Pentru că este ceva păcătos în sine? Nu. Cred că predicatorul este liber să o ofere. Nu-i un păcat. Pentru că nu cred că oamenii ar trebui să ia o decizie? Nu, cred că oamenii trebuie să se pocăiască şi să creadă pentru a fi mântuiţi.
Pentru că nu cred că Domnul Isus ne cheamă la mărturisiri publice? Nu, oamenii trebuie să-şi mărturisească public credinţa, motiv pentru care Domnul Isus a instituit botezul.
Pentru că a chema păcătoşii la pocăinţă este o manipulare? Nu, cred că predicatorii trebuie să îi cheme pe cei nemântuiţi la pocăinţă şi credinţă *în timpul* predicii lor. Nu există mesaj, indiferent de ocazie, în care să nu îi invit în mod clar pe cei nemântuiţi să se pocăiască şi să creadă, iar mai apoi îi încurajez să vorbească cu mine sau cu prietenii care i-au invitat.
Deci, de ce nu practic „chemarea în faţă”? Pe scurt, cred că această practică omenească, această inovație a secolului XIX, a produs mai mult rău decât bine pentru bisericile creştine. Aceste chemări se bazează în mod fundamental pe puterea emoţiei, pe convingeri retorice şi presiunea socială indusă asupra oamenilor de a lua decizii rapide, pe moment şi premature. A obţine decizii nu este acelaşi lucru cu a obţine ucenici. Cu siguranţă, există mult mai mulţi factori responsabili pentru numărul mare de creştini nominali din lumea evanghelică, dar cred că aceste chemări în faţă sunt unul dintre ele.
Câţi oameni nu au păşit pe „acel culoar” în ultimul secol şi apoi şi-au petrecut restul vieţii convinşi că sunt creştini, fără a le păsa de modul în care trăiesc!
Alternativa? Practicarea modelelor observate în Scriptură:
• Invită oamenii în timpul predicii să se „pocăiască… şi să fie botezați” aşa cum a făcut-o Petru în Ierusalim (Fapte 2:38). Dar, atunci când o faci, nu sta şi aştepta cu muzică încărcată de emoţie pe fundal, fixându-i cu privirea până vor capitula. Mai degrabă, oferă-le sugestii despre cum pot acţiona şi înţelege mai bine acest pas.
• Atunci când sunt gata să se boteze, întreabă-i ce cred, aşa cum Domnul Isus s-a asigurat că ucenicii ştiau cine este El (Matei 16:13-17, 1 Ioan 4:1-3).
• Asigură-te că înţeleg ce înseamnă să-L urmezi pe Domnul Isus (Matei 16:24, Ioan 6:53-60).
• Explică-le că roada vieţii lor şi perseverarea, statornicia până la final arată dacă au crezut cu adevărat sau nu (Matei 7:24, 10:22).
• Le poţi explica şi că Domnul Isus a poruncit bisericii locale să-i îndepărteze din părtăşia ei, dacă viaţa lor nu va fi în armonie cu mărturisirea lor (Matei 18:15-17).
Da, hai să ne rugăm fierbinte pentru convertiri! Dar apoi să facem tot ceea ce Scriptura ne cere să facem în lungul proces de ucenicizare: o muncă ce necesită multă învăţătură, mult timp, multe chemări, multe mese laolaltă şi, în cele din urmă, dedicarea întregului trup al bisericii locale.
Iosua Faur
Pastorul Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” din Brăila
