În urmă cu câteva nopţi, Lucian Mîndruţă a avut un moment de sinceritate pe care l-a împărtăşit cu noi. Un mic crez. Succint, clar şi articulat. Cu un ton încrezător, nu a lăsat loc de îndoială sau mister, ce să mai spun de vreo speranţă. La îndemnul său, încerc să mă feresc de poveşti, dar vreau să-i înţeleg povestea cu care el operează. Aşadar, să luăm conceptele din spatele scurtelor afirmaţii şi să vedem ce iese.
La început a fost Nimic, iar Nimic a creat Tot. Când Nimicul a decis să creeze Tot, a adăugat puţin Timp şi LaÎntâmplare, iar Tot s-a extins.
Călătorind împreună cu Timpul şi LaÎntâmplare, printr-o expansiune continuă, Totul s-a împrăştiat peste tot. Cei trei s-au întins cât au putut, lăsând urme din ei în fiecare loc prin care au trecut. Unul din acele locuri a fost planeta Pământ.
Fără vreun motiv anume, Timpul şi LaÎntâmplare au ajuns să simpatizeze acest corp ceresc mic, ud şi albastru şi s-au hotărât să stea o vreme pentru a vedea ce aventuri îi aşteaptă. Deşi perechea a privit Pământul ca pe un proiect intrigant şi frumos, au considerat că este prea liniştit şi static. S-au gândit şi ei să creeze Ceva special. Timpul şi LaÎntâmplare au cutreierat planeta, scotocind prin mocirlă şi bălăcindu-se în apă pentru a găsi materiale. Deşi s-au uitat peste tot, lipsea un ingredient de care aveau nevoie pentru ca Ceva să poată crea Ceva mai mult şi asemănător.
Au chemat astfel pe prietenul lor Tot. De vreme ce Tot a fost peste tot, probabil avea ingredientul lipsă. Şi l-a avut! Ascuns într-o mică gaură undeva, Tot a găsit ceea ce Timpului şi LaÎntâmplare îi lipsea: Informaţia. Tot a pus Informaţia într-o bucată de gheaţă şi rocă ce se întâmpla să treacă pe lângă fosta planetă Pluto şi a trimis-o către prietenii de pe
Pământ.
Acum că aveau Informaţia, cei doi, Timpul şi LaÎntâmplare, au fost în sfârşit în stare să creeze un Ceva ce se putea multiplica, pe care l-au numit Viaţă. Odată ce au creat Viaţa şi-au dat seama că Ceva nu doar că s-a multiplicat, ci chiar a devenit Altceva. Aceşti Ceva şi Altceva au început să umple pământul, din fundul oceanelor până în vârful cerului. Creaţia lor, care a început cu un singur Ceva a devenit, până la urmă, milioane şi miliarde de Ceva şi Altceva.
În toată această perioadă, Timpul şi LaÎntâmplare se luptau ca să afle care-i mai puternic. Într-o zi au început să se certe cu privire la cine a avut rolul cel mai important în crearea Vieţii. Tot (ce trăgea tot timpul cu urechea) a auzit zarva şi a sugerat să rezolve conflictul ocupându-se de un Altceva, numit Om. Toţi au crezut că este un plan splendid, pentru că Omul era o fiară păroasă şi plictisitoare ce se dovedea o adevărată provocare. Au început să lucreze din greu la o nouă abilitate, pe care au numit-o Conştiinţă, ce ar fi permis Omului să fie conştient de Nimic, Tot, Timp şi LaÎntâmplare.
LaÎntâmplare, fiind puţin mai greoaie, a avut un start lent, aşadar Timpul, care nu se odihnea niciodată, a terminat primul sarcina. Timpul s-a grăbit şi a început să umple golul din capul fiecărui Om cu Conştiinţă. Dar în timp ce-şi savura succesul, a observat o reacţie ciudată. Când Omul a văzut că Tot a fost creat de Timp, LaÎntâmplare şi Nimic, Conştiinţa i s-a umplut de Disperare.
LaÎntâmplare imediat a găsit soluţia la problemă şi a creat din materialele rămase de pe urma Conştiinţei, o ciudăţenie numită Credinţe. Când LaÎntâmplare a amestecat Credinţele în materia gri, Omul nu a mai fost plin de Disperare, dar au apărut Iluziile. Aceste Iluzii au luat diferite forme: Dumnezeu, Scop, Semnificaţie, etc. şi au fost extrem de eficiente în stoparea Omului de a se umple de Disperare.
Nimic, ce se dovedea de multe ori uituc, şi-a adus aminte de creaţia sa şi a decis să inspecteze Tot. Când a văzut ce-au făcut Timpul şi LaÎntâmplare pe planeta Pământ, s-a amuzat, dar le-a interzis să mai umple vreo creatură cu Conştiinţă sau Credinţe (de aceea Omul este singurul Ceva ce le are pe ambele). Dar Nimic, ce simpatiza Omul, a spus Timpului şi LaÎntâmplare că la finalul Vieţii, îi va lua pe fiecare şi îi va transforma tot în Nimic.
De aceea, dragi copii, când Omul îşi pierde Viaţa, din Ceva creat de Timp şi LaÎntâmplare ajunge la fel ca şi creatorul său, Nimic.
Iosua Faur, pentru Edictum Dei
