Poate fi aplicat 2 Cronici 7:14 altei țări în afară de Israel? Cam asta e dilema hermeneutică pe care o văd în bula mea de 1 decembrie. Cu toată dragostea, respectul și admirația pe care o am pentru prietenii mei care spun că aceste principii nu pot fi aplicate unei alte țări, îndrăznesc să am o poziție diferită. M-am abținut anul trecut, anul acesta n-o mai fac.
Fără doar și poate, mesajul lui Dumnezeu din 2 Cronici 7 este adresat Israelului, poporul ales de Yahweh pentru a intra în legământ cu El. Evident, poporul ales a avut și are un statut aparte, iar standardul pe care l-a avut Dumnezeu față de ei a fost diferit față de alte popoare. Dar…
Dacă spunem că acest verset se aplică doar poporului ales, atunci, cu excepția profețiilor interpretate eclesiologic de apostoli în Noul Testament, cam 99% din Vechiul Testament nu e aplicabil astăzi. Sau, dacă mergem pe teologia înlocuirii, spunem că sunt valabile doar Bisericii. Cred însă că avem exemple care ne dovedesc contrariul cu privire la 2 Cronici 7:14 chiar în Vechiul Testament.
Dumnezeu i-a cerut lui Iona să se ducă în capitala Asiriei, unul din cele mai violente și nedrepte imperii care a existat vreodată, pentru a a-i proclama distrugerea. Atât îi spune Dumnezeu să le comunice: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei! Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” (Iona 1:2) După un „mic detur”, mesajul transmis a doua oară e asemănător în Iona 3:2: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo strigarea pe care ți-o voi da!”
Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi cere lui Iona să se ducă să proclame mesajul condamnării, fără a le oferi o soluție. Chiar și asta predică: „Încă patruzeci de zile (trei în Septuaginta), și Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:4). Oamenii din Ninive ascultă mesajul și iau seama la el. Vestesc un post, și se îmbracă în sac și cenușă de la cel mai mare până la cel mai mic (Iona 3:5). Vestea ajunge inclusiv la împăratul celui mai puternic imperiu din acea vreme așa că dă următoarea misivă:
„Din porunca împăratului și a mai‑marilor lui:
«Oamenii și animalele – vite mari și mici – să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă! Ci oamenii și animalele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și de la faptele lui violente! Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va întoarce, Se va căi și va pune capăt mâniei Lui aprinse, ca să nu pierim!»” (Iona 3:7-9)
Dacă ne uităm la pașii pe care îi aplică ninivenii, putem observa câteva asemănări cu 2 Cronici 7. Ninivenii fac următoarele lucruri:
1. Se smeresc postind în sac și cenușă, inclusiv animalelor domestice li se impune postul (3:7-8a)
2. Se roagă lui Dumnezeu strigând cu putere către Dumnezeul lui Iona, cel care le-a prezentat sentința (3:8b)
3. Renunță la faptele lor de violență (3:8c)
4. Speră ca Dumnezeu să se îndure de ei și să nu-i distrugă (3:9)
Rezultatul acțiunilor lor este următorul:
„Când Dumnezeu a văzut faptele lor – cum se întorseseră de la calea lor cea rea –, S‑a căit de răul pe care zisese că îl va aduce peste ei și nu l‑a mai adus.” (3:10). Pentru o bună bucată de timp după acest moment, aproape două secole, Dumnezeu n-a distrus Asiria.
Când comparăm ce au făcut ninivenii cu 2 Cronici 7:14, vedem același tipar. Dumnezeu cere următoarele în acest verset:
1. Smerire
2. Rugăciune de căutare a lui Dumnezeu
3. Abatere de la faptele rele
În cele din urmă, rezultatul este că Dumnezeu nu-și revarsă dreptatea peste cei nedrepți care se pocăiesc. Vedeți că vorbim fix despre aceleași principii? În mod interesant, Dumnezeu nu i-a spus lui Iona să predice acești patru pași, iar Iona oricum n-ar fi dorit s-o facă și dacă i-ar fi spus. Însă, în mod instictiv, ninivenii au știut ce au de făcut. 2 Cronici 7:14 nu e o rețetă unică sau extraordinară pe care o dă Dumnezeu doar într-o situație anume. Ninivenii păgâni o știau fără să le-o fi predicat vreun proroc evreu.
În Scriptură găsim principii de viață care sunt general valabile. Cartea Proverbe este plină de ele. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu contează dacă le aplică un credincios sau necredincios, un ateu sau un hindus, ele vor avea un anumit rezultat datorită unor legi de funcționare ale lumii întrucât așa a lăsat-o Dumnezeu să funcționeze.
Înseamnă asta că e Biblia un set de principii moraliste? Nicidecum. Noul Testament scoate în evidență importanța vieții de apoi pe când Vechiul Testament accentuează viața de aici (citiți afirmația asta ca pe o generalizare, nicidecum ca pe una exactă). Autorii Scripturii cât și oamenii Orientului Apropiat Antic erau oameni practici și fini cunoscători ai legilor lumii create de Dumnezeu. Dacă fac A, atunci rezultă B. Nu înseamnă că întotdeauna va rezulta B, dar, în mod general (nu universal), așa va fi. Prin urmare, cred că există un set de legi practice ale lumii pe care Creatorul le-a lăsat și le vedem observate și relatate în Scriptură. E valabil la nivel individual cât și comunitar. Când acestea vor fi aplicate, va rezulta, de cele mai multe ori, un anume rezultat.
Cred că 2 Cronici 7:14 poate fi aplicat de o țară anume care se află la răscruce, iar asta va duce la prosperitatea țării respective sau amânarea distrugerii cel puțin pentru o vreme. Exemplul din Iona mi se pare cât se poate de relevant în această discuție. Nu înseamnă automat că oamenii respectivi vor fi mântuiți, ci doar că în țara respectivă va exista mai multă dreptate la nivel comunitar, rezultatul natural al pocăinței. Dar asta e în general valabil și nu universal valabil, Dumnezeu alege dacă se îndură sau nu de țara respectivă. Vedem că împăratul ninivean este conștient de ambele posibilități.
Să lăsăm românii să se roage pentru pocăința țării noastre, eu nu cred că este nimic greșit în asta. Domnul să se îndure de România!
2 Cronici 7:14:
„dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”.
Autor: Beni Cruceru
Pastorul Bisericii Baptiste „Harul” Slatina
