
Trei pastori din statul Kachin au fost arestați pentru organizarea unei întâlniri de rugăciune pentru pace în Myanmar. Marip Yaw Shu, președintele Comitetului pentru literatură și cultură Rawang (RLCC), a intentat un proces împotriva lor pentru inițierea unui serviciu interconfesional de rugăciune în comuna Naungmoon din districtul Putao pe 3 martie, organizat pe fondul tulburărilor, după ce armata a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară la 1 februarie.
Pastorul Koshan Singsar, pastorul Z Kaw Htinah și pastorul M Hawng Di au fost arestați la 28 iunie. RLCC i-a acuzat pe pastori de provocare a fricii, răspândire de știri false și instigare la comiterea de infracțiuni împotriva angajaților statului, acuzații pentru care aceștia se confruntă cu o posibilă pedeapsă de trei ani de închisoare.
Președintele RLCC a obținut aprobarea de la autoritățile militare din Putao pentru a-i acuza pe cei trei lideri creștini pe 14 iunie. Convenția Baptistă din Kachin (KBC) a cerut să ne rugăm pentru eliberarea imediată a pastorilor.
S-au ridicat îngrijorări serioase cu privire la starea de sănătate a pastorilor. Pastorul Hawng Di, în vârstă de 70 de ani, are tensiune arterială crescută și are probleme la stomac. Un alt pastor este în recuperare după un accident vascular cerebral.
Mulțumiți-I Domnului pentru modul în care au condus lucrarea cei trei pastori, pentru credincioșia și curajul lor de a organiza întâlnirea de rugăciune din martie. Rugați-vă lui Dumnezeu ca mesajul Evangheliei să aducă multe roade, atât ca rezultat al întâlnirii de rugăciune, cât și al mărturiei pastorilor (Coloseni 1:6). Rugați-vă pentru sănătatea pastorilor, în special a pastorului Hawng Di, și cereți ca ei să primească îngrijirea medicală necesară și ca Domnul să intervină pentru a-i elibera, astfel încât să-și poată relua lucrarea în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
Sursa: Barnabas Found

