PSALMUL 23: „El mă paște pe pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă”

Am văzut la începutul săptămânii faptul că Dumnezeu îmbracă haină de slujitor devenind Păstorul nostru, apoi cum, pe baza acestei realități, cel care este parte a turmei Sale nu duce lipsă de nimic. Însă meditația de ieri poate ne-a lăsat pe unii dintre noi cu multe întrebări cu privire la însemnătatea acestei afirmații.

Psalmistul David, în textul asupra căruia medităm astăzi, vine cu niște clarificări la acest aspect. Dumnezeu este Păstorul meu și El știe și care sunt nevoile mele. Dacă este să le rezumăm, nu cred că este greșit să spunem că ele sunt de natură materială și de natură spirituală.

Pe plan material, spune psalmistul, Păstorul îl paște pe pășuni verzi. Aici mă văd nevoit să zăbovesc puțin. Multă vreme am avut impresia că psalmistul folosește aici imaginea abundenței și a belșugului și am ajuns să cred, fără să-mi dau seama, într-o evanghelie a prosperității. Deseori mă trezeam cel puțin gândind că vreau belșug și abundență în anumite aspecte materiale ale vieții mele, gândindu-mă chiar la partea aceasta de verset.

Lucrul acesta s-a întâmplat până într-o zi. Navigând prin păienjenișul internetului am dat de un scurt documentar în limba engleză care prezenta tocmai „pășunile verzi” din Israel. Acum, noi când ne gândim la pășuni verzi ne gândim la acele terenuri pline de verdeață, după o ploaie revigorantă de vară. Însă nu așa stau lucrurile și în ceea ce privește Israelul. În documentarul acela erau prezentate niște turme de oi pe niște dealuri din Israel, iar realizatorul acelui documentar a făcut referire tocmai la cuvintele lui David din psalmul acesta, după care a întrebat: „Unde sunt acele pășuni verzi?” Cum reușeau păstorii aceia să îngrijească de turmele acelea de oi, când tot ceea ce puteai vedea erau numai stânci, pietre și teren arid? După un scurt timp de suspans, imaginea a început să se apropie tot mai mult de oi, până acolo că puteai observa câte-un smoc de iarbă ici-colo.

Atunci Domnul m-a făcut să înțeleg că, cel puțin aici, nu e vorba neapărat de abundență, cât mai degrabă de dependență. Și, într-adevăr, ideea de dependență are o legătură și mai puternică cu contextul acestui psalm. Oaia este dependentă de păstor, iar păstorul îi asigură hrana și ce-i este necesar la următorul pas. Apoi la următorul. Apoi la următorul…

Nouă însă ne place să mergem la sigur. Să știm că avem viitorul asigurat. Să știm că cel puțin din anumite puncte de vedere nu trebuie să ne facem griji, că avem provizii. Însă ce ne facem când facturile au crescut de câteva ori, prețurile la mai toate a crescut, însă nu și salariile sau pensiile noastre? Ai încredere că Domnul va purta de grijă la fiecare pas al vieții.

Călătoria ne obosește. Unul dintre lucrurile care mereu își face apariția când vine vorba de o călătorie este oboseala. Psalmistul era conștient de acest lucru și spune că și Dumnezeu îl cunoaște, motiv pentru care încheie versetul 2 astfel: „mă duce la ape de odihnă”.

Îndemnul de astăzi este acesta: Domnul să ne ajute să căutăm să fim dependenți de El mereu, la fiecare pas al vieții noastre.

Pasul e unitatea de măsură în călătoria vieții, iar Dumnezeu vrea să fim dependenți de El la fiecare pas pe care îl facem. Chiar și în săptămâna aceasta, să căutăm la fiecare pas pe care îl facem să fim cu totul dependenți de El.
Doamne ajută!

Timotei Stoica
Prezbiter în Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava