Pentru cei predispuși la procrastinare, mâine poate suna ca un cuvânt magic.
Cu o simplă adiere a lui mâine, vasele murdare par să dispară, conversațiile dificile dispar, email-urile se ascund, iar proiectele de casă așteptă răbdătoare. Cât de minunat se poate simți să trimiți treburile nedorite de azi în ceața zilei de mâine — și cât de pregătită este ziua de mâine să le primească! Da, am putea rezolva toate aceste sarcini azi, dar de ce să facem asta atunci când întotdeauna există ziua de mâine?
Atunci, desigur, vine ziua de mâine, iar magia dispare sub greutatea sarcinilor neîndeplinite. Și ne dăm seama, din nou, în cuvintele frustrant de înțelepte ale lui Alexander MacLaren,
„Nicio treabă nedorită nu devine mai puțin nedorită dacă este lăsată pe mâine. Doar când privim în urmă și ele sunt rezolvate, începem să găsim că există o plăcere de care să ne bucurăm după, și că amintirea treburilor neplăcute rezolvate fără ezitare este binevenită și plăcută.” (The Conquering Christ and Other Sermons, 143)
Dacă o sarcină neplăcută este un spin, ziua de mâine nu o va preschimba într-un trandafir. Spinul va fi tot acolo, la fel de nesuferit ca întotdeauna. Și, fie că va fi vorba de azi sau de mâine, tot va trebui să-l înlăturăm.
Azi și mâine
Azi și mâine. Multe probleme se nasc din eșecul de a diferenția corect aceste două zile.
Să luăm, de pildă, îngrijorarea. „Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine,” a spus Iisus unei mulțimi de persoane care se îngrijorau, „căci ziua de mâine de va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei” (Matei 6:34). Dumnezeu ne cheamă să trăim în limita de 24h a zilei numită astăzi, dar cei ce se îngrijorează încearcă să se înalțe peste gard și să tragă peste o parte din problemele zilei de mâine. Răspunsul lui Iisus? Retrage-ți mâna din spațiul zilei de mâine; cea de astăzi are suficiente probleme pe cont propriu.
Cei care procrastinează, desigur, fac întocmai opusul. Mai degrabă decât să atragă problemele zilei de mâine în cea de azi, le împing pe cele de azi înspre mâine, sperând poate că vor dispărea peste gard. La care Iisus ar fi răspuns: „Mâine va avea suficiente probleme, fără ca tu să adaugi mai multe. Tratează problemele de azi astăzi; tratează problemele de mâine mâine.”
Sună destul de logic, nu? Într-adevăr. Din nefericire, procrastinatorul nostru intern se dovedește surprinzător de opac față de logică (Proverbe 24:30). El știe că din vasta sa experiență că „nicio treabă nedorită nu devine mai puțin nedorită dacă este lăsată de mâine”, și totuși găsește o cale să încerce din nou și din nou.
Tăria lui astăzi
De ce atât de mulți dintre noi vântură bagheta zile de mâine așa de des? Adesea, pentru că simțim pur și simplu că nu suntem în stare azi. Nu avem energia de a curăța baia azi. Nu ne simțim motivați să scriem raportul azi. Nu simțim o scânteie internă pentru munca creativă azi. Poate că ne rugăm pentru tărie; poate nu. În orice caz, eventual deviem, dăm din umeri și spunem „Mâine”.
În astfel de momente, când ne holbăm la vreo treabă nedorită și nu simțim că avem tăria să o rezolvăm, putem uita că Dumnezeu adesea ne dă putere odată ce începem să facem. Râul Iordan s-a oprit numai după ce preoții au pășit în el (Iosua 3:13). Uleiul văduvei a curs doar în timp ce turna (2 Regi 4:1-6). Cei zece leproși au fost curățați doar după ce s-au îndepărtat de Iisus (Luca 17:11-14). Și, adesea, Dumnezeu își lucrează tăria în noi doar odată ce (și nu înainte) începem să lucrăm (Filipeni 2:12-13).
Un text de Scott Hubbard pentru Desiring God
