Timothy Keller face o recenzie cărții lui Chris Bail, “Spărgând prisma rețelelor sociale: Cum să facem platformele mai puțin polarizatoare.” Nu este o carte religioasă, ci un studiu de știință socială, Bail fiind profesor la Duke University. Cartea prezintă principii de conduită și utilizare într-un mod etic al rețelelor de socializare.
Bail începe cu problema polarizării politice și sociale, întrebându-se în ce fel contribuie rețelele de socializare la aceasta. Răspunsul general este că algoritmii ne țin captivi în “bule”, unde auzim doar opinii și știri potrivite propriilor noastre păreri și acest lucru cauzează diviziuni și extremism. Însă Bail ne arată, conform cercetărilor, că este valabil contrariul. Expunerea zilnică la opinii politice și culturale diferite nu cauzează decât cimentarea opiniilor inițiale; ajungându-se chiar la extreme. Oamenii care ascultă în mod regulat alte păreri, diferite de ale lor, nu devin mai moderați, din cauză că rețelele de socializare sunt un loc unde oamenii își fabrică o identitate. În acest fel, ei văd opiniile contrare ca un atac asupra identității lor.
Rețelele de socializare creează identitate mai mult decât promovează idei.
Charles Horton Cooley ne spune cum “ne dezvoltăm conceptul de identitate privind la reacțiile celorlalți la diferitele versiuni ale personalității noastre pe care le afișăm.” El susține că oamenii nu au de mult stimă de sine, ci validarea vine din felul cum suntem priviți de alții și din felul în care ei vorbesc despre noi.
În trecut, majoritatea oamenilor își creionau identitatea din felul cum îl slujeau pe Dumnezeu, familia și țara. Identitățile erau construite descoperind ce aștepta familia și comunitatea din partea noastră, primind mustrări sau aprecieri legate de comportamentul nostru și conformandu-ne acestor așteptări, pentru a ne putea integra în comunitatea noastră cu care interacționăm direct.
În cultura noastră tehnologizată și individualistă, suntem din ce în ce mai separați de comunitățile și interacțiunile față în față, iar Dumnezeu și credința nu mai sunt un mod de făurire a identității. Relațiile interumane s-au subțiat, iar identitățile noastre sunt mai fragile.
Cum își găsesc validarea indivizii izolați, cu ego-uri fragile? Rețelele de socializare ne ajută să preluăm controlul asupra modului în care se prezintă eul nostru (fără a interacționa cu oamenii în mod direct), să primim aprecieri asupra acestei proiecții a personalității noastre la o scară și cu o viteză fără precedent și, în cele din urmă, să ne calibrăm constant identitățile pentru a primi apreciere din partea comunității alese de noi (dacă este cu putință, să fie cât mai mare).
Vedem că rețelele de socializare nu sunt, în primul rând, un loc public în care se dezbat idei. Ideile sunt moduri de definire a individului și semnalează apartenența la un grup; de asemenea, definește identitățile altor persoane care sunt asociate, instinctiv, grupurilor cu idei contrare.
Din acest motiv s-a perfecționat “arta interpretării cu rea-credință”, unde cuvintele interlocutorului sunt interpretate în cel mai nemilos mod cu putință, pentru a-l asocia pe acesta cu grupuri rușinoase.
Evident că acesta nu este singurul mod în care decurg dezbaterile în mediul virtual, dar Bail are dreptate când spune că adesea, acestea sunt dinamicile care conturează discursul. Scopul este formarea identității, dobândirea unui statut și formarea legăturilor sociale, într-o cultură care a degradat căile tradiționale prin care se realizau aceste funcții.
Bail a observat două consecințe ale acestui lucru. Extremismul este încurajat, iar cei moderați sunt reduși la tăcere. Intensifică și permite vocile acelor extreme politice și culturale ale Stângii și Dreptei, în timp ce înăbușe vocile celor aflați la mijloc.
Rețelele de socializare favorizează extremismul.
Când Bail vorbește despre cineva cu vederi extreme, ne prezintă statistici – cineva aflat într-o extremă dreaptă sau stângă, adică 5-10%. Bail spune că 6% dintre totalitatea utilizatorilor de Twitter generează 20% de tweeturi și 70% dintre tweet-urile cu temă politică. Majoritatea acestor 6% fac parte dintr-o extremă sau alta.
Studiile lui Bail arată că cei care adoptă luări de poziție extreme au o ”identitate defectuoasă”, cum o numește Erving Goffman. Nu s-au descurcat prea bine în viața reală. Adeseori au un statut precar în afara spațiului virtual și au fost marginalizați. Personalitățile lor virtuale sunt foarte diferite (mult mai agresive), decât personalitățile lor din viața reală.
Apoi, se opun identificării lor ca extremiști, deși fac parte dintre cei 5-10%. Să fii perceput ca extremist sau ca făcând parte din periferia unui spectru larg este compromițător. Așa că vor exagera datele corespunzătoare grupului lor, dar și ale grupului extremei opuse. Astfel, ei contribuie la crearea unei imagini distorsionate a societății. Din această cauză, Bail numește rețelele de socializare ”prismă” – ceva ce distorsionează felul în care vedem individul și societatea.
Rețelele de socializare reduc la tăcere persoanele cu opinii moderate.
Cei cu opinii moderate se definesc ca oameni care au aceleași opinii politice și culturale ca marea majoritate.
În primul rând, cei cu opinii moderate au identități puternice în afara spațiului virtual, au realizat mai multe lucruri, au succes și statut social și fac parte dintr-o comunitate închegată; ei au de pierdut multe lucruri prin asocierea cu extremele. În timp ce extremiștii nu au decât de câștigat în online, cei moderați se tem, pe bună dreptate, să spună ceva care i-ar putea înfuria pe ceilalți și să le pericliteze cariera și relațiile. În timp ce identitățile fragile ale extremiștilor sunt reprezentate bine pe internet, identitățile moderaților sunt amenințate de acesta.
În al doilea rând, din cauză că rețelele de socializare sunt o prismă care distorsionează, cei moderați au impresia că opiniile celor ca ei sunt pe cale de dispariție, așa că nu are rost să vorbească. Bail argumentează că „falsa polarizare” (tendința de a supraaprecia diferențele ideologice dintre ei și oamenii care aparțin altor partide) a crescut semnificativ, în timp ce distribuția vederilor politice nu s-a schimbat atât de mult.
Acestea sunt probleme serioase, deoarece mediul online se prezintă ca fiind noua ‘piață publică’, care ia locul tuturor întâlnirilor din agora, ședințelor, ziarelor și publicațiilor, fiind un substitut pentru schimbul și dezbaterea ideilor. Nu numai că se prezintă pe sine în acest fel, dar jurnaliștii și intelectualii tratează mediul online corespunzător; iar ei au o prezență importantă în acest spațiu. Cei mai puternici ‘paznici’ culturali susțin că rețelele de socializare ne prezintă realitatea personală și socială, în ciuda cercetărilor (și a intuiției multora) care dezvăluie că distorsionează aceste lucruri.
Adaptare dupa articolul lui Tim Keller pentru Gospel in Life: Social Media, Identity and the Church
