PSALMUL 23: „Nu voi duce lipsă de nimic”

Am văzut în meditația de ieri cum psalmistul David îndrăznește să spună că Dumnezeul creator, atotputernic, veșnic și suveran peste toate a îmbrăcat haina de slujitor devenind Păstorul lui, dar, de asemenea, cum și el a îmbrăcat haina smereniei, prezentând prin aceasta dependența lui totală de Păstorul său.

În meditația de astăzi aș vrea să mergem un pas și mai departe în bine-cunoscutul psalm și să vedem care este consecința adevărului menționat în prima parte a versetului.

Există o întrebare al cărei ecou răsună peste veacuri. Întrebarea aceasta I-a fost adresată Domnului Isus de un tânăr care voia să știe cum poate obține viața veșnică. Trecând cu vederea faptul că el din start a pornit de la o premisă greșită, prin faptul că a întrebat ce bine putea face ca să aibă viața veșnică (potrivit Evangheliei, noi știm că Domnul a făcut totul pentru ca noi să avem viața veșnică, că nimic din ceea ce facem atrage bunăvoința Lui asupra noastră și că tot ceea ce trebuie să facem este să credem în lucrarea Lui desăvârșită), totuși și-a dat seama că chiar dacă făcea toate acele lucruri (sau cel puțin se străduia să le facă, cu sinceritate și credincioșie), nu era îndeajuns. Priviți dar ce spune: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea; ce-mi mai lipsește?”

Ce-mi mai lipsește? Ce-ți mai lipsește? Când vine vorba de lipsuri, cred că prima lipsă pe care o avem este de foi pe care să întocmim listele cu tot ceea ce credem că ne mai lipsește. Da, de multe ori avem impresia că lipsurile noastre sunt cele mai multe și cele mai mari.

Ce spune însă psalmistul? Atunci când Domnul este Păstorul unui om, acel om nu va duce lipsă de nimic. Însă și aici mă văd nevoit să trag un semnal de alarmă. Într-o epocă a materialismului, care începe să prindă rădăcini tot mai adânci și printre creștinii evanghelici, printre cei care nu se sfiesc să afirme că Domnul este Păstorul lor, e foarte important să înțelegem în mod corect realitatea prezentată de David aici. Psalmistul nu susține că a nu duce lipsă de nimic înseamnă în mod automat lipsa necazurilor și a suferințelor din viața lui, din moment ce puțin mai încolo menționează de valea umbrei morții și mai apoi de vrăjmași, potrivnici. A nu duce lipsă de nimic înseamnă atât a nu duce lipsă de binecuvântări materiale, spirituale, cât și de nevoi, probleme, suferințe de tot soiul.

O maximă cu care aș putea spune că am crescut și care mi-a rămas întipărită adânc în minte și-n inimă era difuzată destul de des la Radio Vocea Evangheliei Sibiu (noi în casă ascultam Radio Vocea Evangheliei non-stop; doar când existau pene de curent, atunci nu puteam asculta) este aceasta: „Când nu-ți mai rămâne nimic altceva decât Dumnezeu, vei realiza că Dumnezeu îți este de ajuns.” O, ce adevăr profund exprimat în doar câteva cuvinte!

Psalmistul David nu doar că era conștient de acest adevăr, dar el era pe deplin convins de el. Îl ai tu pe Domnul ca Păstor al tău? Dacă da, atunci nici tu nu vei duce lipsă de nimic.

Timotei Stoica
Prezbiter la Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava