O scurtă mărturie
E imposibil ca lucrurile din lumea aceasta să nu ne afecteze. E imposibil ca lucrurile care se întâmplă în jurul nostru să nu aibă un impact asupra vieții noastre. Deja de mai bine de un an lumea în care trăim a fost lovită de acest val de pandemie. Fie că crezi în virus, fie că nu crezi, de mai bine de un an lumea în care trăim s-a schimbat foarte mult. Schimbările acestea lasă o amprentă și în viața noastră.
Mai mult, dacă a fost o realitate pe care n-am băgat-o atât de mult în seamă anii trecuți, însă care ne-a izbit puternic în ultimul an de zile, aceasta este realitatea cruntă a morții. În ultimul an, cel puțin în ceea ce mă privește pe mine, o mulțime de oameni dragi mie, rude, prieteni, colegi de slujire au murit. Veștile plecării lor de pe acest pământ au continuat să curgă și parcă nu se mai opreau. Cineva parcă a deschis robinetul morții care curgea în mod continuu.
Am ajuns în punctul în care am început să mă îngrozesc de această realitate a morții. Anul 2020 a adus în viața mea momente în care atunci când mă gândeam la moarte veneau gânduri de teamă și groază pe care nicidecum nu mi le puteam explica. Mă luptam cu Dumnezeu în rugăciunile mele. Eram conștient că Dumnezeu nu ne dă un duh de frică (2 Tim. 1:7), dar cu toate acestea duhul de frică nu m-a ocolit nici pe mine.
Pur și simplu nu-mi puteam explica cum de mă simțeam copleșit de această teamă, deși eram convins că Dumnezeu deține controlul și că viața mea este în mâna Lui.
Dumnezeu a hotărât să intervină. A intervenit săptămâna trecută. Cum? Mă întorceam de la serviciu înspre casă. Eram în mașină. Tocmai ce-am urcat un deal și mă apropiam de intrarea în oraș (Suceava). De îndată ce-am urcat dealul am văzut în fața mea un tir pe banda din stânga și un alt tir care încerca să-l depășească pe banda mea. Probabil avea undeva la 80-90 km/oră. Eu cam tot 90 km/oră aveam. Ne apropiam destul de rapid unul de celălalt. Am frânat cât de mult am putut și am dat să ies cu aproape toată mașina în afara carosabilului. Tirul a trecut la niciun metru în stânga mașinii mele, încadrându-se după aceea pe banda lui.
Ce m-a uimit în acele momente a fost pacea, siguranța și calmul pe care le-am avut. Da, imaginea care a fost în fața ochilor mei a fost una șocantă. Însă, cu toate că a fost una șocantă, am avut o pace incredibilă în inimă. Am ajuns acasă, am mâncat, apoi am mers la o întâlnire de studiu biblic cu un grup de frați. A fost ca și cum nimic nu era să se întâmple.
Atunci am realizat. Dumnezeu a îngăduit acest lucru în viața mea ca să mă învețe că teama inexplicabilă pe care am mai avut-o din când în când anul trecut a fost pur și simplu un gând din partea celui rău și nimic altceva. Nici măcar nu-mi aparținea mie teama aceea! Când am fost pus în fața morții (o chestiune de doar câteva secunde, față în față cu tirul!), Dumnezeu mi-a arătat că în El am o pace care întrece orice pricepere. Aceasta vine doar de la El!
Nu știu care sunt temerile cu care te confrunți, însă știu că și tu ai temerile tale. Nu știu cum te-a afectat perioada aceasta de pandemie, însă știu că într-un fel sau altul a făcut-o. Și, pe lângă acestea, mai știu un lucru: DUMNEZEU DEȚINE CONTROLUL! El e suveran. Nimic din ceea ce se întâmplă nu se întâmplă la voia întâmplării. În mijlocul furtunii, El poate și vrea să ne dea pacea Sa. Dorința mea pentru tine este ca Dumnezeu să te umple de pacea Sa și, indiferent de ceea ce El va îngădui să se întâmple în viața ta, nu uita că doar în brațul Său ești în siguranță!
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Stoica Timotei
Biserica Baptistă din Pătrăuți
