Deconstruiește fiecare regulă, dărâmă orice semn de circulație și vei ajunge pierdut, fără niciun loc unde să poți merge. Acesta era avertismentul lui David Foster Wallace pentru o lume suprasaturată de televiziune, unde postmodernismul ne-a îndemnat să desconsiderăm ideile simple, care ne dau sens. Câțiva ani mai târziu, o altă persoană a revizitat și revizuit același avertisment în era digitală: Dr. Jordan Peterson, a cărui carte „Dincolo de ordine: Alte 12 reguli de viață” intenționează să construiască un GPS pentru sensul în lumea modernă.
Pentru Peterson, acest proiect s-a dezvoltat dintr-o încercare de a găsi ordine, în timp ce viața sa personală se îndepărta tot mai tare de normalitate. El a trecut fulgerător de la obscuritate la celebritate mondială în 2018, dar, pe măsură ce presiunea a adâncit fisuri deja existente, soția sa Tammy a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer la rinichi, fiica sa Mikhaila a fost operată la gleznă și, pornind de la o reacție autoimună severă la mâncare, doze din ce în ce mai crescute de antidepresive l-au condus într-un abis lung de un an întreg al adicției de benzodiazepine și al sevrajului. Peterson s-a întors din Tărâmul celor Bolnavi, la fel și familia lui, dar această călătorie l-a lăsat cu adânci cicatrici.
În anumite feluri, Wallace și Peterson sunt foarte similari. Dar, acolo unde Wallace încearcă să reambaleze mesaje demodate din postmodernismul estetic, Peterson le condimentează cu cinism hobbesian. El contracarează nihilismul tineresc spunând „Ai dreptate, dar aceste mituri vechi sunt cea mai bună hartă pentru a trece prin Iad.” Rezumatul său la povestea lui Avram îi descrie propria muncă: „în miezul său se află o ciudată combinație de pesimism și realism, încurajare genuină.”
Acest amestec este cu adevărat eficient – poate ajunge la urechile celor tineri și pierduți cum puțin alții o pot face – dar poate fi, de asemenea, dăunător. De aceea nevoia acestei continuări la cartea sa mai timpurie „12 reguli de viață”, care era „un antidot la haos”. „Dincolo de ordine” sugerează că avem nevoie să acceptăm haosul, „să ne menținem cu un picior în cadrul ordinii, pe măsură ce îl întindem pe celălalt tentativ înspre partea de dincolo”. Cu patul făcut și casa în ordine, Peterson dorește că cititorul său să deschidă ușa către lume, să confrunte haosul, să lase în urmă orașul hobbiților și să plece într-o aventură. La un an după ce Pământul a încetat să se mai învârtă, această temă nu putea veni într-un moment mai oportun.
Și totuși, această carte își împlinește promisiunea doar sporadic. În „12 reguli”, Peterson a trecut de la poveste la antologie și la mit, dar proza sa clară, captivantă a însemnat că niciodată cititorul nu s-a simțit nerăbdător sau pierdut; oricât de ciudate și aparent detașate ar fi digresiunile sale, s-a dovedit un narator de încredere, făcând legătura cu ușurință cu una din regulile sale. Nimic din cele de mai sus nu se aplică primelor șapte capitole din „Dincolo de ordine”, care denotă o muncă aspră și încăpățânată. Regulile sunt interesante și instructive – importanța de a te dedica unor sarcini aparent neînsemnate, de a avea perseverență, de a gândi prin socializare – dar ele sunt rareori menționate. Majoritatea capitolelor sunt dedicate unor analize dense de mitologie, scrise într-o proză repetitivă, aglomerată, cu totul lipsită de umor.
Instinctul lui Peterson de a nu fi condescendent față de audiența sa este lăudabil, dar claritatea nu este o insultă.
Aceste capitole nu sunt lipsite de valoare. Problema lui Peterson cu ideologiile este intrigantă, fiindcă autorul argumentează că ele permit aderenților lor să evite responsabilitatea, fiindcă le sunt oferiți țapi ispășitori pe care să-și proiecteze eșecurile. Conectarea politicului și personalului este un punct forte pentru Peterson; a fost ceea ce l-a adus în lumina reflectoarelor, în primul rând, prin poziția sa asupra discursului mandatat politic, care a demonstrat forță morală. Dar, dincolo de câteva sclipiri, prima jumătate a cărții sale se îneacă în monotonie.
Din fericire, o scriitură mai puternică și referințele diverse transformă a doua jumătate a cărții, permițându-i lui Peterson să strălucească. În definitiv, regula 8 este cea mai notabilă: „Încearcă să faci o cameră din casa ta cât de frumoasă se poate.” Legând puritatea actului de a face o plimbare cu un copil de importanța marii arte, el arată cum ambele ne aduc mai aproape de o frumusețe transcendentă, adesea pierdută în viața de zi cu zi. Acest capitol este neașteptat de bine gândit și este pe alocuri chiar plin de spiritualitate.
Singura pată din cea de-a doua parte este regula 10, capitolul său bizar de morbid despre mariaj. Se prezintă ca un strigăt depresiv la colapsarea acestei instituții, nu ca o considerație despre beneficiile individuale ale mariajului. El prezintă căsătoria ca o nefericire necesară: o faci sau vei cădea într-o disperare incontrolabilă și nesfârșită.
Este păcat că titlul „Dincolo de ordine” descrie proza sa mai adesea decât temele sale, fiindcă punctele cele mai relevante ale cărții iau în considerare idei mai bogate decât a parcurs Peterson vreodată. Deși premisa este fascinantă și de actualitate, pentru a fi explorată cu adevărat este necesară speranța și claritatea pe care Peterson se pare că nu și le-a recuperat încă. Dar, odată ce bunul profesor își redobândește forțele, poate fi întocmai omul potrivit pentru a finaliza sarcina pe care Wallace nu a îndeplinit-o niciodată.
Un text de Ross Andersen pentru The American Conservative
Sursa: Edictum Dei
