Pelerini în căutarea fericirii

Americanii cred că știu multe despre prima aniversare a „Zilei Recunoștinței”, mulți considerând  că pelerinii erau niște oameni fericiți care s-au așezat la mese și s-au ospătat din niște curcani uriași și grași. Dar faptele sunt de fapt mai fascinante decât imaginația.

Unul din exemple este Plymouth Rock, o bucata mare de granit marcată cu cifrele „1620”, care se presupune că ar fi locul în care au coborât din barcă primii pelerinii ajunși în Lumea Nouă. Dar pelerinii înșiși nu au menționat niciodată în scrierile lor că ar fi coborât din barca lor pe o stâncă. Prima documentare scrisă că pelerinii au coborât pe o piatră datează din anul 1741, la 121 de ani după ce pelerinii au ajuns in Plymouth.

Mulțumitori în ciuda tragediei

Unul din lucrurile sigure este că acești reformatori religioși au început să construiască prima lor așezare americană în iarna grea dintre 1620-1621, în timp ce jumătate din numărul lor a murit din cauza condițiilor ostile.

Câteva luni mai târziu, acești creștini credincioși, care credeau în a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, plănuiau deja prima Zi a Recunoștinței americane.

„Aceasta a fost în 1621, după primul an aici în Plymouth, unde s-a pierdut jumătate din populație și au mai rămas doar 51 din cei 102 de oameni la sfârșitul acelui prim an”, a declarat Leo Martin, care joacă adesea rol de pelerin, pentru CBN News.

Martin și soția sa Nancy conduc o asociație religioasă care operează „Muzeul Jenney” din Plymouth, poartă costume de pelerini și susțin turnee și prelegeri despre istoria acelor vremuri și rolul credinței în viața primilor locuitori ai Americii. Martin este autorul cărții „Pilgrim Pursuit of Happiness” („Pelerini în căutarea fericirii”).

Martin spune că prima recoltă a supraviețuitorilor acelei prime ierni a fost suficientă și că știau că nu vor muri de foame.

„Au strâns suficientă hrană pentru a trece de iarna următoare și s-au gândit că ar trebui să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru asta”, explică Martin.

La Plimoth Plantation, o locație unde unde a fost recreată prima așezare a pelerinilor, cercetătorul Richard Pickering poartă haine de epocă pentru a juca rolul lui Edward Winslow, unul dintre cei doi pelerini care au lăsat o mărturie scrisă a acelei prime Zile a Recunoștinței.

„La prima sărbătoare pe care am avut-o în aceste părți, guvernatorul nostru a trimis patru bărbați la vânătoare de păsări și în doar câteva ore, cei patru oameni au reușit să prindă păsări sălbatice pentru a ne hrăni compania timp de o săptămână. Era nevoie de o pregătire specială pentru că Domnul a fost credincios și ne-a susținut timp de un an și ne-a adus un seceriș atât de bun.”

Un stol de păsări gustoase

La parada anuală de Ziua Recunoștinței din Plymouth, un vas ce a fost construit să arate ca o corabie de epocă, plutește în apropierea malului afișând curcani mari și plinuți, genul cu care americanii de astăzi își imaginează că se ospătau pelerinii. Dar, în fapt, curcanii acelor vremuri lor erau sălbatici, slabi și greu de prins.

„Erau foarte slabi și puteau alerga cu până la 40 de km pe oră. Să prinzi unul era o adevărată provocare”.

Acești englezi recunoscători nu au luat masa singuri, pentru că știau că nu ar fi reușit să supraviețuiască fără ajutorul indienilor.

Acești băștinași americani le-au arătat ce ar putea crește în acest sol cu totul diferit, care nu era deloc binevoitor cu semințele englezești.

O masă îmbelșugată

„Pelerinii au simțit că Massasoit, șeful indienilor Wampanoag din acele locuri, a fost atât de important în supraviețuirea lor încât ar trebui să-l invite pe el și familia lui la acea sărbătoare și au făcut-o”, a explicat Martin.

Însă Massasoit a înțeles puțin greșit și a venit la sărbătoare cu aproximativ 90 dintre oamenii săi.

Grupul de indieni fi putut cu ușurință să pună stăpânire pe toate proviziile pelerinilor, dar spre surpriza pelerinilor aceștia au venit aducând cu ei multă mâncare.

„Vânat, curcan, pește, legume – și împreună au avut suficientă mâncare pentru o sărbătoare de trei zile în care s-au onorat unul pe celălalt și au devenit prieteni mai buni”, a spus Martin.

Norah Messier este expertă la Plimoth Plantation despre hrana care se consuma în acea epocă.

„Cel mai probabil, pe masa de Ziua Recunoștinței era pește. Știm că atunci când au sosit indigenii au adus cu ei carne de vânat, ceva ce oamenii nu mai pun astăzi pe masă de Ziua Recunoștinței”, a spus ea.

„Tocană de pompion” în loc de plăcintă cu dovleac

„Unul dintre lucrurile pe care majoritatea oamenilor ar spune că sunt obligatorii pentru masa de Ziua Recunoștinței este plăcinta cu dovleac”, a spus Messier.

„Ceea ce o să fac aici este exact ceea ce știm că ei făceau frecvent în Noua Anglie”, a explicat ea. „Acest fel vechi de mâncare se numește „pompion înăbușit”. Pompion este termenul din acea perioadă pentru dovleac.”

Ea arată cum pelerinii tăiau cubulețe dovleacul și îl tocau într-un fel de terci.

„În cele din urmă, se adaugă doar un strop de oțet și puțin ghimbir. Se presupune că ar avea gust de mere înăbușite, care cu siguranță nu s-ar fi găsit pe prima masă de Ziua Recunoștinței: încă nu erau mere în Noua Anglie, nu încă”.

Element din Vechea Anglie aduse   în Noua Anglie

În cele din urmă, bucătarul ar fi asezonat această umplutură cu ierburi aduse din Anglia, precum cimbru, isop și pătrunjel.

„Noi credem că lucrurile pe care le cultivau în grădinile lor în secolul al XVII-lea sunt în primul rând plante aduse din Anglia. Ei încercau astfel să aducă ceva din fostul lor cămin cu ei”, explică Messier. „Era un mod de face Noua Anglie să fie un pic ca vechea Anglie”.

Sursa: CBN News