Orice lucru căruia îi permit să mă facă dependent de el va ajunge să fie stăpânul meu. Dumnezeu spune această idee în Romani 6:16 – „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”
Mă uitam cu tristețe la niște copii cum din supărare trec instant la bucurie, zâmbet și li se luminează fața când părintele le pune în mână telefonul și tableta. Medical, explicăm asta printr-un mădular din trup pe care ni l-a dat Dumnezeu. O bucățică din creier numită nucleus accumbens și care e considerată a fi centrul plăcerii. Când copilul se uită la TV, tabletă sau la jocuri pe telefon, un alt mădular din creier (dopamină) transmite semnalul plăcerii la centru (bucățica din creier de care spuneam). Copilul se simte bine, se liniștește și zâmbește. Va căuta tot mai multă plăcere uitându-se la fimulețe pe iPad și jucându-se pe telefon și, făcând acesta, va crește nivelul de dopamină. Cu cât centrul plăcerii e folosit mai mult, cu atât mai mult scade senzația plăcerii resimțită. Știți ce înseamnă asta? Simplu – vrem mai mult să ne jucăm pe telefon. Mai mult iPad. Nu ne mai ajung 10 minute, vrem 20, 30, apoi 1 oră. La alte vârste fenomenul e la fel, vrem mai mult alcool, mai multe droguri… pentru ca să obținem senzația de plăcere care se tot diminuează. Unii ajung să bea excesiv, să aibă doze tot mai mari din ceea ce consumă, acele senzații tari și periculoase pentru a simți plăcere. „E fun” îmi spunea un bolnav care și-a recăpătat cunoștiința, după ce a căzut și avea convulsii epileptice după consum. Unii chiar mor din cauza complicațiilor medicale și a efectelor secundare.
Revenind la copilul care are telefonul în mână și se uită la filmulețe, nu putem ignora fenomenul de dependență. Unele studii sunt șocante: – până la vârsta de 2 ani- 38% din copiii americani au folosit un telefon, tabletă. Până la 5 ani- peste 50% folosesc regulat tableta, computerul. Până la 7 ani- majoritatea joacă regulat jocuri video, iar în adolescență petrec mai mult timp pe net decât cu părinții, profesorii, etc. (2) Peste 95% din tinerii americani joacă jocuri video. (3)
Examinarea imagistică radiologică a creierului arată ceva la fel de uluitor, anume că jocurile video violente pot schimba în mod direct activitatea cerebrală în mai puțin de o săptămână de joc (1). Cercetările au fost făcute pe tineri de 18-29 ani cu puțină sau fără experiență în lumea jocurilor video violente. Jumătate din ei au jucat jocuri cu împușcături 10 ore în prima săptămână și deloc în a 2-a. Celălalt grup de tineri nu au jucat jocuri video deloc. Rezultatele îngrijorătoare au arătat că o singură săptămână (10 ore) de jocuri a fost suficientă pentru a schimba ceva în creierul tinerilor. Mai exact, o activitate mai mică în creier în zonele ce controlează și reglează emoțiile și comportamentul agresiv, prin comparație cu grupul de tineri nejucători.
Protejarea familie de cultura violenței e o responsabiluitate parentală destul de grea, dar rezolvabilă în Hristos. Înainte de pandemie, patru corpuri profesionale reputabile (American Medical Association, American Academy of Pediatrics, American Psychological Association și The American Academy of Child and Adolescent Psychiatry ) au spus: „efectele (violenței) pot fi măsurate pe termen lung. Mai mult, vizionarea prelungită a violenței în media poate conduce la desensibilizare emoțională față de violența din viața reală” (4). Declarația prezentată în media din partea pediatrilor la vremea aceea vorbea despre faptul că, sub 2 ani, copiii să nu se uite la TV, pentru că au nevoie critică de interacțiune directă cu oamenii pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului (5). Apoi, pediatrii au avertizat că statul la TV la copii poate conduce la dezvoltarea unui comportament violent, obezitate, apatie , imaginație redusă, scăderea metabolismului, etc. Problema e mai complexă astăzi, pentru că TV nu are doar 2m în diagonală și stă în mijlocul camerei, ci este non- stop în buzunar, în mână… în cameră.
Nu trebuie să fii mare specialist să vezi cum telefoanele mobile sunt ca un drog pentru unii. Nu mai au viață socială, ci doar rețele de socializare, fac „live” când șofează, mor și omoară și pe alții în accidente, alții stau la masă pe telefon și așa vorbesc cu cei din fața lor, copiii refuză să joace fotbal, pentru că se pot juca fotbal pe telefon, TV și ecrane electronice. Ce trist și ce provocare! Acum, multe mame nu mai știu cum să scoată copiii din casă, pentru că aceștia stau non-stop pe telefon și tablete, ori sunt absorbiți de TV. Refuzul accesului la aceste dispozitive poate aduce nervi, răzvrătire și comportamente adverse. Atunci de ce nu vorbim de un posibil sevraj?
Domnul Goe clasic e pe moarte. Azi, de cele mai multe ori refuză să se joace cu mingea, să vorbească cu alții, nu vrea să citească, pentru că stă foarte cuminte ore în șir într-un colț de canapea, chircit și cu ochii injectați de ecranul pe care-l ține încleștat în mână.
Copiii noștri au fost creați cu neuroni și creierele lor sunt ca un burete care absoarbe tot, atât rău, cât și bine. Să-i hrănim noi ca părinți cu ceea ce este bine, nu ecranele să-i hrănească! Dumnezeu ni i-a dat nouă ca binecuvântare nu la niște ecrane. Să-i protejăm cât putem și să le modelăm corect inimile și mintea, să plantăm în ei valori creștine și dragostea pentru Dumnezeu. Dumnezeu să-i binecuvânteze!
Dr. Vlad Schlezak
Referințe:
(1) Chapman, Pellicane apud Kayt Sukel
(2) Chapman, Pellicane apud CNN
(3) Chapman, Pellicane apud Hart, Frejd
(4) Dr Dobson apud „Media Tied to Violence among Kids”, Associated Press, 2000
(5) Dr Dobson, 2010
