„Arăți destul de bine”, îmi spunea antrenorul meu de liceu. „Dacă pur și simplu nu ai alerga atât de mult într-un singur loc.” Acesta era modul lui de a-mi spune că nu eram un alergător foarte rapid. Stilul meu de alergare era ca al unui omul care stătea pe un scaun care se balansează: exista multă activitate, dar nu prea multe progrese.
În anumite privințe, aceasta ar putea fi o metaforă a vieții noastre personale și profesionale. S-ar putea să fim mereu în mișcare și foarte ocupați, dar ce realizări avem? Dacă concluzionăm cu sinceritate că am realizat foarte puține lucruri, de ce continuăm să facem ceea ce facem? S-ar putea să arătăm bine – dar să avem parte de puține progrese.
Mulți dintre noi începem în mod idealist să facem ceva ce simțim că va da sens vieții noastre, dar uneori ajungem la dezamăgire. Fiind pilot veteran în Marina Statelor Unite ale Americii, am observat că oamenii bine intenționați care își începeau cariera în armată experimentau acest lucru, mai ales dacă petreceau timp pe câmpul de luptă. Realitățile războiului pot duce la deziluzie, iar pierderea scopului care rezultă de aici poate contribui chiar la ceea ce a devenit cunoscut sub denumirea de PTSD – sindromul de stres post-traumatic.
Aceeași deziluzie poate fi suferită și de cei care se concentrează pe alte activități importante, cum ar fi politica și locul de muncă. Muncim din greu, străduindu-ne să facem o diferență în lumea din jur, dar ce se întâmplă când arătăm bine și apoi descoperim că alergăm prea mult într-un singur loc?
Toată lumea își dorește ca viața lui să conteze pentru ceva și cu toții ne dorim să trăim o viață cu sens. Mă gândesc deseori la ceea ce savantul francez Blaise Pascal a numit „vidul în formă de Dumnezeu” care există în inima fiecărui om – un vid pe care numai Domnul îl poate umple. Autorul și vorbitorul John Maxwell vorbește despre un alt „vid”: vidul de mărime naturală din interiorul inimii pe care doar o misiune de viață clar definită îl poate umple.
În ultimii ani am studiat viața regelui Solomon, cunoscut drept cel mai înțelept om care a trăit vreodată. Fiu al lui David și al treilea rege al lui Israel, el a domnit în secolul al X-lea î.Hr. Conducând în timpul epocii de aur a Israelului, realizările sale au fost absolut uimitoare. Cu toate acestea, în ciuda a tot ce a realizat, însumarea lui Solomon, exprimată aproape de sfârșitul vieții sale și consemnată de mai multe ori în Cartea Eclesiastului, a fost „totul este deșertăciune”. O altă traducere afirmă: „totul este lipsit de sens”.
Examinând viața lui Solomon și tot ceea ce a realizat el, nu pot să nu întreb: „Cum ar putea cineva care a început atât de bine și a făcut atât de multe, să ajungă la sfârșitul vieții sale și să concluzioneze că toate lucrurile pe care le-a făcut nu au avut sens?” Concluzia lui Solomon că „totul este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 1:14) se referă la lucrările făcute „sub soare”. Practic, asta include totul. Dacă un scop semnificativ în viață nu poate fi găsit „sub soare”, asta sugerează că trebuie să căutăm sens în altă parte. Cu ani în urmă, după ce am ajuns la o concluzie similară în ceea ce privește viața mea, am realizat că trebuie să ne uităm la ceruri. Dacă dorim să găsim sensul și scopul real în viață, trebuie să ne uităm la Dumnezeu Însuși.
Prietenul și mentorul meu, Joe Coggeshall, m-a provocat mulți ani să scriu o „declarație cu scopul vieții mele”. Companiile de succes au un scop sau o declarație de misiune, iar Joe spunea, „De ce să nu ai și tu?” Am acceptat în sfârșit provocarea lui și am descoperit că viața mea scrisă a devenit o busolă care îmi permite să renunț la ceea ce este bun pentru a căuta ceea ce este cel mai bun.
Deci, care este scopul dumneavoastră și de ce faceți tot ceea ce faceți? Aveți un scop sau o declarație de misiune pentru viața dumneavoastră? Dacă nu, de ce nu?
de William Fritz Klump
