Mulți oameni de succes se bucură pentru că pot vedea și evalua ceea ce s-a realizat sub conducerea lor. „Nu ne-am putea descurca fără tine!” și alte comentarii similare ne pot gâdila eul, evidențiind importanța noastră pentru misiunea companiei sau organizației. Problema este că, deși poate părem indispensabili, va veni momentul în care nu ne vom putea continua munca – fie pentru că am primit o promovare, am găsit un nou loc de muncă, ne pensionăm sau chiar decedăm. Cine va mai munci atunci, dacă treaba încă merită făcută?
Am cunoscut lideri care au avut un rol atât de esențial în ceea ce au făcut în cadrul întreprinderii lor încât, după ce au plecat, munca nu a putut fi susținută. Ei au fost precum cartea cea mai de jos dintr-un castel de cărți – când au fost îndepărtați, „casa” s-a prăbușit. Nu au avut un plan viabil de succesiune.
Un prieten de-al meu spunea adesea că cel mai mare test al conducerii eficiente este ceea ce se întâmplă atunci când liderul pleacă. În cartea sa, De la bun la Grozav: De ce unele companii fac saltul… și altele Nu, James C. Collins a explorat caracteristicile companiilor care nu au fost doar bune în performanța lor generală, ci au fost excelente. Chiar dacă echipa sa de cercetare a căutat să descopere factori care să nu îi implice pe liderii de top, ei și-au dat seama că directorii executivi nu puteau fi ignorați. Dar nu din motivele la care ne-am putea aștepta.
Collins a scris:
„Liderii buni spre grozavi nu au vrut niciodată să devină eroi mai mari decât viața. Ei nu au aspirat niciodată să fie puși pe un piedestal sau să devină icoane de neatins. Erau oameni aparent obișnuiți care produceau în liniște rezultate extraordinare.”
Acești lideri au avut o viziune și o determinare grozavă, au fost ageri în recunoașterea talentul individual și au delegat responsabilități pentru a le permite oamenilor să exceleze.
De-a lungul istoriei, vedem exemple – bune și rele – de lideri care au înțeles sau au ignorat importanța unui plan de succesiune. Biblia nu face excepție. În Vechiul Testament, Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a-i scoate pe israeliți din captivitatea egipteană și a-i duce în Țara Promisă. Cu toate acestea, când timpul lor de rătăcire era pe punctul de a se încheia, Moise a predat ștafeta conducerii lui Iosua.
„Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul” (Deuteronom 34:9).
Profetul Ilie a făcut multe minuni, fiind folosit de Dumnezeu pentru a-l înfrunta pe regele Ahab și sute de profeți falși pentru zeii lor păgâni. Dar, pe măsură ce timpul său de slujire se apropia de sfârșit, el a petrecut mult timp pregătindu-și succesorul, pe Elisei. Când Dumnezeu l-a luat pe Ilie la Cer, Elisei a fost gata să-și asume responsabilitățile de profet.
„a ridicat mantaua căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului” (2 Regi 2:13).
Isus Hristos este cel mai mare exemplu al liderului cu un „plan de succesiune” clar. După învierea Sa, El a petrecut încă 40 de zile cu ucenicii pe care îi îngrijise timp de trei ani, 24 de ore pe zi. Apoi, înainte de a se înălța la cer, Isus și-a încredințat lucrarea celor mai apropiați ucenici ai Săi:
„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).
Munca pe care o faceți în fiecare zi este, de asemenea, importantă – și sperăm că sunteți hotărât să o faceți cât de bine puteți. Dar va veni ziua în care nu veți mai fi acolo pentru a putea face lucrarea. Cine va urma după dumneavoastră?
Autor: Robert J. Tamasy
