Creștinul are îndrăzneală. Îndrăzneala lui nu se bazează pe faptul că are multe răspunsuri filosofice sau raționale, îndrăzneala lui este înrădăcinată în adevărul că Iisus Hristos este viu și răspunde rugăciunilor. Rugăciunea ar trebui să fie pentru credincios cel mai natural act și cea mai importantă armă.
Dar realitatea este că de multe ori rugăciunea pare grea și anevoioasă și nu puțini credincioși recunosc că se luptă să facă din rugăciune un obicei zilnic. Dar o viață săracă în rugăciune este și o viață lipsită de îndrăzneală. Iacov spunea în epistola sa “și nu aveți, pentru că nu cereți”.
În ultimele decenii o învățătură a prins o tot mai mare popularitate. Dacă credem cu adevărat, dacă suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu, dacă avem cu adevărat credință, atunci suntem stăpâni pe lucrurile pe care ni le dorim.
Putem cere orice și Dumnezeu ne va da. De la sănătate la bunăstare. Dar acest mod păgubos de a interpreta Scriptura nu ia în calcul faptul că rugăciunile trebuie să fie după voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este sfințirea noastră. Adică apropierea noastră de El în curăție și adevăr.
Apostolul Pavel a cerut lui Dumnezeu să îndepărteze de la el un țepuș din carne, dar răspunsul lui Dumnezeu a fost:
„Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămâna în mine.”
2 Corinteni 12:9
Lucian Bălănescu
Pastor „Bunavestire” București
Pictură de Mihaela Ionescu
