La prima vedere, privit de la distanță și superficial, am putea crede că în cazul familiei Furdui este în joc soarta unei familii. Când gândim așa, dacă ne gândim la doar la o familie, pentru unii ar putea însemna puțin. Ce este o familie, față de milioanele de familii suferinde din lume? Unii suferă de sărăcie, prigoană, batjocorire, persecuție.
Dacă ne gândim la o familie de români, este și mai ușor să uiți de ea. Cine sunt românii, în comparație cu alții? Sunt familii din statele dezvoltate, familii bogate, cunoscute, care suferă. Dacă luăm în calcul că este vorba despre o familie de români evanghelici, atunci este și mai ușor. Ce ne interesează pe noi ce fac și prin ce trec pocăiții? Să-și vadă de treburile lor. Probabil și merită…
Dacă unii gândiți în felul acesta, nu o să încerc să vă contrazic, dar aș vrea să vă atrag atenția că, tragedia familiei Furdui, trebuie să ne facă să gândim la câteva principii ce ne afectează pe toți.
1. Drepturile cetățeanului.
Trebuie să luăm în discuție drepturile părinților și rolul statului în educația copiilor. Cine decide ce să îi educe, cât să îi educe și cum să îi educe pe copiii noștri? De ce acceptăm așa de ușor ca Statul să îi educe? Când și unde găsim în Scripturi că Statul trebuie să ne educe copiii? Că el este responsabil de educația copiilor noștri? Că el va merge înaintea Domnului la judecată? Și, în final, pe cine avem în minte când vorbim despre Stat? Un sistem ateist? Niște oameni pe care nu-i cunoaștem? Niște oameni care au o altă inimă, o altă gândire, alte valori și alte planuri decât ale noastre și ale Domnului? Vorbim cumva despre oameni născuți din nou, care ar cunoaște mult mai bine voia lui Dumnezeu pentru copiii noștri? Dacă statul ar dori să ne ajute cu adevărat, s-ar limita la atribuțiunile constituționale, lăsând în seama părinților să decidă educarea copiilor și cine îi ajută în educarea lor.
2. Drepturile copiilor.
Sper că nu este așa de greu de înțeles că toți copiii au dreptul să fie cu părinții lor. Ei au dreptul să fie cu frații și surorile lor. Ei au dreptul să citească, să cânte, să se joace, să meargă la biserică și, da, au dreptul să creadă sau să nu creadă. Cine dă dreptul Statului să taie sau să elimine din drepturile copiilor noștri? Recunoaștem că nu îi lăsăm pe copii să facă tot ce vor și că uneori greșim. Acestea sunt adevăruri, dar sunt acestea și abuzuri? Cine decide: părintele sau statul? Apoi, mai vorbește cineva în generația noastră despre abuzurile Statului? Ele nu se mai iau în discuție? Să îi separi pe copii de părinți, pe frați de frații și de surorile lor, să îi pui pe copii în locuri primejdioase, să îi forțezi să trăiască alături de cei ce se droghează, mint, fură, înjură, blestemă, fac sex etc., nu sunt abuzuri? Cine poate spune cât de afectați vor fi copiii care trec prin astfel de situații? Cine va plăti pentru toate distrugerile din sufletul și din viața copiilor?
3. Drepturile și mandatul bisericii.
Mandatul Bisericii a fost stabilit de Domnul Isus Cristos. Ea trebuie să îi învețe pe oamenii din biserică și din afara ei, Cuvântul, Sfânta Evanghelie. Cine poate lua sau schimba drepturile și mandatul bisericii? Am ajuns în situația în care biserica trebuie să facă doar ce nu îi deranjează pe alții sau continuăm să rămânem în ascultare de Dumnezeu?
Dragilor, știți care este problema cea mare? Că uneori și în anumite domenii Statul se crede și se vede Dumnezeu. El, prin diferiți reprezentanți, trebuie să comande și să controleze. În aceste condiții, cred că biserica ar trebuie să se trezească, să vorbească cu claritate și cu fermitate, ca să audă bine și guvernul Germaniei și al României și al celorlalte țări din UE: în afară de Dumnezeu, nimeni nu este Dumnezeu. În afară de Dumnezeu, nimeni nu merită și nu va primi ascultare absolută.
Dragilor, dacă ați rezistat să citiți până aici, vă rog să rețineți că, tragedia familiei Furdui, pentru care ne rugăm și vorbim, ne atrage atenția că:
1. Nu este vorba doar despre o familie, ci de toate familiile. Multiplicarea unei asemenea gândiri și a acestor acțiuni din partea unor instituții sau funcționari ai statului este doar o problemă de timp. Dacă înțelegi bine, vei vedea că nu este vorba doar de familia lor, ci și de familia ta, deci nu ai voie să stai nepăsător.
2. Nu este vorba doar despre un stat, ci de toate statele. Cine are ochii deschiși vede că totul se îndreaptă spre totalitarism și dictatură.
3. Nu este vorba despre un viitor îndepărtat, ci de unul foarte apropiat. Lucrurile se deteriorează rapid zilnic și dramatic.
4. Nu este vorba de o înfrângere, ci de o încercare. Continuăm să avem bucuria convingerii că Domnul Isus Cristos este pe tron. El are toată puterea și în cer, dar și pe pământ. Dacă prin rugăciunile și prin acțiunile noastre nu vom putea schimba unele lucruri și stări, ne putem asigura ocrotirea Lui și victoria finală. Să facem tot ce ține de noi pentru a fi uniți cu Cristos și în Cristos.
În consecință, plini de iubire față de semeni și în ascultare de Domnul nostru să ne mărturisim identitatea, să ne prezentăm Manual, Sfintele Scripturi, să păstrăm unitatea și solidaritatea și să perseverăm în împlinirea mandatului primit de la Domnul Isus: să fim părinți responsabili, frați iubitori și solidari și creștini mărturisitori.
