De la „trebuie să” la „cum să”!

O mare parte a mesajului creștin actual este moralizator. Predicatorii – ca purtători ai acestui mesaj – sunt focalizaţi în mod excesiv pe „trebuie să”, încât nu mai au timp să discute şi despre „CUM să”. Unii chiar sunt convinşi că aceasta e chemarea lor fundamentală: să le spună celorlalţi ce trebuie să facă. Mulţi dintre ei – între noi fie vorba – probabil că nici nu ştiu cum să facă trecerea aceasta eliberatoare de la discursul care îi vizează exclusiv pe ceilalţi, la discursul care îi include – în mod necesar – şi pe ei înşişi.

Schimbarea aceasta de registru este foarte dificilă, pentru că ea nu presupune doar transparență şi vulnerabilitate din partea mesagerului, ci implică o doză uriaşă de smerenie şi îngăduinţă răbdătoare din partea lui, virtuţi care nu pot fi cumpărate sau culese de pe marginea drumului şi nici imitate. Aceste virtuţi fundamentale se nasc din relaţia predicatorului cu Dumnezeu şi sunt dobândite în urma multor zbateri sufleteşti. Fără durerea propriei deveniri, niciodată nu îi vom putea ajuta pe oameni să devină ceea ce vrea Dumnezeu ca ei să devină. Putem afirma că doar omul care trăieşte cu Dumnezeu învaţă cum să se smerească şi cum să fie răbdător cu toţi cei din jurul lui.

În vremurile noastre, oamenii sunt asaltaţi până la epuizare cu mesaje de tipul „trebuie să faceţi asta”, sau „nu trebuie să faceţi asta”. Oare, oamenii cărora le vorbim chiar nu ştiu ce trebuie să facă, iar noi nu avem altă treabă de făcut decât să le reamintim mereu şi mereu care e situaţia?

La ora actuală, accesul la informaţii este atât de facil încât fiecare poate afla – superficial, cel puţin – ce vrea Dumnezeu de la el, doar printr-un click sau printr-un share. Problema devine acută atunci când oamenii nu ştiu cum să facă ceea ce trebuie să facă. Pe bună dreptate se spune că „drumul de la minte la inimă e cel mai lung”, căci cu toţii ştim ce trebuie să facem, dar nu prea ştim cum trebuie să facem ceea ce ni se cere să facem. Din pricina aceasta avem nevoie de o schimbare urgentă a discursului actual!

Predicatorii îşi închipuie, în mod eronat, că ei sunt doar profesorii celorlalţi, învăţătorii intangibili (ca să nu îi mai aducem în discuţie şi pe învăţătorii infailibili), iar oamenii vin să îi asculte ca să mai afle ceva interesant sau ca să afle ce lucruri noi trebuie să mai facă pentru Dumnezeu sau pentru biserica lor. Vremurile actuale, însă, cer predicatori care să fie mai degrabă mentori pentru ceilalţi, doctori de suflete, părinţi spirituali, îndrumători şi ghizi ai comunităţii în care slujesc. Iar dacă sufletele oamenilor sunt importante pentru noi, vom face tot ce ne stă în putinţă ca trecerea aceasta de la „trebuie” la „cum” să devină posibilă.

În cele din urmă, pe noi nu ne interesează să avem o mulţime de oameni care, în teorie cel puţin, să cunoască tot ce vrea Dumnezeu de la ei, ci ne interesează să avem o comunitate care să împlinească voia lui Dumnezeu şi care să ştie cum să facă voia lui Dumnezeu în mod practic. Iată de ce avem nevoie de predicatori care să fie focalizaţi pe „cum să” şi care să reuşească să îi conducă pe oameni din punctul A în punctul B într-un mod practic, căci de teorie ne-am cam săturat cu toţii.

Avem nevoie de oameni în viaţa cărora Hristos să fie vizibil. Nu de predicatori triumfalişti avem nevoie, ci de predicatori reali, autentici, de oameni veritabili, cărora să nu le fie ruşine să spună: „şi eu am trecut pe acolo, frate, şi eu am făcut greşeala asta, dar iată cum am rezolvat problema.”

Vom reuşi, oare, să facem trecerea de la discursul moralizator, focalizat pe „trebuie să”, la discursul eliberator şi plin de speranţă „iată CUM să”? Doamne ajută!

Autor: Laurentiu Balcan