
Recent, în timp ce intervievam un candidat pentru un loc de muncă, l-am întrebat ce părere are despre Biblie. Ea mi-a spus: „Cred că Biblia este inspirată de Dumnezeu, dar cu siguranță nu este toată adevărată.” Acesta a fost un factor decisiv pentru mine, deoarece obiectivul organizației mele este de a echipa liderii de afaceri pentru aplicarea principiilor biblice pe piața muncii.
Biblia însăși își revendică cu putere autoritatea și credibilitatea, declarând:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16).
Ori fiecare cuvânt al Bibliei este adevărat, ori te faci pe tine dumnezeu, anulând unele dintre învățăturile din Cuvântul lui Dumnezeu.
Cu ceva timp în urmă, Hank Hanegraaff de la Institutul de Cercetare Creștină a sugerat acronimul MAPS, pentru a ajuta la explicarea fiabilității Bibliei. M înseamnă Manuscrise. Când am vizitat site-ul Manuscriselor de la Marea Moartă, am aflat despre procesul meticulos pe care cărturarii îl foloseau pentru copierea Sfintelor Scripturi. Dacă făceau o greșeală, ardeau imediat sulul acela.
Istoricii evaluează validitatea unui manuscris pe baza numărului de manuscrise și a intervalului de timp dintre cele originale și cele mai vechi manuscrise. Biblia are un sprijin mai puternic decât oricare alte scrieri clasice, inclusiv cele ale scriitorilor și gânditorilor greci.
„Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte” (Psalmul 19:9).
Dovezile din manuscrisele istorice dovedesc în mod covârșitor credibilitatea bibliei.
A doua literă din acronimul MAPS al lui Hanegraaff, A, înseamnă Arheologie. Domnul William Ramsay a fost instruit în domeniul arheologiei. Fiind sceptic cu privire la Biblie, Ramsay și-a propus să infirme credibilitatea istorică a cărții Luca. Cu toate acestea, el a devenit un ucenic al lui Hristos când a văzut că arheologia confirmă, una după alta, afirmațiile istorice din Evanghelia după Luca, și ele sunt exacte.
Recent, arheologii au descoperit palatul regelui Manase, dovedind existența acestuia. De-a lungul anilor, s-a dovedit că mulți arheologi sceptici au greșit atunci când au contestat Biblia. Psalmul 18:30 ne învață:
„Dumnezeu: calea Lui este desavârșită; Cuvântul Domnului este încercat, El este un scut pentru toți cei ce se încred în El”.
Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere și adevărat, așa cum au învățat arheologii care au încercat sădemonstreze contrariul.
A treia literă din acronim, P, înseamnă Profeție. Printre atributele remarcabile ale Bibliei se numără predicțiile făcute cu sute de ani înainte ca ele să devină realitate. Înainte de nașterea lui Isus, profeții au făcut 55 de predicții despre Mesia, inclusiv faptul că Mântuitorul se va naște dintr-o fecioară în Betleem și că El va fi răstignit. Dumnezeu a spus:
„Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală” (Deuteronom 18:19).
Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi credibil.
Ultima literă din acronimul lui Hanegraaff este S, pentru Statistică. Un profesor, Peter Stoner, a lucrat cu 600 de studenți pentru a-și da seama care ar fi probabilitatea ca doar opt dintre profețile despre Isus să se împlinească. Rezultatul este unul la o sută de catralioane. Probabilitatea ca 55 de predicții să fie adevărate este dincolo de orice calcul.
Isus i-a spus lui Petru:
„du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine” (Matei 17:27).
Martorii oculari l-au privit pe Petru făcând ceea ce i-a cerut Isus. Şansele de a prinde un peşte cu o anumită monedă sunt imposibile. Statisticile dovedesc că Biblia este de încredere pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Putem avea încredere în înțelepciunea sa care ne conduce să ne îndeplinim și responsabilitățile zilnice de muncă.
Autor: Rick Boxx

