„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele […]” (Psalmul 23:1,6).
Nici nu se putea un sfârșit mai minunat al acestui psalm! Psalmistul David declară hotărârea și încrederea lui la finalul acestui psalm: „Voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”.
Dacă este o parte a acestui psalm luată mult prea ușor sau trecută cel mai ușor cu vederea, cred că aceasta este. De regulă, mesajele și predicile din psalmul acesta se leagă mai mult de primele versete, iar mai apoi (probabil și pentru că timpul este deja înaintat), de regulă doar se menționează pe scurt și această parte a versetului, după care se zice aminul de la final.
Mă gândesc și cât de greșit înțeleasă este această ultimă parte a versetului. Luăm sintagma „Casa Domnului” și o asemănăm cu clădirea unei biserici de astăzi. De regulă, când se întâlnește sintagma „Casa Domnului” în Biblie, cei mai mulți dintre noi pun semnul egal între ea și clădirea unei biserici de astăzi. Dar oare chiar așa să fie?
Cu mai mulți ani în urmă, fiind deseori nevoit să fiu și la „butoane” în biserică (stație și laptop), am pus ca imagine de bun-venit gândul lui David, Psalmul 122:1, numai că eu l-am pus sub formă de întrebare: „Oare chiar mă bucur când mi se zice: «Haidem la Casa Domnului!»”? Puneam fără nicio ezitare semnul egal între Casa Domnului și clădirea bisericii de azi. Recent am văzut postat pe pagina unei biserici prima parte a Psalmului 69:9: „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă […]”.
Suntem oare îndreptățiți să punem semnul egal între cele două? Nu cred. Cel puțin nu în mod automat. Gândește-te puțin: Casa Domnului din vechime era locul în care Dumnezeu Se manifesta în toată splendoarea Sa. Dacă îți aduci aminte, în Cortul Întâlnirii era acea parte numită Locul Preasfânt (sau Sfânta Sfintelor), loc în care era manifestată slava lui Dumnezeu. Am mai îndrăzni noi să punem semnul egal între Casa Domnului din vechime și clădirea bisericii de azi sau locul unde se adună un număr de credincioși? Mai mult, dacă e s-o luăm literar, e cineva care-și dorește să stea toată viața lui în clădirea unei biserici? La ce i-ar folosi?
Dacă nu, atunci care să fie înțelesul cuvintelor lui David din finalul acestui psalm? Dă-mi voie să sugerez un răspuns (nu susțin că e cel mai bun, dar este cel la care reflectez de ceva vreme). Dacă în vechime Casa Domnului era locul unde era manifestată în toată splendoarea prezența Domnului, iar David spune că toată viața, până la sfârșitul zilelor sale vrea să fie acolo (în locul manifestării prezenței lui Dumnezeu), se poate ca David să spună, de fapt, că el toată viața va trăi în prezența Domnului și va căuta prezența Lui. Nu se va ascunde de Dumnezeu, nu va căuta să se ascundă de El, ci, dimpotrivă, va căuta mereu să fie în prezența Lui.
Gândul acesta nu-i străin de contextul psalmului. Dacă-ți aduci aminte, în versetul 4, psalmistul vorbește despre prezența Domnului în valea umbrei morții. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Prin gândurile menționate mai sus, nu calc în picioare ideea de a fi la părtășie cu frați și surori în clădirea unei biserici, ba dimpotrivă. Însă am urmărit să trag acest semnal de alarmă, anume, că simplul fapt că frecventezi anumite programe ale unei biserici nu-ți asigură în mod automat întâlnirea cu Domnul sau prezența Lui în viața ta.
Cât de mult tânjești în dreptul vieții tale prezența lui Dumnezeu? Psalmistul ne spunea: „Domnul este Păstorul meu! Caut mereu prezența Lui, deoarece vreau să stau mereu în prezența Lui!” Dar tu?
Timotei Stoica
Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava
