Moralitatea Sexuală

„Firea noastră decăzută şi toată propaganda modernă în favoarea satisfacerii poftelor, se combină pentru a ne face să simţim că dorinţele cărora încercăm să ne împotrivim sunt atât de „naturale”, de „sănătoase” şi de rezonabile încât este aproape pervers şi anormal să ne împotrivim lor. Poze după poze, filme după filme, romane după romane, toate asociază ideea indulgenţei sexuale cu ideile de sănătate, normalitate, tinereţe, francheţe şi bună dispoziţie.

Ei bine, această asociere este o minciună. La fel ca toate minciunile de efect, ea este bazată pe un adevăr — adevărul, că sexul în sine (separat de excesele şi obsesiile care s-au dezvoltat în jurul lui) este „normal” şi „sănătos” şi tot ce vreţi. Minciuna constă în sugestia că orice act sexual la care eşti tentat la un moment dat este sănătos şi normal. Aceasta, sau oricare altă concepţie, este foarte diferită de cea creştină şi trebuie să fie absurdă. Cedarea la toate dorinţele noastre duce în mod evident la impotenţă, la boală, la gelozie, la minciuni, la tăinuiri şi la tot ce este opus sănătăţii şi bunei dispoziţii şi sincerităţii. Pentru orice fericire, chiar şi în lumea aceasta, este nevoie de o doză considerabilă de înfrânare; de aceea, afirmaţia că orice dorinţă puternică este sănătoasă şi rezonabilă, este o afirmaţie fără valoare. Orice om întreg la minte şi civilizat trebuie să aibă un set de principii pe baza cărora decide să respingă unele dorinţe şi să accepte altele. Un om poate face aceasta pe baza unor principii creştine, altul pe baza unor principii igienice şi altul pe baza unor principii sociologice. Adevăratul conflict nu este între creştinism şi „natură”, ci între principiul creştin şi alte principii care acţionează în „natură”, deoarece „natura” (în sensul de dorinţă naturală) va trebui să fie ţinută în frâu, dacă vrei să nu-ţi ruinezi întreaga viaţă.

Mulţi oameni nu au curajul să încerce cu seriozitate castitatea creştină, deoarece ei cred (înainte de a încerca), că lucrul acesta este imposibil. Dar cînd un lucru trebuie încercat, nu trebuie să te gândeşti dacă este posibil sau nu. Când eşti confruntat cu o întrebare facultativă la un examen, te gîndeşti dacă poţi să răspunzi sau nu; când ai o întrebare obligatorie, trebuie să faci tot ce poţi ca să răspunzi. Poţi să primeşti ceva puncte şi pentru un răspuns imperfect, dar cu siguranţă nu vei primi nici un punct dacă nici măcar nu încerci să răspunzi la întrebare. Nu numai la examene, ci şi la război, la ascensiunile montane, la învăţarea patinajului, a înotului sau a mersului cu bicicleta, la încheierea nasturelui de la gât când degetele îţi sunt îngheţate, oamenii fac adesea ceea ce părea imposibil înainte de aface lucrul respectiv. Este surprinzător ce poţi face atunci când trebuie să faci un anumit lucru.

Putem fi convinşi, desigur, că o castitate perfectă — la fel ca şi dragostea perfectă — nu va fi atinsă doar prin eforturi omeneşti. Trebuie să ceri ajutor de la Dumnezeu. Chiar şi când îi ceri ajutorul, multă vreme ţi se poate părea că nu primeşti nici un ajutor sau că primeşti prea puţin ajutor. Nu are importanţă. După fiecare eşec, cere-ţi iertare, ridică-te şi încearcă din nou. Foarte adesea lucrul cu care ne ajută mai întâi Dumnezeu nu este virtutea însăşi, ci tocmai această putere de a încerca din nou. Oricât de importantă ar fi castitatea (sau curajul sau cinstea sau oricare altă virtute), acest proces formează în noi calităţi ale sufletului care sunt şi mai importante. Ne vindecă de iluziile cu privire la noi înşine şi ne învaţă să depindem de Dumnezeu. Învăţăm, pe de-o parte, că nu ne putem încrede în noi înşine nici măcar în momentele noastre cele mai bune, şi, pe de altă parte, că nu trebuie să disperăm nici în momentele cele mai rele, deoarece eşecurile noastre sunt iertate. Singurul lucru fatal este să te dai bătut, mulţumindu-te cu mai puţin decât perfecţiunea.

Oamenii înţeleg deseori greşit afirmaţiile psihologiei despre „reprimare”. Psihologia afirmă că „reprimarea” sexului este periculoasă. Dar cuvântul „reprimare” este un termen tehnic: el nu înseamnă „suprimare”, în sensul de „refuz” sau „împotrivire” faţă de el. O dorinţă sau o idee „reprimată” este, de obicei, o dorinţă sau idee care s-a infiltrat în subconştient (cel mai adesea, la o vârstă foarte fragedă) şi care acum vine în gândirea inconştientă numai într-o formă deghizată şi de nerecunoscut. Sexualitatea reprimată nu îi apare pacientului deloc ca o formă de sexualitate. Când un adolescent sau un adult se opune unei dorinţe conştiente, el nu are de-a face cu o reprimare şi nici nu este în cel mai mic pericol să creeze o reprimare. Dimpotrivă, cei care încearcă cu seriozitate să realizeze castitatea sunt mai conştienţi şi ajung curând să cunoască mai mult decât oricine altcineva despre sexualitatealor. Ei ajung să-şi cunoască dorinţele la fel de bine cum l-a cunoscut Wellington pe Napoleon sau Sherlock Holmes pe Moriarty; la fel de bine cum un şorecar cunoaşte şobolanii sau cum un instalator cunoaşte totul despre conducte defecte care curg. Virtutea — chiar şi încercarea de a ajunge la virtute — aduce lumină; Indulgenţa aduce ceaţă.”

Fragment din cartea „Creștinism, Pur și Simplu” de C.S. Lewis

Sursa: Edictum Dei