Paștele aterizează greu și lin, timp de 40 de zile, cam 6 săptămîni, ba aproape 7, în viața celor care fac parte din cultele tradiționale. Este Postul Mare.
Paștele cade aproape meteoritic în viața credinciosului evanghelic. Acum e sărbătoarea Floriilor, care și ea ne ia oarecum prin surprindere, după care, cu treabă, aprovizionare, alergătură și curățenie… Vinerea Mare, Sîmbăta neagră și gata… e Paște.
De Paște facem „programe”. Dacă facem „programe” multe (Joi – Cina Domnului, Vineri seara, Duminica – Prima zi de Paște, Luni, a doua zi de Paște, cîte două „programe”) atunci facem și „repetiții”, mai ales dacă sînt implicate formații muzicale.
Cam asta este, din păcate, tot!
Apoi reintrăm în … „normal”!
S-a dus și Paștele din acest an! Cam repede, nu-i așa?
Ah, am uitat: avem grijă să dăm strategic sms-uri cu „felicitări”, floricele chicioase, desene oribile, cu cristoși roz-bombon și atașamente la mailuri redistribuite, reîncălzite din anii trecuți. Unele imagini mai drăguțe pot fi salvate, cine știe, poate trebuie pentru anul viitor.
Absența unei perioade de meditație, de pregătire spirituală intensificată de curățirea lăuntrică și chiar biologică prin post, ne lasă cu gusturi amare, nu numai de la fiara încărcată cu drob, ouă fierte 12 minute și friptură de miel.
Cred că noi, evanghelicii, ar trebui cumva să recuperăm perioadele de pregătire de dinaintea marilor sărbători creștine, pentru a ieși din superficialitatea unei bucurii mult prea puțin pregătite, mult prea repede trecute.
Ce-aș recomanda?
Și dacă nu le-am practicat în restul anului, aș propune o intensificare a disciplinelor spirituale (voi reveni asupra acestui subiect în mod extins):
- Studiul– în această perioadă (de ce nu acum, în aceste zile?) să citim și să recitim textele evanghelice despre moartea și Învierea Mîntuitorului?
- Stăruința în rugăciune și meditație– dacă tot am citit ce trebuie, să ”mestecăm” textul, să digerăm ce vom fi citit. Oh, da, meditația este o chestiune grea și prea puțin cunoscută mediului evanghelic, dar se poate învăța. Este o întreagă școală care trebuie parcursă pentru a învăța să medităm corect, să stăm locului, să ne lăsăm gîndul să se așeze.
- Solitudinea– Secluziunea este o altă disciplină prea puțin populară în mediul nostru. Nu este moment mai bun să ne izolăm pentru a fi singuri cu Domnul. Dacă Cel care a făcut atîtea minuni, dacă Dumnezeul Întrupat Însuși a avut nevoie de Scripturi pentru a le cita la ispitire, dacă El Însuși s-a retras ca să se roage și să mediteze, noi, urmașii Săi, oare nu avem nevoie de izolare în munte, în natură? Dacă mă întrebați pe mine, n-aș pune slujbe în Săptămîna Mare, aș da greutate fiecărei zile prin lecturi și meditații sfinte, dar în izolare de comunitate, pentru o mai intensă comuniune cu Domnul.
- Simplificarea– Secluziunea vine cu separare și de comunități, dar și de mîncare – prin post – și de obiecte. Dacă tot facem ”curățenie de Paște”, să ne izolăm și de obiecte, de lucruri, să ne îndepărtăm chiar pentru totdeauna de cele ce ne sînt dragi pînă la idolatrie, dăruind. Războiul este o bună ocazie să strîngem ce ne complică prea mult viața și să ne facem ordine prin preajmă, dînd altora.
- Supunerea– Timpul de pregătire pentru Paște este timp de mărturisire, de cercetare, de duhovnicie, de dat socoteală, este timp pentru spovadă pe scaunul confesional. Este prilejul potrivit pentru a ne duce să ne căutăm meșterii de suflete, ca să ne reparăm prin reamintirea că nu sîntem singuri de capul nostru. Unus christianus, nullus christianus (”Un creștin singur nu este creștin deloc” – Ciprian). Fiul s-a supus pe pămînt, în umblarea Sa, Tatălui. De aceea și noi trebuie să ne reînnoim entuziasmul pentru ascultare.
- Slujirea – În Joia Mare Învățătorul a spălat picioarele ucenicilor, spunîndu-le: ”acum, dacă știți și ați văzut aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți altora”. Isus ne-a învățat prin propria dezbrăcare și umilință lecția slujirii tocmai într-un asemenea timp, înainte de Proslăvirea Sa pe Cruce.
- Sărbătorirea– Vine Duminica, ziua Domnului, ziua Învierii. Sîntem pregătiți să celebrăm în comunitate, precum un arc întins, care este destrîns, aruncîndu-ne cu toată forța spre bucuria cu ceilalți în lumina sărbătorii Sfinte.
După ce ne-am încărcat de text, am mîncat și consumat părți din Sfintele Scripturi, cugetînd ziua și noaptea, după ce ne vom fi izolat și de oameni și de lucruri și de mîncare (Vinerea ar trebui să fie un post de 24 de ore, dacă în restul anului nu am făcut-o), după ce ne-am spălat sufletele în umilința supunerii și slujirilor, acum putem să ”o facem lată” în participarea la mesele încărcate, cu bucuria celor care regăsesc veselia proiectată escatologic.
Doar avem invitația la Marea Nuntă în buzunarul de lîngă inimă.
Autor: Marius Cruceru
Sursa: Edictum Dei
