De Robert J. Tamasy
Povestea relatează o noapte în care compozitorul de operă Giuseppe Verdi a susținut un recital de pian la La Scala, Milano, Italia. După ce și-a terminat ultima piesă din program, publicul adorator a cerut un bis. Bucurându-se de aplauze, Verdi a ales să cânte o compoziție puternică și înfricoșătoare, despre care știa că va încânta publicul, deși, din punct de vedere artistic, nu reprezenta o muzică bună.
Când Verdi a terminat piesa suplimentară, mulțimea s-a ridicat în picioare, oferindu-i un alt răspuns răsunător. Verdi s-a bucurat de aplauze până când și-a zărit mentorul de-o viață așezat în balcon. Mentorul știa exact ceea ce făcuse Verdi; el nu s-a ridicat în ovații, nici nu a aplaudat. Verdi a văzut o expresie agonizată de profundă dezamăgire pe fața mentorului său, ca și când ar fi spus: „Verdi, Verdi, cum ai putut face asta?”
Când regretatul meu prieten Robert D. Foster a spus această poveste, el a numit această nevoie de control și de a primi aprobare „virusul Verdi”. Filosoful german Friedrich Nietzsche a descris-o astfel: „Ori de câte ori urc, sunt urmat de un câine numit Ego. Ego se umflă când este copleșit de laude. El poftește puterea și succesul. Și oricât de multe lucruri ca acestea ar obține nu este niciodată mulțumit.”
Lumea afacerilor și cea profesională alimentează această dorință cu mesajul său continuu că suntem la fel de buni ca și ultimele noastre succese. Chiar dacă este un lucru atât de obișnuit, această nevoie de apreciere din partea celorlalți poate fi toxică. La fel ca în cazul lui Verdi, ne-ar putea determina să facem compromisuri, să facem lucruri despre care știm că vor genera răspunsul dorit, chiar dacă acestea nu sunt cele mai bune lucruri, sau lucrurile corecte, de făcut. Biblia, care descrie condiția umană cu o onestitate neînfrumușețată, oferă multe exemple în acest sens.
Isus Hristos a vorbit despre acest lucru, confruntându-i adesea pe liderii religioși pentru că se prefăceau că sunt ceea ce nu erau. Un exemplu clasic este relatat în Matei 23: 27-28, „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.”
Contează ceea ce este în interior, nu exteriorul. În alegerea unui nou rege pentru Israel, Dumnezeu nu a căutat pe cineva care să treacă „testul privirii”, ci pe cineva care a trecut „testul inimii”. El l-a ales pe David, un om care mai târziu a fost numit „un om după inima lui Dumnezeu”. „… Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă”(1 Samuel 16: 7).
Lauda servește drept test al caracterului. Cum reacționăm atunci când primim laude? Suntem absorbiți de ele și căutăm să primim cât mai multe sau răspundem cu umilă recunoștință? „Creuzetul este pentru argint și cuptorul pentru aur, dar un om este testat de lauda pe care o primește” (Proverbe 27:21 NTR).
Nevoia de laudă este redusă atunci când îi punem pe ceilalți pe primul loc. Dorința necontenită de laudă ne face să punem accentul pe noi înșine. Cu toate acestea, atunci când ne concentrăm asupra celorlalți, ego-ul nostru necesită mai puțină atenție. Într-o lume care spune: „Este vorba despre mine!”, avem nevoie de o decizie conștientă pentru a ne redirecționa gândirea. “Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”(Filipeni 2: 3-4)
Întrebări pentru Discuții
- Ați mai auzit înainte această poveste despre compozitorul Giuseppe Verdi? De ce credeți că dorința – chiar și cererea – de a primi laudă și aprobare este atât de puternică în majoritatea dintre noi?
- Într-un anumit sens, Verdi a recunoscut că, în ciuda aplauzelor multora, ceea ce a contat cu adevărat pentru el a fost aprobarea unei singure persoane din audiență. Cum putem raporta acest lucru la acțiunile și motivațiile noastre de la nivelul spiritual – suntem mulțumiți să ne desfășurăm viața și munca primind doar acceptarea Unuia, a Dumnezeului în care credem și pe care îl slujim?
- Vă puteți gândi la exemple de indivizi care au perfecționat arta de a arăta bine la exterior, iar ceea ce este în interiorul lor – inimile lor – arată foarte diferit? Cum rămâne cu vremurile în care ați făcut acest lucru voi înșivă, prezentând o înfățișare exterioară falsă pentru a ascunde ceea ce se întâmpla cu adevărat în interior? Explicați.
- Cum putem cultiva o atitudine prin care să îi punem pe ceilalți pe primul loc, înaintea propriilor noastre interese? Este acest lucru ușor? De ce da? De ce nu?
NOTA: Pentru o aprofundare a subiectului puteți lua în considerare următoarele pasaje biblice:
Proverbe 11:2, 16:2,18, 17:3, 18:12, 22:4, 25:6-7, 27:2, 29:23; Ioan 12:42-43
