Capitolul 8 din Ioan este un capitol al confruntărilor dintre Isus și farisei. Afirmațiile lui Isus îi contrariază la culme pe farisei și îi determină la acțiuni incompatibile cu adevărul. Cei ce sunt în adevăr nu îi vor persecuta pe ceilalți, deoarece în practicarea adevărului nu există violență. Însă nu același lucru se întâmplă când minciuna pune mâna pe autoritate și o manifestă după bunul plac.
Se aplică aici un principiu pe care l-a enunțat Simone Weil: „Cine este dezrădăcinat dezrădăcinează. Cine este înrădăcinat nu-i dezrădăcinează pe alții”. Parafrazând, putem spune că cine este în adevăr nu va ridica sabia împotriva celui ce este în minciună, dar cine este în minciună întotdeauna va căuta să îl execute pe cel ce este în adevăr.
Din acest punct de vedere, violența spiritului sectar – indiferent de nuanța lui – este o dovadă clară că el nu este din adevăr. Este imposibil ca adevărul să devină un prigonitor, un tiran, sau un executor nemilos al celorlalți. Adevărul nu are nevoie de violență ca să se justifice, și nici de forță ca să se promoveze. Își este sieși suficient. El acționează cu răbdare și iubire, până va fi acceptat în deplină libertate. Convingerile care nu se nasc din libertatea adevărului se vor transforma – negreșit – în ideologii sectare și în mecanisme de subjugare a semenilor.
Când ne uităm la violența cu care L-au înconjurat fariseii pe Isus, nu mai avem nicio îndoială cine era în adevăr și cine era în minciună. Dacă L-ar fi cunoscut pe Tatăl, L-ar fi cunoscut și pe El, spune Domnul. Identificându-se pe Sine cu Tatăl, Isus își semnează sentința la moarte și îi provoacă pe farisei să acționeze violent împotriva Lui, în acord cu natura lor, străină de adevăr. Dar Isus rămâne calm în fața brutelor religioase și își proclamă mesajul cu o lejeritate de invidiat.
Disputa lui cu fariseii era însoțită de numeroși spectatori, adică de mulțimile curioase și de ucenicii Lui, care nu prea mai știau ce să creadă. Textul ne spune că, auzind mesajul lui Isus, „mulți au crezut în El” (Ioan 8:30). Ce le spune Isus acestora? Pur și simplu să rămână în cuvântul Lui, ca să fie „în adevăr” ucenicii Lui. Iar când lucrul acesta va avea loc, iată ce se va întâmpla: „veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Când vei fi liber – dar cu adevărat liber – nu vei mai avea nevoie de violență. Armele adevărului sunt puse întotdeauna în slujba iubirii. Iar iubirea, după cum știm, „…se bucură de adevăr”.
Cunoașterea adevărului nu are loc decât atunci când ucenicul rămâne în cuvântul lui Isus, pe stânca iubirii. O cunoaștere de Dumnezeu care nu duce la ascultare de El nu este o cunoaștere adevărată. Isus o spune foarte clar la finalul predicii de pe munte, când Își provoacă ascultătorii să își analizeze propria viață în lumina ascultării de El și să își așeze casa pe stâncă.
Limitând cunoașterea spirituală doar la cunoașterea religioasă formală, fariseii s-au depărtat de adevăr, au zidit pe nisip și și-au așezat casa pe un teren alunecos. Iar când Adevărul i-a chemat să vină din întuneric la lumină, aceștia au respins Adevărul și L-au răstignit.
Fără să ne impună cu violență calea sa, Adevărul ne invită, cu dragoste, să Îl îmbrățișăm. Doar în îmbrățișarea lui Hristos ne vom descoperi libertatea și sensul vieții. Vestea bună este aceasta: Adevărul ni s-a descoperit; El este aici și ne vorbește. Să facem, așadar, puțină liniște și – cu siguranță – îl vom auzi!
Laurentiu Balcan, pentru Edictum Dei
