Cel mai de preț dar pe care îl poate da o mamă fiicei ei

Importanța relației mamă-fiică

Am 20 de ani și mama este una din prietenele mele cele mai bune. Cu ea mă simt în siguranță, ea mi-este cel mai intim sfătuitor și cel mai mare susținător. A fost așa dintotdeauna.

Cumva, relația mea cu mama nu doar că a supraviețuit în anii adolescenței, ci a înflorit. Anii aceia au format relația pe care o avem acum.

Dar cum?

Când sunt întrebată: “Cum ai o credință așa de puternică la o vârstă așa de fragedă?”, răspunsul meu este întotdeauna: “Lucrarea lui Dumnezeu prin învățătura părinților mei.”

Toată viața mea, părinții meu au cultivat învățătura în copiii lor în mod intenționat. Aveam un timp de închinare în fiecare seară. Fratele meu și cu mine am făcut homeschooling și părinții noștri au fost neobosiți în a ne educa.

Dar când am împlinit 12 ani, au început un program de ucenicizare unu la unu și cred că acest lucru a contribuit în cea mai mare parte la construirea unei relații solide cu mama mea.

Adolescentă fiind, nu am avut nevoie de o mamă care să-mi permită să fac tot ceea ce-mi doream, care să încerce să fie cea mai bună prietenă a mea prin strădania de a fi indulgentă, de a nu mă disciplina, de a fi superficială, pe placul meu. Eu aveam nevoie de o persoană cu autoritate care să mă disciplineze când este necesar, dar care mă învață ce este bine, mă sfătuiește, se roagă pentru mine, mă acultă, investește în mine, îmi cunoaște interesele, își face timp pentru probleme mele și mă iubește. Acea persoană a fost mama.

Beneficiile unei ucenicizări unu la unu

Mamele care nu au mai făcut lucrul acesta poate se întreabă dacă vor avea rezultate pe măsura efortului. Din propria mea experiență am extras 5 beneficii:

1. O relație mai puternică

Când aveam 12 ani, am început să am discuții cu mama mea o dată pe săptămână despre ce se întâmplă în viața mea; acest lucru a continuat toată adolescența mea. Vorbeam despre lucrurile în care aveam nevoie de rugăciune, despre luptele mele, cum era disciplina mea spirituală, ce băieți îmi plăceau, cum mi se părea școala, care erau planurile mele, ce am învățat din Cuvântul lui Dumnezeu, ce mă făcea fericită sau tristă și orice altceva îmi doream să discutăm.

Ucenicizarea nu se rezumă, însă, la o întâlnire săptămânală. Se desfășura în mașină când mergeam la meditații, când mergeam la mall la cumpărături, când ne uitam la vreun film, când făceam teme. În fiecare zi. Aceste momente ne-au apropiat, ne-au făcut să ne cunoaștem la un nivel profund, în momente spirituale sau în care râdeam una de alta.

2. O viziune mai clară asupra feminității biblice

Mama mea nu m-a învățat doar prin exemplul personal, ci și-a făcut timp să mă învețe ce înseamnă o femeie după placul lui Dumnezeu. A făcut lucrul acesta în special citind cărți despre acest subiect împreună cu mine. Aceste cărți au dus la nenumărate conversații despre ce înseamnă să fii o femeie plăcută lui Dumnezeu în fiecare perioadă a vieții, de la luptele pe care le aveam copil fiind, până la întrebările din anii adolescenței. Amintesc câteva cărți: “Girl Talk” (“Fetele vorbesc” – n.tr., de Carolyn Mahaney, Nicole Whitacre), “Lies Young Women Believe” (“Minciuni pe care tinerele le cred” – n.tr., de Nancy Leigh DeMoss, Dannah Gresh), “The True Woman” (“Adevărata femeie” – n.tr., de Susan Hunt),”Girls Gone Wise” (“Fetele au devenit înţelepte” – n.tr., de Mary Kassian), și “Damsels in Distress” (“Domnişoarele în primejdie” – n.tr., de Martha Peace).

3. O minte înțeleaptă

Ucenicizarea făcută de mama m-a încurajat să gândesc critic. În fiecare săptămână mă întreba dacă este vreun lucru cu care nu sunt de acord în cartea pe care o citeam. Vorbeam și despre conflictele care apareau cu prietenii mei sau despre evenimentele de la nivel global, cum să înțeleg durerea și violența acestora. Comentam filmele, muzica și cultura. Acestea m-au ajutat să înțeleg lumea din jurul meu, să am o opinie proprie și să iau decizii înțelepte.

4. O mai mare ură pentru păcat

Ori de câte ori mama mă confrunta cu păcatul meu, preciza că nu face acest lucru din frustrare, ci din dragoste, deoarece păcatul îl întrista pe Dumnezeu și fractura relațiile interumane. Mama mea mă iubea prea mult să treacă păcatul cu vederea.

Amintirile cele mai vii ale întâlnirilor noastre sunt acelea când mama își mărturisea păcatele ei și își cerea iertare. Iubea reconcilierea. Niciuna dintre noi e perfectă, am eșuat de multe ori în perioada adolescenței mele (la fel cum vom eșua și de acum înainte), însă vom continua să căutăm sfințenia lui Dumnezeu.

5. Încredere neclintită

Când sunt întrebată: “Cum ai o credință așa de puternică la o vârstă așa de fragedă?”, răspunsul meu este întotdeauna: “Lucrarea lui Dumnezeu prin învățătura părinților mei.” Mama s-a străduit să îmi dea uneltele necesare pentru a fi un creștin înfloritor. M-a echipat pentru a trăi cu încredere, fiind încredințată de identitatea mea în Cristos. Am primit un mentor, un prieten, un învățător și o mamă care îmi este alături prin viața aceasta și mă motivează să îl glorific pe Dumnezeu.

Darul ucenicizării

Mamelor, cel mai măreț lucru pe care îl puteţi face fiicelor voastre este ucenicizarea. Dăruiți-le inima voastră, o minte înțeleaptă, o gură care vorbește cu blândețe și urechi deschise. Fiicele voastre au nevoie să investiți în ele pentru binele lor și pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Mamelor, cel mai de preț lucru pe care-l puteți da fiicelor voastre sunteți voi înșivă.

Jaquelle Crowe, Crossway

Sursa traducere: Edictum Dei