Avraam era obișnuit să aștepte. A așteptat 25 de ani ca Dumnezeu să-i dea pe fiul său, Isaac. Și, a petrecut cea mai mare parte a vieții rătăcind în țări străine, având încredere că Dumnezeu îi va arăta încotro să meargă. Imaginează-ți ce ar fi trebuit să gândească Avraam când într-o zi Dumnezeu i-a cerut să ucidă fiul pe care l-a așteptat ani de zile.
Nimeni nu l-ar fi învinovățit pe Avraam dacă ar fi spus „nu” sau ar fi devenit înverșunat, protectiv, mânios sau înspăimântat. În schimb, el alege să trăiască în certitudinea de a avea încredere că Dumnezeu va interveni și de a se închina lui Dumnezeu chiar dacă El nu va interveni. Avraam chiar îi spune lui Isaac că „Dumnezeu însuși va purta grija unui miel” – în timp ce se pregătea să-l ofere ca sacrificiu.
În cele din urmă, Dumnezeu îi cruță viața lui Isaac și El dezvăluie motivul cererii Sale ciudate: El nu a dorit niciodată moartea lui Isaac – El a dorit ascultarea completă din partea lui Avraam.
Sacrificiile contează pentru Dumnezeu atunci când provin din ascultare, deoarece adevărata ascultare este un act plin de credință al iubirii de sacrificiu.
Încercările testează amploarea supunerii noastre dezvăluind pe ce este întemeiată credința noastră. Dacă spunem că îl iubim pe Dumnezeu, dar permitem circumstanțelor în care ne aflăm să dicteze răspunsurile noastre în situații grele, atunci avem mai multă credință în circumstanțele noastre decât în Dumnezeul nostru.
Dar, dacă credința noastră este înrădăcinată în Dumnezeul care are autoritate asupra tuturor lucrurilor, atunci, ca Avraam, putem merge în necunoscut având încredere completă că Dumnezeu poate restaura toate lucrurile – și să I ne închinăm chiar dacă El nu intervine imediat.
Sursa: YouVersion
