
În următoarele aproximativ două săptămâni, China va căuta să-și afișeze grandoarea pe scena mondială ca și gazdă a Jocurile Olimpice de iarnă din 2022. Cu toate acestea, pentru creștinii din țară, este de așteptat ca Olimpiada să aducă o monitorizare mai intensă. Este un fenomen simptomatic pentru persecuția crescândă cu care se confruntă credincioșii. Cineva care a experimentat din plin de tratamentul autorităților este pastorul Timotei. Aceasta este povestea lui …
Când a fost ultima dată când ați fost invitat la o discuție și un ceai ? Pentru mulți pastori din China, astfel de invitații vin nu numai de la prieteni și familie, ci și de la poliție.
Pastorul Timotei stie bine ce implică aceasta. Într-o anumită ocazie, când a fost invitat la o așa-numită „discuție la un ceai”, el a știut la ce să se aștepte – și anume, interogatoriu și intruziune în activitățile bisericii. De data aceasta, însă, a fost diferit: autoritățile l-au închis timp de 13 ore.
În semn de protest, Timotei – care este trecut de 60 de ani – a refuzat, declarând în schimb că va da în judecată poliția pentru că l-au ținut fără motiv timp de 13 ore. „În dorința voastră de a aplica legea, ați încălcat de fapt legea”, le-a spus el. “În mod evident, nu știți că este ilegal să reții pe cineva de peste 60 de ani, fără motiv, pentru mai mult de șase ore”, a afirmat el cu îndrăzneală.
Polițiștii au fost șocați. Nu numai că acest pastor creștin „țăran” era neînfricat, dar știa și ce spune legea. Nu aveau altă alternativă decât să-l elibereze.
Cum a fost un deținut vindecat în închisoare
Nu era prima dată când pastorul Timotei i-a uimit nu doar pe polițiști în timpul detenției sale ci și pe un deținut din închisoare.
În închisoare el a cunoscut un tânăr care era arestat pentru furt și nu primise nimic de mâncare din ziua precedentă. Pastorul i-a dat prânzul și cina lui și i-a spus: „Biblia spune că oricine fură ar trebui să înceteze să facă acest lucru și să lucreze cu mâinile sale în schimb. Atunci el va avea întotdeauna mai mult decât suficient. Sper că poți găsi în inima ta să te pocăiești și să te întoarci la Isus.”
Când pe tânăr l-a apucat o durere de cap teribilă, pastorul Timotei a îngenuncheat lângă el și s-a rugat pentru el – până când gardienii l-au zărit. „Ce faci? Oprește-te!”, i-au strigat ei. „Nu ai voie să te rogi în Centrul de Detenție!”
„Nu vedeți că rugăciunea mea vă ajută de fapt pe voi?”, a răspuns pastorul. „Dacă durerea lui de cap se agravează, va trebui să-l duceți la spital. Vă scutesc de o mulțime de probleme.” Când pastorul Timotei a reluat mai târziu rugăciunea pentru tânăr, durerea lui de cap a scăzut.

Reducerea la tăcere a autorităților
Cu o altă ocazie, reprezentanți autorităților din mai multe departamente au venit să-l cerceteze pe pastorul Timotei și i-au cerut să predea o listă de contacte cu toți credincioșii din biserica lui. „Îmi pare rău, nu am dreptul legal de a dezvălui detaliile private ale altor persoane”, le-a spus el. „Dar vă pot da o listă cu conducătorii bisericii noastre. Vă rugăm să ne contactați cu orice doriți să discutați. Suntem întotdeauna bucuroși să ne asumăm responsabilitatea pentru problemele bisericii. Oricum, când membrii noștri au probleme, o să vă duceți să-i ajutați? Îi veți vizita când sunt bolnavi? Dacă cineva are un deces în familie, le veți lua haine și veți ajuta la înmormântare?”
Nu conta ce-ar fi căutat să-i pună în cârcă, pastorul Timotei răspundea întotdeauna cu o îndrăzneală remarcabilă, înțelepciune și har.
„Trebuie să fim politicoși”, ne sfătuiește pastorul, reflectând pasiunea sa de a-i vedea pe creștini acționând în moduri care dau bisericii o bună reputație, fără a se teme să-L proclame pe Isus. „Dacă cineva vine la noi, îi vom sluji cât putem de bine, dar nu ne vom compromite niciodată mesajul și nu ne vom lepăda de frații și surorile noastre doar pentru a ne proteja pe noi înșine.”
„Dumnezeu este întotdeauna cu noi, așa că nu ne este frică de nimic. În plus, a crede în Isus nu este o infracțiune. Ne desfășurăm activitatea în liniște, slujindu-i pe alții din toată inima. Dar dacă întîmpinăm opoziție în vreun fel, nu ne este niciodată frică. Atunci suntem îndrăzneți, puternici și curajoși!”
De ce și cum crește persecuția în China?
Strigătul pastorului Timotei are ecou pentru toți credincioșii din China. Pe măsură ce puterea și influența economică a Chinei au crescut, la fel este și cu naționalismul chinez: religia – văzută de președintele Xi Jinping ca un potențial destabilizator și incompatibil cu ideologia socialistă – trebuie să fie mai degrabă „dirijată” decât să i se dea frâu liber. În consecință, persecuția creștinilor se intensifică. Țara este pe locul 17 în Topul Mondial al Persecuției, urcând 26 de locuri în doar patru ani.
În februarie 2018, legile privind activitatea religioasă ale țării au fost revizuite, fiind instituită inclusiv interdicția persoanelor sub 18 ani de a merge la biserică. Legile, prelungite din nou în 2020, sunt puse în aplicare cu un zel neobosit. Având în vedere că supravegherea devine din ce în ce mai sofisticată și mai atotprezentă, impactul asupra libertății religioase este sufocant. Acest lucru a fost exacerbat de Covid-19 și de cea de-a 100-a aniversare de anul trecut a Partidului Comunist Chinez.
Sursa: Open Doors


Un comentariu
Domnul Dumnezeu sa va binecuvinteze fratii nostri, sunteti o mare invurajare pentru noi.