C.S. Lewis și confuzia culturală a dragostei
Poate ați observat noul înțeles al căsniciei. Se referă, în primul rând, la a avea o prietenie foarte strânsă. „M-am căsătorit cu cel mai bun prieten al meu” vor declara cei proaspăt căsătoriți, intenționând să-i facă un compliment soțului sau soției. Ceea ce intenționează să spună, de fapt, e că mariajul e o continuare a unei relații deja existente, care transcende atracția sexuală. A te lega prin jurământ de „cel mai bun prieten” înseamnă a adăuga încă o treaptă unei relații bine stabilite, care a fost în primul rând platonică.
C.S. Lewis, cel care a făcut o analiză celor patru tipuri de dragoste, ne ajută să înțelegem de ce este problematică această perspectivă asupra iubirii maritale și de ce există o confuzie culturală asupra însemnătății iubirii.
Când este un lucru bun să te căsătorești cu cel mai bun prieten al tău?
Știu câteva cupluri care au început prin a fi prieteni: aveau interese și scopuri comune sau mergeau la aceleași locuri de închinare. Au gravitat unul spre celălalt în conversații, găsindu-se reciproc interesanți. Doar mai târziu a apărut și altceva între ei.
De obicei, unul dintre cei doi se simte atras de celălat. Acest lucru devine evident, așa că e un lucru înțelept ca cei doi să discute și să ia o decizie: să respingă ideea unei posibile iubiri sau să îi dea curs. Cuplurile care aleg ultima variantă (în special bărbații) adeseori experimentează sentimentul unei epifanii.
„Am stat în compania acestei fete atât de mult, încât am omis că era un candidat potrivit pentru a-mi fi soție”. Uneori, acest lucru se întâmplă și din cauză că ea nu era ceea ce el ar fi putut numi „genul său”. Fără îndoială, prietenia a dat naștere unei iubiri frumoase. Nu e un lucru rău să te căsătorești cu cel mai bun prieten al tău.
Ceea e rău e să tratăm prietenia ca fiind cireașa de pe tortul căsniciei. Să sugerăm că mariajele care nu sunt bazate pe o prietenie strânsă sunt deficitare.
Cele mai multe căsnicii din istorie nu au fost bazate în primul rând pe prietenie. S-a ținut cont de necesitățile economice, sociale și chiar politice. Căsătoria Mariei cu Iosif a fost aranjată de părinți. Nicăieri în pasajele despre căsătorie ale Noului Testament nu găsim îndemnul sau porunca de a cultiva prietenia.
Ceea ce găsim în Scriptură este o viziune încântătoare a unui parteneriat în stapanire și glorie – o femeie și un bărbat care întrupează chipul lui Dumnezeu și misterul sacru al creației și mântuirii. Ceea ce găsim inaugurat în Geneza, sărbătorit în Cântarea Cântărilor, afirmat în Evanghelii, sfințit în Epistolele pauline și împlinit în Apocalipsa este mai mult decat un aranjament al colegilor de apartament.
A spune „m-am căsătorit cu cel mai bun prieten” poate fi adevărat. Dar dacă rămân doar la atât, îmi lipsesc partenerul de cel mai înalt titlu de mire sau mireasă și ajutor potrivit.
Nu erotiza prietenia
Obiceiul modern de a face din prietenie standardul de aur în căsnicie dezvăluie și alte confuzii ale tipurilor de dragoste, unul dintre ele fiind erotizarea prieteniei. Recent, un utilizator Twitter relua obosita și respingătoarea afirmație cum că „Stăpânul Inelelor” ar prezenta relații între persoane de același sex. „Tolkien a descris doar două tipuri de bărbați: cei cu soții radioase și homosexuali reprimați.” I-a fost dat un răspuns înțelept, printr-un citat din cartea „Cele patru iubiri”, de Lewis: „Cei care nu pot concepe prietenia ca pe o iubire reală, ci doar ca pe un deghizament sau un fabricant al erosului, trădează faptul ca nu au avut niciodată un prieten.”
În această care, Lewis explică diferența dintre prietenie și dragostea romantică, „philia” și „eros”, dacă folosim termeni grecești:
„Noi ceilalți știm că deși putem avea iubire erotică și prietenie pentru aceeași persoană, cu toate acestea nimic nu seamănă într-un anumit sens mai puțin cu prietenia decât o legătură erotică. Îndrăgostiții își vorbesc mereu despre iubirea lor; prietenii practic nu vorbesc despre prietenia dintre ei. Îndrăgostiții stau de obicei față-n față, absorbiți unul în altul; prietenii, unul lângă altul, absorbiți într-un domeniu de interes comun. Mai presus de orice, erosul (atâta cât durează) se manifestă cu necesitate numai între doi. Doi însă, departe de a fi numărul necesar pentru prietenie, nu e nici măcar cel mai bun.”
Demisexualitatea și moartea adevăratului Eros
Michaela Kennedy-Cuomo, fiica de 23 de ani a guvernatorului New York-ului, a postat un interviu pe Instagram în care se autoidentifica drept „demisexuală”. Pentru cei care nu înțeleg semnificația acestui neologism, un jurnalist la „The Guardian” îl definește ca fiind „persoanele care nu simt atracție sexuală față de o altă persoană decât dacă formează o legătură emoțională puternică cu aceasta.”
Același jurnalist declara cât de neremarcabilă este această așa-numită orientare sexuală și cât de sexualizată și lascivă este cultura noastră încât cineva simte nevoia să declare că emoțiile și relațiile au un cuvânt de spus în sexualitatea acelei persoane. Nevoia lui Michaela de a introduce erosul în conversația despre sex este un alt exemplu de confuzie a tipurilor de dragoste.
Cultura modernă, mai mult ca niciodată, nu știe ce înseamnă dragostea. Oscilează între Playboy și Hallmark, preamărind poftele animalice ca apoi sa se îndrepte spre siropuri sentimentale. Cea mai măreață dintre toate tipurile de dragoste – „agape”, dragostea divină care l-a făcut pe Cristos să-și dea viața pentru Biserică și prin care Dumnezeu dorește să însuflețească și să sfințească celelalte tipuri de dragoste – nu se întrezărește nicăieri.
Cele patru iubiri ale lui Lewis ne prezintă o viziune grandioasă care ne ajută să distingem între „storge”, „eros”, „philia” și „agape”. Lewis ne îndreaptă către izvorul scriptural din care și-a tras bogata cunoștință despre dragoste. Ne îndreaptă către Cel ce este Dragoste și care, în relația cu copiii săi, le îmbină perfect, dar distinct, pe toate patru.
Shane Morris, The Gospel Coalition
Traducere de Edictum Dei
