- „De unde am venit?”
- „De ce sunt aici?”
- „Încotro mă îndrept?”
Acestea sunt cele mai importante trei întrebări pe care oricine și le poate adresa în orice moment. Cu cincizeci de ani în urmă mi-am dat seama că pentru aceste întrebări nu aveam răspunsuri. Pe parcursul timpului, acest lucru m-a tulburat din ce în ce mai mult.
În procesul meu de raționament am crezut întotdeauna că există un Dumnezeu – dar nu L-am cunoscut într-un mod personal. Îl poți cunoaște pe Dumnezeu numai așa cum El alege să Se descopere și El a ales să Se descopere prin Cuvântul Său scris, Biblia. În urmă cu cincizeci de ani am avut parte de o expunere transformatoare la Biblie prin cineva care credea că aceasta este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Eu am ascultat pe măsură ce prietenul meu mi-a prezentat-o, verset cu verset și pagină cu pagină.
În cele din urmă, am hotărât că, dacă ceea ce mă învața acest om era adevărat și dacă îl puteam cunoaște într-un mod personal pe Dumnezeu, aș dori să-L cunosc, fiind dispus să-L întâlnesc chiar în condițiile Lui, decât în ale mele. Practic, așa cum cineva a descris, „Am ieșit din peșteră cu mâinile sus”.
Isus a spus:
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.” (Apocalipsa 3:20).
Am răspuns aceastei invitații și printr-o simplă rugăciune i-am cerut lui Hristos să vină în viața mea – să preia controlul asupra vieții mele și să mă facă persoana care El dorește să fiu. Am început apoi să citesc și să studiez Biblia eu însumi și în cele din urmă am găsit răspunsuri la cele trei întrebări importante de mai sus, dar și la multe altele.
Adesea aud oameni care spun că dacă doar îi vei permite lui Dumnezeu să preia controlul asupra vieții tale, totul va fi minunat. Aceasta, nu a fost, totuși, experiența mea; Am trecut prin cele mai grele momente ale vieții mele de când am venit la credință. Pentru mine, provocările cu care m-am confruntat de când am devenit ucenic al lui Isus au fost mult mai grele decât lupta aeriană de deasupra Vietnamului de Nord.
Prima mea criză majoră a credinței a implicat un verset din Scriptură care mi s-a părut foarte tulburător. Acesta spune:
„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18).
M-am rugat în multe circumstanțe dificile și dureroase și chiar am mulțumit, dar apoi a trebuit să-i spun lui Dumnezeu: „Doamne, știi că ceea ce vreau să spun nu este adevărat, cum aș putea fii recunoscător pentru această situație?”
Apoi am început să mă gândesc la un verset din cartea Evrei:
„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6).
Mi-am dat seama că aș putea trăi o mare parte din viața mea fără a fi nevoie să exercit o mare credință. Nu a fost nevoie de o credință mare pentru a merge mai departe în viață când lucrurile au mers în felul meu. A fost destul de diferit, totuși, când am simțit că lumea mea se destramă.
În acele momente, puteam continua doar având încredere în Dumnezeu și lăsând rezultatul în mâinile Lui. Acest lucru necesită multă credință. Când înțelegem că credința este singurul lucru care îi place lui Dumnezeu, acele vremuri grele, cu care fiecare dintre noi ne confruntăm, pot fi văzute mai de grabă ca oportunități de a-I plăcea Lui decât obstacole. Am descoperit atunci că aș putea să mulțumesc în dificultăți și în orice altă împrejurare cu care m-aș putea confrunta și as putea face acest lucru cu sinceritate – pentru că Dumnezeu mă iubeste cu adevărat deoarece îmi oferă atâtea oportunități de a-I plăcea Lui și de a crește/de a mă maturiza în credință.
Dar dumneavoastră? Când vă confruntați cu provocări dificile, când treceți prin vremuri de adversitate care nu pot fi depășite cu ușurință, considerați că aceste dificultăți sunt obstacole – sau oportunități?
Autor: Fritz Klumpp
