atât timp cât El Însuși nu ne clarifică acest lucru, este înțelept să ne ferim în a emite judecăți. Și totuși acestea sunt mărturii care cer un verdict!
În Luca 13:1-3 citim despre unii care vin la Domnul Isus şi-I istorisesc despre ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Lecția Domnului Isus este foarte clară aici: acești galileeni care au murit într-un mod atât de brutal nu au fost neapărat mai păcătoși decât alții. Moartea lor nu reprezintă neapărat pedeapsa lui Dumnezeu. Dar, pentru că trăim într-o lume imperfectă și nesigură, datoria oricărui om, indiferent de cine ar fi el, este să se pocăiască.
Astfel de evenimente ne arată cât de efemeră și nesigură este viața noastră pe pământ și ne obligă parcă să ne gândim la veșnicie. Bisericile sunt de obicei pline după dezastre (cel puțin într-o țară creștină), deoarece oamenii își dau seama cum viața lor poate fi luată într-o clipă. Deseori, în timpul dezastrelor, pe lângă durere și suferință au loc și minuni uimitoare. Prin urmare, dezastrele naturale determină milioane de oameni să-și reevalueze prioritățile în viață și chiar să se pocăiască. Apoi, în astfel de circumstanțe, creștinii sunt mobilizați și mai mult să se roage, să-i ajute și să-i slujească pe cei năpăstuiți! Iată că Dumnezeu poate, și deseori scoate la suprafață un mare bine chiar din tragedii teribile (Romani 8:28).
În Faptele Apostolilor 16:16-40, cutremurul din Filipi ia oferit lui Pavel și Sila oportunitatea să scape din închisoare. Însă, ucenicii au rămas în celula lor și ca urmare, temnicerul a știut că ei sunt diferiți. Și astfel, ucenicii îi împărtășesc Evanghelia și temnicerul și familia lui sunt convertiți, iar Pavel și Sila sunt eliberați chiar a doua zi din închisoare. În Noul Testament, dezastrul a dat adesea creștinilor șansa de a împărtăși dragostea lui Hristos necredincioșilor, care poate că în alte împrejurări nu ar fi fost interesați să asculte.
Nevoile sunt uriașe, iar resursele noastre – nesemnificative – în comparație cu aceste nevoi. Cei mai mulți dintre noi ne confruntăm zilnic cu mult stres și multe presiuni, prin urmare ne întrebăm de unde am putea găsi timp, energie și resurse ca să venim în întâmpinarea nevoilor altora? Cu toate acestea însă, Dumnezeu ne cheamă să aducem ca jertfă timpul nostru, banii noștrii și talanții noștrii…Parcă mai mereu El S-a folosit de lucrurile slabe ale acestei lumi ca să le facă de rușine pe cele tari. Asemenea băiețașului cu cele cinci pâini și doi pești, putem aduce și noi resursele noastre puține înaintea Lui, care poate face minuni, hrănind mii de oameni și deopotrivă oferind Cuvântul vieții celor care-L caută. Să nu uităm că Dumnezeu este atotputernic și că El poate lucra astfel încât, din cea mai mare tragedie, să iasă cea mai mare binecuvântare, ca, din mijlocul întunericului, să răsară o mare lumină!
Creștinismul oferă speranță și sprijin, chiar și într-un context de moarte și lamentație. Chiar și în mijlocul molozului și a morții, din perspectivă creștină există nădejde. De-a lungul istoriei, omenirea a trecut prin multe forme de necaz, prin dezastre, războaie și pandemii. Însă, chiar și în astfel de situații sumbre, sarea și lumina bisericii s-au remarcat. În mijlocul tuturor necazurilor, Hristos, Capul Bisericii, s-a dovedit credincios, iar victoria Lui asupra lumii a răsunat parcă mai mult ca oricând tocmai în vremuri de criză.
Autor: Valentin Hrihorciuc
