În cele ce urmează este prezentată o conversație remarcabilă cu istoricul Niall Ferguson despre necesitatea creștinismului, împreună cu câteva reflecții fascinante asupra călătoriilor altor intelectuali publici precum Roger Scruton, Douglas Murray, Tom Holland și Jordan Peterson.
„Am fost crescut ateu – nu am devenit unul”, a spus Ferugson. „Consider ateismul ca fiind credința religioasă în care am fost crescut. Este, desigur, o credință la fel ca și creștinismul sau islamul – și am chiar marca calvinistă, deoarece părinții mei au părăsit Biserica Scoției. Am fost crescut, în esență, într-un cadru etic calvinist, dar fără Dumnezeu. Acest lucru a avut avantajele sale – am fost încurajat să gândesc într-un mod foarte critic despre religie și, de asemenea, despre știință, dar am ajuns să văd ca istoric că nu poți pune fundamentul unei societăți pe asta. Într-adevăr, ateismul în special în formele sale militante este un cadru metafizic foarte periculos pentru o societate. ”
„Știu că eu nu pot ajunge la credința în Dumnezeu”, a continuat el, „dar cred că ar trebui să mergem la biserică. Nu cred că avem un alt sistem etic evoluat. Nu cred ideea că doar evoluția ne face să fim morali. Poate modifica comportamentul, dar există prea multe dovezi că atunci când constrângerile civilizației cad ne comportăm în modul cel mai sălbatic unul față de celălalt. Sunt un mare susţinător al ideii că folosind înțelepciunea unei religii vechi de două milenii, avem un cadru destul de bun cu care să lucrăm ”.
Pentru unul dintre cei mai proeminenți istorici din lume – el însuși agnostic – să spună că ar trebui să mergem la biserică este destul de uimitor, dar sentimentele lui Ferguson par să facă parte dintr-o tendință în creștere. Regretatul filosof Sir Roger Scruton a început să frecventeze el însuși biserica, în ciuda luptei sale interioare cu credința, cântând în mod regulat la orgă la biserica All Saints din orăşelul Garsdon. Prietenii lui din afara bisericii spun că credința sa a rămas una culturală; ceilalți prieteni însă nu erau atât de siguri. Ceea ce știm este că el vedea creștinismul în multe privințe ca fiind sufletul civilizației occidentale, iar conceptul creștin unic al iertării ca fiind absolut indispensabil supraviețuirii sale.
Prietenul lui Scruton, Douglas Murray, scriitorul conservator care a crescut în biserică înainte de a o părăsi ca adult, s-a referit ocazional la el însuși drept „ateu creștin”. Într-o discuție recentă cu teologul N.T. Wright, el s-a descris ca „un agnostic incomod care recunoaște virtuțile și valorile pe care le-a adus credința creștină” și a remarcat că este de fapt iritat de felul în care Biserica Anglicană fuge de moștenirea sa, „renunțând la bijuterii precum Biblia King James și Cartea Rugăciunii Comune, în schimbul unor pietăţi progresiste.”
Murray consideră creștinismul ca fiind esențial, deoarece seculariștii au fost până acum total incapabili să creeze o etică a egalității care să se ridice la nivelul conceptului că toate ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu. Într-o articol publicat în revista Spectator, el a menționat că societatea post-creștină are trei opțiuni. Primul este să abandonezi ideea că orice viața umană este prețioasă. „O alta este să lucrezi cu încăpăţânare pentru a bate în cuie o versiune atee a sanctităţii vieţii umane.” Și dacă asta nu funcționează? „Atunci nu mai rămâne decât o singură opţiune. Aceea de a ne întoarce la credință, indiferent ca asta ne place sau nu ”. Într-un podcast recent, el a fost chiar mai tranşant: „ sanctitatea vieții umane este o noțiune iudeo-creștină care ar putea foarte ușor să nu supraviețuiască [dispariției] civilizației iudeo-creștine”.
Istoricului Tom Holland în a sa carte “Dominion: How the Christian Revolution Remade the World”, publicată în 2019, prezintă o pledoarie similară. De ani de zile, Holland – care este agnostic – a scris istorii convingătoare ale grecilor și romanilor din Antichitate, dar a observat că societățile lor erau pline de cruzime gratuită şi acceptabilă la adresa celor slabi, de viol și abuz sexual ca mod de viaţă față de sclavi şi de exterminarea în masă a duşmanilor ca fiind un lucru de la sine înţeles.
Creștinismul, a concluzionat Holland, a schimbat toate acestea într-o revoluție atât de completă, încât chiar și criticii creștinismului trebuie să împrumute precepte de la creștinism pentru a face acest lucru. (Fără creștinism, scrie el, „nimeni nu ar fi devenit ‘woke’ ”. El a susținut această teză cu strălucire într-o dezbatere pe tema „Ne-a dat creștinismul valorile noastre umane?” cu filosoful ateist A.C. Grayling, care părea iritat de această idee. Nu cu mult timp în urmă, liber cugetători precum răposatul Christopher Hitchens susțineau că „religia otrăvește totul” – un sentiment care pare acum să se diminueze pe măsură ce avansăm mai departe în era post-creștină.
Hitchens pretindea adesea că nu este ateu, ci „anti-teist” – nu credea în Dumnezeu și se bucura că nu o face. Este fascinant să vezi cum intelectualii ies la rampă cu un sentiment contradictoriu – nu cred, dar cumva ar vrea să creadă. Psihologul Jordan Peterson, care vorbește des despre credinţa creștină, este un bun exemplu în acest sens. Discutând despre unicitatea creștinismului, el a spus abia stăpânindu-şi lacrimile: „Sunt uimit de propria mea credință și nu înțeleg asta”.
Nu cu mult timp în urmă, ateii se retrăseseră în fortăreţele lor darwiniste de unde slobozeau săgeți către cei credincioși. Întăriturile lor intelectuale erau un refugiu împotriva credinței, deoarece nu-şi doreau ca creștinismul să fie adevărat. L-au urât și au crezut că va fi mai bine fără el. Din ce în ce mai mulți intelectuali din toate disciplinele – istorie, literatură, psihologie, filozofie – se uită din interiorul a ceea ce a fost odinioară refugiul lor și îşi doresc, cumva, să poată crede. Au înțeles faptul că creștinismul este atât indispensabil cât și frumos, dar constrângerile lor intelectuale îi împiedică pe mulți dintre ei să-l îmbrățișeze ca fiind adevărat.
Văzând civilizația occidentală cu sufletul ei creștin tăiat, mulți sunt acum dispuși să spună: „Avem nevoie de Hristos”. Ceea ce ei nu pot, până acum, să spună este: „Am nevoie de Hristos.”
Deocamdată, istorici precum Niall Ferguson recunosc creștinismul ca fiind un bastion fundamental al civilizației fragile în care trăim. „Cred că noțiunea că putem mânui aceste vremuri de o prosperitate revoltătoare fără ajutorul unei busole morale puternic ancorată în timp este aproape sigur greșită”, mi-a spus el. „Sunt unul dintre acei oameni care nu au ajuns la ateism printr-o alegere și aproape că am ieșit din el pe baza unui studiu istoric. Cele mai mari dezastre cu care probabil ne confruntăm sunt de fapt legate de totalitarism, deoarece aceasta este lecția secolului XX. Pandemiile au ucis o mulțime de oameni în secolul al XX-lea, dar totalitarismul a ucis mai mulți.
„Mă deranjează faptul că, în atât de multe moduri, totalitarismul câștigă teren astăzi”, a spus Ferguson. „Totalitarismul a fost rău din multe motive și una dintre manifestările răutății sale a fost atacul asupra religiei. Când văd că totalitarismul câștigă teren nu numai în China, ci în moduri subtile chiar și în propria noastră societate, acesta pare să fie dezastrul de care trebuie cu adevărat să ne ferim. De ce sunt un conservator și nu doar un liberal clasic? Pentru că liberalismul clasic nu va opri ‘wokeismul’ și totalitarismul. Nu este suficient de puternic. În cele din urmă, avem nevoie de ideile moștenite ale unei civilizații și de apărarea împotriva acelei forme particulare de dezastru. ”
Supraviețuirea creștinismului este esențială pentru supraviețuirea Occidentului. Vestea proastă este că această realizare vine când ziua este aproape pe sfârşite. Vestea Bună este mai simplă. „Creștinismul a trecut printr-o serie de revoluții și în fiecare dintre ele creștinismul a murit”, G.K. Chesterton a scris în Omul veșnic. „Creștinismul a murit de multe ori și a înviat din nou; căci avea un Dumnezeu care știa pe unde este ieșirea din mormânt ”.
Sursa: Think Theology
