Ţi-ai dori o biserică care să-ţi împlinească nevoile? Ai dori o comunitate spirituală care să te înţeleagă? Ai vrea să faci parte din ceva nou, vibrant, dinamic şi electrizant?
Cât de uşor ne vine să descriem „biserica visurilor noastre”. Este uşor pentru că aşa am fost învăţaţi să gândim. Consumerismul este aerul pe care-l respirăm. Ne filtrăm informaţia de pe reţelele sociale astfel încât „pereţii” să fie plini de ce ne convine şi ne place. Dacă un Tweet mă supără, nu mai urmăresc aceea persoană. Pe Netflix îmi fac „My List” cu filmele şi serialele plăcute inimii mele. Dacă un film mi se pare plictisitor în primele 10 minute, îl şterg de pe listă. Consumerismul implică alegeri nelimitate cu o viteză nelimitată. Alegem exact ce ne dorim şi mergem mai departe.
Acest tipar a pătruns şi în perspectiva pe care o avem asupra bisericii: un tablou pe care-l putem crea după preferinţele personale. Dacă biserica nu îmi mai serveşte dorinţele şi mă simt inconfortabil sau plictisit, atunci caut alte opţiuni.
Consumerismul este nemulţumire cronică. Tot timpul căutăm mai mult şi mai bun. Sperăm la noi culmi ale satisfacţiei. „Biserica visurilor” este întotdeauna următoarea. Iarba-i mereu mai verde în noua biserică din oraş sau virala biserică de pe Youtube.
Dar analizează-ţi cu atenţie inima. Vei descoperi că în majoritatea cazurilor, astfel de frământări au în spate o abordare consumeristă toxică. Dacă privim la o biserică dorindu-ne întotdeauna ca ceva să fie schimbat, diferit sau ca biserica „să mă înţeleagă”, să se acomodeze după mine, nu ne vom dedica cu adevărat niciodată unei biserici (sau ca nişte buni protestanţi ce suntem, vom „planta” o nouă biserică). Însă biserica locală nu are ca scop ultim înţelegerea perfectă a persoanei mele sau crearea unei zone de confort. Scopul ei este înţelegerea lui Dumnezeu şi oferirea unui cadru de întâlnire cu El. Da, este inconfortabil, dar este frumos.
Ceea ce ne dorim de la o biserică nu este, de cele mai multe ori, ceea ce avem nevoie. De fapt, ce a proiectat Dumnezeu cu privire la biserică este mai glorios decât orice vis al nostru cu privire la ea. Ţinta nu este găsirea unei biserici care se pliază perfect cu preferinţele mele teologice, sociale sau arhitecturale. Ţinta este să devenim „pietre vii” care sunt „zidite ca să fie o casă duhovnicească”, focalizată pe Cristos şi ţinută laolaltă de El (1 Petru 2:4-7).
În ciuda impulsului consumerist, ar trebui să renunţăm la idealul „bisericii visurilor” şi la eroarea numită „asemănare perfectă.” Mai degrabă, biserica este un efort de echipă, ajutându-ne unul pe altul să devenim mai asemănători cu Cristos. Acest lucru se poate întâmpla în oricare, repet, oricare biserică focalizată pe Cristos, ancorată în Evanghelie şi loială autorităţii Scripturii.
În locul unui creştinism á la carte condimentat după gusturile noastre şi asezonat cu preferinţele noastre, ce-ai zice să-ţi iubeşti biserica? Chiar şi atunci când ne provoacă şi ne scoate din zona de confort. În loc să conduci nu ştiu câţi kilometri până la biserica „ce-mi împlineşte nevoile”, ce-ai zice să te dedici celei mai apropiate biserici non-eretice? O comunitate ce are în centru Evanghelia lui Cristos şi unde ai putea sluji şi creşte, indiferent cât de inconfortabil ar fi?
Dedicare în mijlocul disconfortului, credincioşie în mijlocul dezamăgirii: iată ce a caracterizat dintotdeauna poporul lui Dumnezeu. Cum ar fi să avem un Dumnezeu la fel de schimbător şi nemulţumit ca noi? Însă Dumnezeu a promis prin legământ credincioşie faţă de poporul Său, chiar şi atunci când relaţia a fost dificilă şi ruşinoasă. O relaţie sănătoasă cu biserica locală este ca un mariaj sănătos: funcţionează doar ancorat într-o dedicare altruistă şi un legământ lipsit de consumerism.
Este această abordare inconfortabilă, jenantă şi provocatoare? Absolut. Dar tocmai aceasta-i ideea.
Iosua Faur, pentru Edictum Dei
