Eutanasia provoacă o suferință profundă medicilor care o efectuează, potrivit unei noi cărți despre experiențele medicilor din Belgia, unde sinuciderea asistată este legală încă din anul 2002.
Dezvăluirile au apărut înainte ca un nou proiect de lege privind sinuciderea asistată să fie supus dezbaterii în Camera Lorzilor din Marea Britanie.
„Eutanasia: povestea completă – experiențe ale medicilor belgieni” este editată de Timothy Devos, profesor de medicină la Universitatea Catolică din Leuven.
Francois Trufin, asistent medical de urgență al spitalului și președinte al comitetului de etică al unui centru neuropsihiatric din Namur, a scris unul dintre cele nouă capitole din carte. El descrie efectul devastator pe care îl are asupra medicilor efectuarea eutanasiei.
„De cele mai multe ori am fost martor direct sau indirect la suferința profundă pe care o experimentează medicii atunci când fac eutanasie. Așa a fost experiența unui medic calificat care mi-a spus că a făcut eutanasie de mai multe ori în instituția de îngrijire în care lucrează. Ochii i s-au umplut de lacrimi când a mărturisit că în unele nopți se trezește transpirat, văzând fețele oamenilor pe care i-a eutanasiat în față.”
Cartea descrie, de asemenea, impactul devastator al eutanasiei asupra familiei oamenilor care mor în acest fel.
Într-unul din capitolelel cărții, intitulat „Sindromul pantei alunecoase”, asistentul pentru îngrijiri paliative Eric Vermeer descrie „marea suferință” a unei asistente al cărei soț solicitase eutanasia, dar care își instruise soția și medicii să nu-i spună când va fi efectuată. Ea i s-a destăinuit lui Vermeer.
„Am stat și am ascultat-o și am aflat că tocmai a experimentat eutanasierea soțului ei. Această asistentă a trecut printr-o mare suferință. Iată ce mi-a spus ea: ‘Soțul meu a fost eutanasiat și nici măcar nu sunt sigură că a îndeplinit toate condițiile pentru procedură prevăzute de lege. Într-adevăr era bolnav și suferea, dar medicamentele pe care le lua îi ușurau durerea. Timp de multe zile m-am tot întrebat care este ziua potrivită pentru a-l face să moară, dar nici măcar nu am putut să-i vorbesc despre asta. În cele din urmă, împreună cu medicul, am convenit asupra unei date, dar, din moment ce promisem să nu-i spun când o să fie ziua, nu am putut nici măcar să-mi iau rămas bun de la el sau să-i spun că-l iubesc. În ziua eutanasiei sale am murit amândoi – el fizic și eu mental’.”
Conform lui Vermeer, „Pare din ce în ce mai evident că durerea despărțirii este mult mai dificil de suportat atunci când moartea a fost produsă intenționat. Cu cât moartea este mai naturală, cu atât este mai natural procesul despărțirii de cel drag.”
În capitolul său, „Când conștiința flutură – Câteva reflecții asupra normalizării eutanasiei în Belgia”, Williams Lemmens, profesor de filosofie modernă și etică la Universitatea din Anvers, susține că efectuarea actului de eutanasie este „un act de abuz existențial profund încărcat moral.”
„Afectează inevitabil medicul ca ființă umană și îi conferă o putere care este din punct de vedere juridic imensă”, a spus el.
„Indiferent de modul în care o tratăm, decriminalizarea eutanasiei permite unui medic să încalce o lege pe care, în principiu, este construită întreaga ordine juridică. Din cauza acestei dimensiuni morale și juridice, cred că eutanasierea nu poate fi niciodată concepută ca un act pur procedural, care urmează logica cererii și ofertei”, scrie el.
În capitolul său, medicul de îngrijiri paliative Marie Frings subliniază diferența profundă pentru un medic în ceea ce privește „provocarea morții și a lăsa pe cineva să moară natural”.
„După eutanasie, se face o liniște îngrozitoare în secție, care nu are nimic în comun cu tăcerea meditativă care urmează unei morți naturale.”
„Atmosfera după moartea naturală este diferită de cea de după eutanasie. Oamenii sunt și ei supărați, dar nu este același lucru. Nu există un act deliberat care a provocat moartea,” scrie ea.
Medicii din Belgia care nu pot efectua eutanasieri pe motive de conștiință, pot refuza cererile de la pacienți. Dar cartea susține că „autonomia radicală” din societatea occidentală, dreptul perceput al individului de a controla circumstanțele morții lor, pune sub presiune contestatarii pe motive de conștiință ai procedurii.
În prefața lor comună a cărții, Margaret Somerville, profesor de bioetică la Universitatea Notre Dame din Sydney și E. Wesley Ely, profesor de medicină la Universitatea Vanderbilt din Nashville, susțin că legalizarea eutanasiei este „o respingere radicală a celei mai fundamentale valori pe care ne bazăm societățile, cea a respectului față de viața umană.”
„Respectul față de viața umană trebuie menținut la fiecare din cele două niveluri: în societate în general și la nivelul fiecărei ființe umane, fără a diminua valoarea unei vieți pe motiv de boală sau din cauza altor factori”.
Sursa: Christian Today
